Copiii din Centrul de Reeducare Buzias asistati religios de Arhiepiscopia Timisoarei

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 13.04.2012 08:11 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Apropierea Sărbătorilor Pascale reprezintă, pentru minorii internaţi în Centrul de Reeducare Buziaş, un prilej de a participa la desfăşurarea mai multor activităţi moral religioase şi social educative.In aceste sens, luni, 9 aprilie 2012, tinerii instituţionalizaţi, au beneficiat de asistenţa religioasă a doi preoţi paraohi ( preot Bălăgean Ioan şi preot Alexandru Ranca) fiind spovediţi, împărtăşiţi şi pregătiţi spiritual.

De asemenea, marti, 10 aprilie 2012, 38 de tineri creştini de la Biserica Fratelia din Timisoara, împreună cu preoţi parohi de la Arhiepiscopia Timiş şi Episcopia Timişoara au participat, alături de tinerii instituţionalizaţi, la Liturghia oficiată în capela Centrului de Reeducare Buziaş şi la manifestările culturale cu tematică religioasa realizate de adolescenţii din centru, cu ocazia Sărbătorilor Pascale. Celor prezenţi li s-a alăturat un grup de copii de la Fundaţia Siguranţa pentru copiii din România, judeţul Timiş. La finalul acestei activităţi toţi tinerii prezenţi au primit cadouri, cozanaci şi băuturi răcoritoare, momentul fiind unul de bucurie în rândul tinerilor şi având o semnificaţie cu o puternică încărcătură emoţională şi spirituală.
Evenimentul s-a desfăşurat prin purtarea de grija a Prea Sfinţitului Paisie Lugojeanul – Epicop Vicar al Arhiepiscopiei Timisoara.
Activităţile derulate în Centrul de Reeducare Buziaş ,cu ocazia Sărbătorilor Pascale, se vor încheia, luni – 16 aprilie 2012, prin participarea unui grup de 28 de minori internaţi la actţiunea „ Un Paşte pentru fiecare”, organizat la Timişoara de către Biserica Betel.
Derulrea unor astfel de activităţi au ca scop, pe lângă reeducarea prin artă şi religie, crearea unei atmosfere de sărbătoare care să-i apropie pe tinerii internaţi în Centrul de Reeducare Buziaş de familie, de obiceiuri şi tradiţii, de biserică şi să-i sensibilizeze în raport cu problemele şi nevoile semenilor lor.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.