Furturi la Deta

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 04.12.2011 13:14 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Deta - În data de 02.12.2011, poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală au reuşit, în urma activităţilor desfăşurate, depistarea lui H. V. Nicolae, de 36 ani, din municipiul Suceava, judeţul Suceava,care în cursul lunii noiembrie a sustras din locuinţa lui B. C. Costică din localitatea Denta, judeţul Timiş, mai multe bunuri.

Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat precum şi pentru documentarea întregii sale activităţi infracţionale.
Cu ocazia investigaţiilor efectuate de poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Deta s-a reuşit la data de 03 decembrie 2011, depistarea lui S. C. P., de 14 ani şi lui S. I. D.,de 15 an, ambii din localitatea Denta, judeţul Timiş, care a pătruns în cursul nopţii în locuinţa lui K. Iosif din Deta, de unde au sustras mai multe bunuri.
Pe numele acestora poliţiştii au întocmit câte un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt calificat.
Poliţiştii din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, la data de 01.12.2011, de către G. Irina despre faptul că o persoană încearcă să sustragă combustibil dintr-un utilaj agricol din curtea societăţii la care lucrează.
De urgenţă la faţa locului s-a deplasat un echipaj de poliţie care l-a depistat pe M. Dănuţ, de 46 de ani, din localitatea Deta, în timp ce sustrăgea dintr-un utilaj agricol 40 de litri de motorină.
Faţă de acesta poliţiştii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de furt.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.