Asociatia Civica Banat: Sanctionarea profesorilor care abuzeaza de rolul pentru care sunt platiti din bani publici

Scris de Stiri de Timisoara | Publicat in 15.02.2014 09:16 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Asociatia Civica Banat constata cu ingrijorare cresterea numarului de fapte abuzive din scolile din Timisoara, prin care se impun de catre dascali reguli, valori si limite religioase si politice unor copii aflati la varsta la care nu pot lua decizii singuri si nu pot alege ce este bine pentru ei. Acestea se produc in ciuda optiunilor clar exprimate de parinti si contrar prevederilor curriculei scolare. 

Dupa cum se stie din presa, cazul elevului de clasa a IV-a de la Scoala gimnaziala nr. 19 din Timisoara care a fost obligat sa participe, contrar vointei sale si a optiunilor scrise ale parintilor sai, este revoltator. Impunerea  prin vointa unilaterala a unor concepte religioase aflate la limita patologiei si parasirea scolii pentru a merge cu clasa la o biserica din Timisoara, fara aprobare, reprezinta abuzuri ale unui cadru didactic, indreptate impotriva sigurantei fizice si psihice ale copiilor.

Avem in vedere existenta unui alt caz, la Scoala gimnaziala nr. 13. Un profesor de educatie civica face de ani buni apologia unor partide politice in institutia de invatamant unde este salariat si indeamna copiii sa-l urasca pe actualul presedinte al statului. Ceea ce face in mod repetat acest profesor reprezinta propaganda politica, fapta sanctionata de legea in vigoare.

Ne amintim deasemenea ca in campania electorala din 2012, unii candidati pentru parlamentare, din care unul este acum ministru in Guvernul Romaniei, indemnau elevii cu drept de vot ai Liceului tehnic „Azur” din Timisoara sa voteze alianta politica din care acesti candidati faceau parte. Aceasta ilegalitate, desi a fost reflectata in presa la momentul respectiv, a fost trecuta cu vederea de Inspectoratul Scolar Judetean Timis.

Toate aceste cazuri arata lipsa de respect fata de libertatile si drepturile elevilor. Ele sunt incalcari flagrante ale legii, ignorarea constienta a optiunilor exprimate de catre parinţii si reprezinta  abuzuri exercitate de unii profesori si factori politici asupra elevilor. Constatam totodata cu ingrijorare inexistenta reactiei institutiilor statului fata de prozelitismul religios din scoli si cardasia dintre unii factori de raspundere din invatamantul timisorean si politicienii locali.

Sustinem demersul Asociatiei Secular – Umaniste din Romania si solicitam public Inspectoratului Scolar Judetean Timis sa comunice pozitia oficiala a acestei institutii fata de toate aceste abuzuri si masurile imediate si de lunga durata fata de cei raspunzatori si pentru ca aceaste fapte sa nu se mai produca in viitor.

Cerem directiunilor institutiilor de invatamant vizate sa ia masuri de urgenta pentru sanctionarea profesorilor care abuzeaza de rolul pentru care sunt platiti din bani publici sa-l exercite, conform cadrului legal, al curriculei scolare si al bunei credinte.
Modelarea constiintei elevilor credem ca nu trebuie sa presupuna inregimentari doctrinare religioase si politice, ci formarea unor caractere libere si a unei generatii deschise catre nou si inovatie, care traieste in secolul XXI, nu in vremea inchizitiei feudale.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.