Dr. Florin Chirculescu: Reforma nu poate fi asumata in exclusivitate de nici un partid

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 15.01.2012 12:39 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Sănătatea nu are culoare politică, iar interesele medicilor şi ale pacienţilor sunt convergente, în ciuda discursurilor care vizează obţinerea capitalului politic sau al profitului financiar.

Sănătatea nu are culoare politică – reforma nu poate fi asumată în exclusivitate de nici un partid, indiferent de doctrină, fie ea de dreapta, de stânga sau de centru. Reforma sistemului sanitar trebuie dezbătută în primul rând de specialiştii din sănătate, aceştia fiind singurii care în perioada critică pe care o traversăm pot să stabilească priorităţile sistemului şi modalităţile prin care putem oferi sănătate publică. Aceşti specialişti sunt singurii care pot să ne arate cât avem de oferit şi cum o vom face.
Sănătatea nu are culoare politică – sănătatea este un factor public determinant care priveşte întreaga societate, de la simpli cetăţeni care au aspiraţia de a trăi în condiţii de demnitate, trecând prin manageri publici sau privaţi care îşi doresc o forţă de muncă aptă de activitate, nestânjenită de boli şi ajungând până la decidenţii politici, a căror misiune fundamentală este de a sluji şi de a menţine societatea care i-a ales.
Reforma din sănătate este strict necesară şi este dorită de medici. Facem apel la o dezbatere publică transparentă şi fără prejudecăţi, în numele tuturor medicilor care îşi doresc o activitate profesională onorabilă, răsplătită prin respect public, eliberată de prejudecata vinovăţiei permanente a categoriei noastre profesionale. Facem apel la o dezbatere competentă, convinşi fiind că numai astfel adevăraţii beneficiari ai reformei, pacienţii noştri, vor avea cum să spere la viaţa decentă propusă de valorile europene pe care ni le-am asumat.


Dr. Florin Chirculescu
Preşedintele Federaţiei Sindicatelor Medicilor dr. Ioan Cantacuzino

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.