Cerelin a fost retinut pentru furt

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 24.01.2012 15:25 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii din cadrul Biroului Furturi Auto, au reuşit identificarea şi depistarea lui C. I. CERELIN, de 35 de ani, din comuna Liebling, suspect că în data de 15.10.2011, a sustras din autoturismul lui S. F. MUGUREL o borsetă cu bunuri.

În momentul furtului autoturismul se afla parcat în faţa unui restaurant din Timişoara, iar când proprietarul a revenit la autoturism, în jurul orei 21.00, a constatat că geamul portierei stânga-spate este spart iar din interior i-a fost sustrasă borseta în care se aflau actele personale şi un card bancar.

În data de 23 ianuarie 2012, în jurul orei 15.30, suspectul a fost condus la sediul politiei pentru cercetări, fiind dispusă măsura reţinerii pentru de 24 de ore.

În cursul acestei zile poliţiştii îl vor prezenta Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunerea de arestare preventivă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.