Fapt divers in Banat

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 08.03.2012 16:06 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

*Utvin - Contabil cercetat penal pentru fals în declaraţii şi distrugere*Beregsău Mic - Fără permis de conducere*Checea - Complicitate la furt calificat*Timişoara - Calea Şagului şi concentraţia alcoolică*Arad - Sancţiuni rutiere şi de ordine publică*Nădlac - Anvelope şi ciocolată*Arad - Ţigări netimbrate sau timbrate necorespunzător*Mănăştur - Furturi din autoturisme

În urma activităţilor de cercetare penală desfăşurate de ofiţerii Serviciului de Investigarea Fraudelor Timiş cu avizul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunilor de sustragere sau distrugere de înscrisuri şi fals în declaraţii, faţă de L. Valentin, de 47 de ani, din comuna Utvin.
În fapt, bărbatul, în calitate de contabil şef al unei societăţi a sustras ştampila şi certificatul de înmatriculare cu ocazia reorganizării societăţii, de care a dispus în mod nelegal uzând de acestea şi de alte documente falsificate la ORC şi OCPI Timiş înregistrând pe numele său societatea pe care a înfiinţat-o, producând un prejudiciu de peste 200.000 lei.

*Beregsău Mic - Fără permis de conducere

La data de 07.03.2012, în jurul orei 18:10, în timp ce executam serviciul de patrulare în localitatea Beregsău Mic, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie Rurală Cărpiniş au oprit pentru control un autoturism la volanul căruia se afla S. F. Suraş, de 31 de ani, din localitatea Cenei, judeţul Timiş, care la solicitarea de a prezenta documentele, nu a putut prezenta nici un document de identitate.
Din verificările efectuate în bazele de date s-a constatat că acesta nu poseda permis de conducere fapt pentru care poliţiştii i-au întocmit un dosar de cercetare penală p pentru comiterea infracţiunii prevăzute de O.U.G. 195 din 2002.

*Checea - Complicitate la furt calificat

La data de 07.03.2012, în urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 3, a fost depistată P. Maria, de 24 de ani, din localitatea Checea, judeţul Timiş. Aceasta este cercetată într-un dosar penal întocmit pentru complicitate la furt calificat, deoarece în zilele de 22.07.2011 şi 15.09.2011, împreuna cu C. Dorel de 36 de ani, în prezent încarcerat în Penitenciarul Timişoara, a sustras diverse bunuri din două locuinţe prejudiciul fiind recuperat în totalitate.
P. Maria a fost reţinută pe baza de ordonanţă de reţinere iar în cursul acestei zile va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara cu propunerea de arestare preventivă.

*Timişoara - Calea Şagului şi concentraţia alcoolică

În timp ce desfăşurau activităţi de control şi supraveghere a traficului rutier la data de 07.03.a.c., în jurul orei 23.40, poliţiştii au oprit pentru control un autoturism care circula pe Calea Şagului din municipiul Timişoara.
S-a trecut la legitimarea conducătorului auto stabilind că se numeşte S. Dumitru şi întrucât emana puternic vapori de alcool, poliţiştii l-au testat cu aparatul alcooltest care a indicat o valoare de 0,50 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Aceasta a fost condus la Spitalul Judeţean Timişoara pentru recoltarea probelor biologice, iar poliţiştii au întocmit pe numele său un dosar de cercetare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autoturism având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală.

*Arad - Ţigări netimbrate sau timbrate necorespunzător

Poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie le-au depistat în zona pieţei Fortuna pe M. Luci Georgiana de 18 ani, A. Eugenia de 49 ani, G. Alina Doina de 28 ani, M. Eugenia de 28 ani şi Rodica Elvira de 38 ani, care ofereau spre vânzare mai multe pachete de ţigări netimbrate.
Acestea au fost sancţionate contravenţional conform Legii nr. 12/1990 cu suma de 1000 lei, fiecare iar ţigările au fost ridicate în vederea confiscării.
De asemenea lucrătorii de poliţie aparţinând Secţiei nr 3 poliţie rurală Chişineu Criş împreună cu poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Chişineu-Criş, au desfăşurat o acţiune pe linie de produse accizabile, ocazie cu care a fost depistat în trafic H. D. Marcel de 40 de ani, în timp ce transporta cu un autoturism marca Ford, 600 fire ţigarete cu timbru de Ungaria, fără documente legale de provenienţă.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional conform Legii nr. 12/1990 cu amendă în valoare de 1.000 lei, întreaga cantitate de ţigarete fiind ridicată în vederea confiscării.

