Campanie de constientizare despre Afacerea de succes

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 05.04.2012 15:35 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener al Proiectului “Iniţiere în dezvoltarea afacerii”, organizează marţi, 27 martie 2012, ora 10.30, în Sala Dunărea a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT din Bd. Eroilor de la Tisa nr.22,o conferinţa de presă din cadrul Campaniei de conştientizare „Afacerea de succes” unde vor fi prezentate 14 luni de proiect în cifre, precum şi calendarul de cursuri pentru 2012. 

La eveniment vor participa Menuţa IOVESCU – Director General al CCIAT şi asistent manager de proiect, Senta GONDI – Director Direcţia Formare şi Perfecţionare Profesională şi asistent evaluare şi Ana Maria LUCA – expert formare profesională.

Proiectul “Iniţiere în dezvoltarea afacerii” este co-finanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi este derulat de Resources Development & Ideas Bucureşti în calitate de partener coordonator alături de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş – partener naţional Regiunea Vest, CCIA Ialomiţa – partener naţional Regiunea Sud-Muntenia, Asociaţia Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Covasna – partener naţional Regiunea Centru, Asociaţia Junior Chamber International Cluj-Napoca – partener naţional Regiunea Nord-Vest, HUM Management Consulting Cluj-Napoca - partener naţional Regiunea Nord-Vest şi Pannenbacker Consulting Erlangen (Germania) şi Negotiate Ltd. Edinburgh (Marea Britanie) ca parteneri transnaţionali.

Proiectul vizează dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale prin programe de formare şi servicii inovatoare de coaching şi se adresează managerilor şi angajaţilor cu atribuţii de conducere din micro-întreprinderi şi IMM-uri.

Proiectul se încadrează în priorităţile Strategiei Lisabona de promovare a culturii antreprenoriale şi de transformare a Uniunii Europene într-un spaţiu atractiv pentru investiţii şi muncă. Prin acest proiect, abilităţile manageriale vor fi îmbunătăţite pentru a face faţă cerinţelor mediului economic în situaţia de criză şi post-criză.

Informaţii suplimentare la tel. 0374-160831, Ana Maria Luca – expert formare profesională.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.