Democratia originala loveste din nou - 20

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 12.12.2011 22:22 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Secretarul de stat pentru revoluţionari George Costin (PDL) a semnat o serie de certificate contestate. În ultimul timp, revoluţionarii s-au trezit că au printre ei pe cei împotriva cărora au luptat în Revoluţie.Faţă de această stare absolut penală, firesc că au curs reclamaţii din partea revoluţionarilor, ce au alimentat prejudecata că „revoluţionarii sunt dezbinaţi, nu se înţeleg între ei” (chestiunea e prejudecată deoarece pleacă superficial de la constatarea că „e ceva” printre revoluţionari: atât, adică pozarea efectelor, nu a cauzelor). Abuzarea revoluţionarilor a fost evident realizată de guvernanţi, care au emis certificatele respective. Rezultatele verificărilor întreprinse de CNSAS au dezvăluit că un număr de persoane certificate ca revoluţionari de către guvernanţi erau ilegale, fapte care au confirmat justeţea celor sesizate.

Halucinant: ieri, într-un scurt dialog cu revoluţionarul timişorean Ştefan Cojocnean aflat de o săptămână în Greva Foamei, fostul secretar de stat pentru revoluţionari, timişoreanul Petrişor Morar (PDL) a afirmat că vinovaţi de situaţia actuală a revoluţionarilor sunt nimeni alţii decât revoluţionarii care au protestat prin contestaţii faţă de recentele certificări realizate de guvernanţi; adică, vinovaţi nu sunt colegii săi din coaliţia „strâns unită în jurul” PDL care au emis certificatele contestate, ca apoi să taie indemnizaţiile luptătorilor Revoluţiei, ci vinovaţi sunt revoluţionarii care cinstit şi legal au reclamat ceea ce fac guvernanţii! De exemplu, Liga de Vest – grupând revoluţionari din 4 judeţe / Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi Timiş – printre altele a cerut şi demisia sau demiterea secretarului de stat George Costin (însă acela refuză să demisioneze iar şeful lui de partid şi guvern, Emil Boc, nu vrea să-l demită). Petrişor Morar mai crede că jurnaliştii afiliaţi puterii n-au făcut altceva până în prezent decât să exploateze cele sesizate de revoluţionari (completarea aici este că în jalnicele lor prestaţii o fac fără profesionalism, deoarece acei jurnalişti, erijaţi în factori de opinie, operează fără toate părţile implicate – ceea ce e în afara deontologiei jurnalistice – iar dânşii preferă în continuare să nu fie corecţi: în loc să ofere drept la replică mai bine iau amenzi, scopul fiind intoxicarea unilaterală a opiniei publice că revoluţionarii sunt „băieţi răi”). Vorba despre „capul plecat, sabia nu-l taie” a ajuns – că acum în România totul e pe dos – transformată în sensul că un cap plecat e tăiat imediat, fără milă. Revoluţionarii nu se lasă terfeliţi de cei care nu au avut de a face cu Revoluţia; cam destui neinvitaţi au devenit în ultimul timp foarte vocali contra revoluţionarilor şi Revoluţiei: toţi aceştia sunt din partea puterii ori de partea puterii.
Până poimâine, Parlamentul dezbate bugetul propus de Guvern pentru anul viitor. În general, bani pentru revoluţionari există, însă atitudine pentru revoluţionari nu există. Nimeni nu se poate înălţa peste piticul premier Emil Boc în vehemenţa contra revoluţionarilor. Sursa de finanţare a revoluţionarilor e cumva cea din care e prevăzută creşterea pensiilor speciale ale tovarăşilor? Nu, printr-o tentativă timidă de amendament, bugetarea ar proveni tot din fondul revoluţionarilor, căci pentru tovarăşi demult s-au găsit banii şi aceia sunt de neatins: veniturile tovarăşilor trebuie să crească (atunci când toată ţara îngheaţă şi în lume e criză, guvernanţii înfăţişează cu tam-tam ce favoare ar face luptătorilor revoluţionari, însă din banii lor). E de mulţumit din inimă partidului, nu-i aşa? Totuşi, poate cineva din coaliţia puterii să prezinte cu acelaşi tam-tam ca pentru revoluţionari marea victorie obţinută pentru veniturile tovarăşilor? (acea „victorie” că – în situaţia dificilă a naţiunii – au fost găsite rezerve pentru mărirea unor pensii speciale: cu cât şi la câţi; ar introduce astfel optimism în societate, în sensul că se poate). Nu e nevoie să-i definească pe tovarăşi ca foşti securişti şi activişti comunişti; naţiunea ştie cine sunt. Cifrele lor sunt însă interesante, bune de prezentat (nu ţinute secrete, căci măsoară bani publici şi spectacolul ar fi poate mai atractiv decât cel mult hulit al revoluţionarilor. Poftiţi – politicieni şi jurnalişti – e despre pâine şi circ: este „luna cadourilor” pentru tovarăşi. Revoluţia rămâne doar ca reper calendaristic de decembrie iar luptătorii ei acum sunt puşi la zid.
Ceauşescu a exasperat naţiunea: se pricepea la toate. Aşa ca el, în prezent despre Revoluţie au apărut unii „experţi”, pricepuţi la multe (majoritatea anonimi, din categoria „tari ca fularul” / că tot e iarnă); ei ştiu mai bine decât revoluţionarii „totul” despre Revoluţie şi revoluţionari (în opiniile lor de nestrămutat şi foarte generoase, ei sunt gata să ofere revoluţionarilor atât adevărul despre Revoluţie, cât şi adevărul despre revoluţionari: senzaţional, nişte persoane de mare ispravă, oare ce-or fi făcut în Revoluţie de ştiu atâtea şi de ce se ivesc după atâta timp?)
Adevărul e că pentru tot anul 2012, e congelarea luptătorilor revoluţionari – fără indemnizaţii – veniturile majorităţii bugetarilor (salariaţilor şi pensionarilor) sunt îngheţate, doar banii tovarăşilor cresc. Cineva poate îşi mai aminteşte de chemarea revoluţionarilor „Români, veniţi cu noi”. Azi, România e întoarsă pe dos, căci revoluţionarii au fost rapid alungaţi de la putere. Revoluţionarii nu-s liniştiţi: frământările continuă, căci amânarea problemelor nu înseamnă rezolvarea lor.
Înţeleapta gândire de partid şi de stat (creier Emil Boc) nu vrea rezolvare, ci vrea amânare, pe anul 2012, de parcă anul viitor revoluţionarii n-ar mai fi; o veste proastă pentru el şi camarilă: revoluţionarii nu dispar decât prin genocid, aşa că problemele nu numai că vor fi reluate dar revendicările nici măcar nu se vor potoli. 2012 e mai lung decât 2011 (cu o zi, că e bisect); e şi an electoral: Emil Boc şi-a creat zece mii de familii (ale luptătorilor revoluţionari) ostile lui şi alor lui. E grozav de numărat la alegeri câte voturi va mai avea camarila lui (ideal ar fi tot atâtea cât valoarea indemnizaţiilor revoluţionarilor; realist însă, camarila lui desigur că va avea voturile tovarăşilor). Noroc că în 2012 Emil Boc nu va mai ajunge la putere, căci în ţară i-au rămas prea puţini ţuţeri; numărătoarea până la sfârşitul său a început!


Eugen Gherga
Secretar, Asociaţia de Revoluţionari
„Frăţie, Egalitate, Colaborare, Cooperare”

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.