10 migranti retinuti la frontiera in ultimele 24 ore

Scris de Vlad Turburan | Publicat in 04.06.2012 09:27 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat în ultimele 24 de ore, patru grupuri de migranţi formate din zece persoane, care se îndreptau dinspre Serbia spre România. 

Azi noapte, lucrătorii din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Jimbolia şi Lunga au depistat în zona de competenţă, patru grupuri de migranţi, formate din zece persoane, toţi bărbaţi.
Cei în cauză nu aveau documente de identitate asupra lor şi nu vorbeau limba română, motiv pentru care, poliţiştii de frontieră au procedat la conducerea acestora, la sediul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră, în vederea clarificării situaţiei. În toate cazurile s-a stabilit că persoanele depistate sunt cetăţeni afgani, egipteni şi tunisieni, cu vârste cuprinse între 21 şi 29 de ani, care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România.
Aceştia au venit cu autoturisme de ocazie până la frontiera sârbo – română, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, peste câmp până în momentul reţinerii de către poliţiştii de frontieră români.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.