*Nădlac - Anvelope şi ciocolată

În urma activităţilor desfăşurate poliţiştii Secţiei nr. 1 Poliţie l-au depistat în trafic pe B. Levente de 31 ani, din judeţul Covasna, în timp ce transporta cu auto marca Mercedes 55 buc. anvelope second-hand, în valoare de aproximativ 2.000 lei, fără a îndeplini condiţiile prevăzute de lege.
Totodată agenţii din cadrul Poliţiei oraşului Nădlac în cooperare cu Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Arad, au desfăşurat o acţiune pentru combaterea evaziunii fiscale în domeniul achiziţiilor intracomunitare cu produse agroalimentare.
Cu această ocazie a fost depistat K. Robert Mihai, de 41 ani, din Bucureşti, care a transportat, în scopul comercializării, cu o autoutilitară marca Renault, pe lângă alte mărfuri transportate în mod legal, şi cantitatea de 40 buc. ciocolată 'Milka' şi 320 buc. ciocolată 'Nussknacker' fără a deţine acte legale de provenienţă.
Cei în cauză au fost sancţionaţi contravenţional conform Legii nr. 12/1990 cu suma de 1000 lei fiecare, bunurile fiind ridicate în vederea confiscării.

*Arad - Au furat mai multe bunuri dintr-o locuinţă

În urma cercetărilor poliţiştii Secţiei nr. 2 Poliţie au reuşit identificarea lui S. Florentina Ramona de 23 ani şi L. Florentina de 32 ani, ambele din Arad, suspecte în cazul unui furt din locuinţă, comis pe raza municipiului.
Din verificările efectuate poliţiştii au stabilit că în data de 16 decembrie 2011, cele două femei au sustras din locuinţa lui T. Cornelia mai multe bijuterii din aur, un aparat de fotografiat şi un cartuş de ţigări, cauzând un prejudiciu total de aproximativ 50.000 lei.
Faţă de acestea s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

*Mănăştur - Furturi din autoturisme

Lucrătorii de poliţie aparţinând postului de Poliţie comunală Vinga, au reuşit în urma cercetărilor identificarea principalilor suspecţi în cazul a două furturi din autoturisme comise pe raza localităţii Mănăştur.
Astfel, au fost depistaţi S. F. de 17 ani şi M. Adrian Petru de 21 ani din Vinga, care au sustras în data de 08/09 ianuarie a.c., dintr-un autoturism marca Dacia 1300 aparţinând lui I. Avram din Arad, o trusă de scule, o roată de rezervă şi un bidon pentru benzină cauzând un prejudiciu de aproximativ 500 lei.
De asemenea, s-a stabilit că în data de 26/27 noiembrie 2011, S. F. împreună cu altă persoană, T. A. C. de 16 din Mănăştur, au sustras dintr-un auto marca Dacia Logan, aparţinând lui P. M., o pompă de aer electrică, o butelie de gaz, o trusă de scule şi un bidon pentru benzină, cauzând un prejudiciu de aproximativ 600 lei.

*Arad - Sancţiuni rutiere şi de ordine publică

În urma controalelor efectuate, agenţii de poliţie rutieră au aplicat un număr de 87 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea regulilor de circulaţie, în valoare de 12.870 lei, au aplicat 79 puncte de penalizare, au reţinut 4 permise de conducere şi 2 certificate de înmatriculare.
Agenţii de ordine publică au aplicat 14 sancţiuni contravenţionale în valoare de 10.420 lei, au aplanat 8 conflicte, au controlat un număr de 7 sisteme de pază şi au fost efectuate 13 controale.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.