Cupa Colegiului 10 la fotbal

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 28.11.2011 14:03 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Duminică, 27 noiembrie, în sala de sport din comuna Uivar, a avut loc etapa I a Cupei Colegiului 10 la fotbal. Evenimentul a fost organizat la iniţiativa responsabilului PNL Timiş pe Colegiul 10, Liviu Cocean, preşedintele TNL Timiş, şi a organizaţiei PNL Uivar. 

În competiţie au fost angrenate opt echipe, dintre care două locale, reprezentând satele Uivar si Răuţi, şi şase reprezentând alte localitaţi din Colegiul 10, şi anume Moraviţa, Denta, Peciu Nou, Jebel, Cenei şi Checea.
După 16 meciuri de foc, câştigătoarea acestei etape a fost echipa din Cenei, care s-a impus intr-o finală foarte disputată în faţa echipei din Denta. Locul 3 a fost ocupat de echipa din Moraviţa, iar distinctia de “cel mai mai bun jucător al competiţiei” a fost acordată portarului din Răuţi, Vajda Zoltan.
Pe întreaga lui durată, evenimentul s-a bucurat de o participare numeroasă din partea localnicilor din Uivar.
Odată cu înmânarea distincţiilor către câştigătorii competiţiei, responsabilul PNL Timiş pe Colegiul 10, Liviu Cocean, a felicitat toate echipele pentru dăruirea si îndârjirea din teren. “Aceste calităţi sunt specifice membrilor Partidului Naţional Liberal, care în judeţul Timiş au construit o echipă bine sudată, redutabilă, capabilă să facă performanţă în toate competiţiile în care va fi angrenată. Ne bucurăm că putem organiza astfel de evenimente, unde localnicii pot participa şi se pot bucura de spectacolul oferit, în aceste momente triste când actuala putere nu le oferă prea multe motive de satisfacţie, ba dimpotrivă ţine morţiş să transforme traiul de zi cu zi al cetăţenilor într-un calvar continuu”, a declarat Liviu Cocean.
La eveniment a participat şi preşedintele PNL Timiş, senatorul Nicolae Robu, care a transmis felicitările sale pentru organizatori. “Felicit organizaţia Uivar a PNL, pe preşedintele TNL Timiş, Liviu Cocean, şi pe candidatul PNL la Primăria Uivar, Constantin Sava pentru turneul de fotbal organizat duminică. PNL este un partid care, prin sport, cultivă spiritual de competiţie şi fair-play, pe care şi-l doreşte în toate domeniile societăţii româneşti, inclusiv în politică”, a spus Nicolae Robu.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.