Democratia originala loveste din nou - 13

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 06.12.2011 08:37 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Ce tot vor revoluţionarii? ar putea oricine întreba. Răspunsul este evident: revoluţionarii nu vor ca indemnizaţiile lor să fie tăiate, pentru ca pensiile nesimţite ale foştilor securişti şi activişti comunişti să fie mărite.Chestiunea nu e legată de lipsa banilor – care există – ci de gest. În 8 noiembrie 2011, Legea 410 a anunţat printr-un amendament introdus de ministrul de finanţe Gheorghe Ialomiţianu (PDL) că pe anul 2012 luptătorilor pentru Victoria Revoluţiei din Decembrie 1989 nu li se acordă indemnizaţiile, deoarece intenţia guvernanţilor prin Legea bugetului pe anul viitor este ca să majoreze pensiile nesimţite ale foştilor securişti şi activişti comunişti. (Datorită dezastrului produs, regimul se apără nu doar cu cei actuali, ci apelează şi la foşti). În viziunea coaliţiei aflată la putere acum în România, acea Lege 410 / 2011 „îngheaţă” pensiile „prostimii”; excepţia de la îngheţare e pensia specială, prevăzută pentru 17% majorare, prin raderea 100% a indemnizaţiilor revoluţionarilor (diferenţa procentajelor e dată de numărul mai mare al foştilor securişti şi activişti comunişti decât numărul revoluţionarilor şi de cuantumul pensiilor speciale ale acelora, mult mai mare decât indemnizaţiile revoluţionarilor).

Nu întâmplător ultimul Raport Transparency International a evaluat România mai coruptă decât anul precedent şi nu întâmplător Miron Cozma tocmai şi-a lansat la Timişoara Partidul Muncitorilor (adică al Minerilor). Azi, de Moş Nicolae, se împlineşte jumătate de lună de când Omul Ioan Savu a declanşat Greva Foamei, cu susţinători lângă dânsul, atât în Timişoara la ALTAR, cât şi în multe alte părţi ale ţării. Post-mortem, Savu de la Timişoara va fi canonizat Sfântul Revoluţionarilor. În 20 decembrie 1989, a reuşit un miracol: eliberarea celor aproape 1000 de arestaţi la Timişoara în Revoluţie. E de amintit că la Bucureşti, în 30 decembrie 1947, Majestatea Sa Regele Mihai a abdicat, căci n-a putut elibera 1000 de tineri anticomunişti arestaţi. Au fost confruntări de decembrie cu acelaşi demon roşu, privind acelaşi număr de arestaţi, reţinute de istoria contemporană a României; ambele mii de arestaţi au mai trăit datorită înaltelor responsabilităţi asumate de către cei care şi-au decis destinul prin înfruntarea comuniştilor. Acum e tot decembrie – anul 2011 – iar ambii protagonişti încă trăiesc, în judeţe vecine din vestul ţării: Majestatea Sa la Săvârşin, Ioan Savu la Timişoara. Şi comuniştii trăiesc, însă peste tot în ţară; ciuma roşie nu s-a retras, ci e ţinută în braţe de actuala coaliţie a puterii din republica România. Prin reprezentanţi ca foştii securişti şi activişti comunişti, ea s-a obişnuit – de prea mult timp – să tot consume resursele poporului; cei din societatea română care nu mai acceptă jaful se pot alătura revoluţionarilor, care protestează: ajunge! (Cei care ignoră situaţia, să nu se întrebe atunci că nu se împlineşte urarea prezidenţială: „să trăiţi bine!”)

Oricine întreabă oricare revoluţionar dacă e de acord să-şi dea integral indemnizaţia nu umanitar pentru întreţinerea foştilor securişti şi activişti comunişti, ci – culmea – pentru majorarea pensiilor, exagerat de mari, ale celor împotriva cărora a luptat, din răspuns va înţelege ce se întâmplă! Soluţia e lăsarea Legii recunoştinţei (341 / 2004) aşa cum e; recent, tot mai mulţi – care nici măcar n-au avut de-a face cu Revoluţia – au devenit subit „experţi” în modificarea sau anularea ei. Dacă ar fi probleme, atunci nu-s cu Legea, ci cu aplicarea ei: dacă sunt suspiciuni despre vreun certificat dubios, e de ştiut că răspunderea – inclusiv penală – e personală / individuală, a celor implicaţi; totul este înregistrat (sunt ştiute datele de identificare ale tuturor, inclusiv ale delegaţilor instituţiilor de forţă din comisiile de stat care au emis certificatul respectiv, căci e de clarificat ceva banal: nu revoluţionarii emit certificate). În plus, intenţia de a polariza politic revoluţionarii de către vreun partid nu-i nouă (însă e complet greşită): prin Revoluţie, poporul n-a dorit (aşa cum n-a vrut nicicând) partidul-stat / partidul unic, ci pluripartidism – prin alegeri libere – astfel încât orice încercare de a înregimenta revoluţionarii sub o anumită culoare e deşartă. Revoluţionarii exprimă voinţa poporului, de unitate prin diversitate.

Mâine, miercuri 7 decembrie 2011, secretarul general al Ligii de Vest (structură grupând revoluţionari din 4 judeţe din vestul ţării / Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş) deputatul Niculae Mircovici – sănătate, că astăzi îşi are onomastica – va fi la şedinţa Comitetului de Criză în Timişoara, la Clubul Revoluţionarilor din str. Brâncoveanu, nr. 164, de la ora 14. Printre altele, şi Instituţia Avocatului Poporului consemnează cu consecvenţă cele ce se petrec.

Eugen Gherga
Secretar, Asociaţia de Revoluţionari
„Frăţie, Egalitate, Colaborare, Cooperare”

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.