Evenimente in trafic
Scris de Alex Neagoe | Publicat in 20.11.2011 15:59 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina
*Neînmatriculat *Tânăr băut la volan *Tir şi bicicletă *Neatenţia în trafic provoacă accidente
Neatenţia în trafic provoacă accidente
Poliţiştii au intervenit la un accident rutier produs pe raza comunei Mehadia în după-amiaza zilei de 18.11.2011, în urma căruia o persoană a fost rănită uşor.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că C.PETRIŞOR, în vârstă de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism din direcţia Orşova spre Caransebeş, la efectuarea virajului spre stânga nu s-a asigurat corespunzător şi a fost acroşat de un alt autoturism condus de către N.MARIN, de 43 de ani, care circula în acelaşi sens de mers.
În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pasagerului de pe locul din dreapta faţă din autoturismul condus de către N.MARIN. Victima, în vârstă de 47 de ani, a fost transportată la Spitalul Judeţean Drobeta Turnu Severin pentru îngrijiri medicale fără a rămâne internată.
Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Tir şi bicicletă
În după-amiaza zilei de 18.11.2011, Poliţia Oraşului Bocşa a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier pe strada 1 Decembrie.
Echipa deplasată la faţa locului a constatat că în afara părţii carosabile se află o bicicletă, iar un echipaj al ambulanţei acorda îngrijiri medicale conducătorului bicicletei, un bărbat în vârstă de 73 de ani. Bărbatul a declarat că a fost acroşat de un ansamblu de vehicule, al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului.
La scurt timp a fost identificat conducătorul ansamblului de vehicule pe raza municipiului Reşiţa, acesta fiind L.PETRU, în vârstă de 21 de ani, din Oradea.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în timp ce tânărul conducea ansamblul de vehicule format dintr-un cap tractor şi o semiremorcă a efectuat manevra de depăşire a biciclistului, iar la revenirea pe sensul său de mers nu s-a asigurat corespunzător, biciclistul s-a dezechilibrat şi s-a lovit de partea din spate a semiremorcii.
Biciclistul a fost rănit uşor în urma accidentului fiind condus la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale unde a rămas sub supraveghere medicală.
Cei doi bărbaţi implicaţi în accidentul rutier au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi prăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.
Tânăr băut la volan
În data de 19.11.2011, un tânăr a fost oprit pentru control de către poliţiştii rutieri, în jurul orelor 03.00, în timp ce conducea un autoturism pe strada Independenţei din municipiul Reşiţa.
Tânărul P.OCTAVIAN, de 21 de ani, se îndrepta din direcţia Casei de Cultură spre strada Libertăţii. La testarea cu aparatul alcooltest a conducătorului auto a rezultat o concentraţie de 0,57 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spitalul Judeţean Reşiţa unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
Neînmatriculat
Lucrători din cadrul Poliţiei Municipiului Reşiţa - Biroul Rutier, în dimineaţa zilei de 19.11.2011, au oprit pentru control un autoturism pe strada Timişoarei.
Cu ocazia verificărilor efectuate s-a constatat că autovehiculul a fost condus de către M.TRAIAN, de 44 de ani, însă autorizaţia provizorie de circulaţie era expirată din data de 27.10.2011.
Poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice de către o persoană a unui autovehicul neînmatriculat.
Tu ce parere ai ?
AGENTIA DE PRESA
Vezi toate stirile
In perioada premergatoare alegerilor locale
citeste toata stirea
Adolescenții au fost invitați sa participe, la Bruxelles, la etapa finala a competiției Zero Robotics, un concurs organizat de Institutul Tehnologic din ...
citeste toata stirea
Aquatim a finalizat lucrari de modernizare a rețelelor de apa și canalizare din Timișoara, in valoare de 50 milioane de lei
citeste toata stirea
Care sa se constituie intr-un depozitar și diseminator de cunoaștere asupra problematicii de gen, deschis publicului larg și care sa ofere un spațiu de ...
citeste toata stirea
Evenimentele vor debuta joi, 10 decembrie, la Casa de Cultura din orasul Buzias, cu incepere de la ora 10, si in orasul Faget, la Casa de Cultura, cu incepere de ...
citeste toata stireaEXTERN
Vezi toate stirile
Cel mai recent raport UNESCO plaseaza Romania in clasamentul global al statelor cu bugetele cele mai mici alocate Educatiei
citeste toata stirea
O activista de origine romana risca expulzarea din Italia din rațiuni de amenințare la adresa siguranței publice.
citeste toata stirea
Parlamentarii și miniștrii UE pot bloca sau debloca finanțarea
citeste toata stirea
Eurobarometru alegeri 2019: principalele ingrijorari ale romanilor și ce i-ar determina sa participe la vot.
citeste toata stirea
Comisia Europeana a publicat raportul privind progresele inregistrate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si de verificare.
citeste toata stireaOPINII
Vezi toate opiniile
In pragul celor 100 de ani de Romanie mare, ne condamnam cu voie la alți 100 de ani de intuneric... și e dezolant ca frați, surori, parinți și copii, oameni de toate felurile, ne adunam intr-un loc care, de fapt, ne separa mai mult.

Coagularea “strazii” in forme organizate a generat o campanie furibunda de denigrare.
VREMEA IN TIMISOARA

Umiditate : 97%

Umiditate : 85%
TU CE PARERE AI?
Cine credeți că ar fi fost un bun secretar de partid (PCR) înainte de 1989 în Timișoara?...