Evenimente rutiere la Teregova si Resita

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 04.01.2012 09:00 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Accident pe DN 6

În dimineaţa zilei de 03.01.2012, poliţiştii rutieri au intervenit la un accident rutier produs pe DN 6, în localitatea Teregova.

Echipa deplasată la faţa locului a constatat, în urma cercetărilor, că în timp ce S.ADRIAN, în vârstă de 30 de ani, conducea un autoturism din direcţia Orşova spre Caransebeş, a pierdut controlul vehiculului a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autocar condus regulamentar de către G.ION, de 46 de ani.

În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a conducătorului auto S.ADRIAN care a fost transportat cu ambulanţa la Spitalul de Urgenţă Caransebeş, iar ulterior la Timişoara unde a rămas internat.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative.

Cu viteză pe pasaj

În seara zilei de 03.01.2012, poliţiştii rutieri au intervenit la un accident rutier produs pe Pasajul Superior Lunca Bârzavei din Reşiţa, în urma căruia o persoană a fost rănită uşor.

Cu ocazia cercetărilor efectuate la faţa locului s-a stabilit că în timp ce o femeie în vârstă de 32 de ani, conducea un autoturism din direcţia Intim spre Triaj, pe fondul neadaptării vitezei într-o curbă, a pierdut controlul autovehiculului şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de D.EMILIAN, în vârstă de 28 de ani, pe cealaltă bandă de mers în aceeaşi direcţie.

În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a pasagerei O.RAMONA, pasageră în autovehiculul condus de femeie. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Reşiţa pentru îngrijiri medicale fără a necesita internarea.

Poliţiştii continuă cercetările pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.