Gheorghe Ciuhandu: Nicolae Robu, un om periculos pentru acest oras

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 03.04.2012 11:14 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Sunt nevoit să fac o serie de clarificări cu privire la afirmaţiile extrem de grave făcute la sfârşitul săptămânii trecute de senatorul Nicolae Robu, candidatul susţinut, pe lângă liberali, de PSD şi PC la Primăria Municipiului Timişoara.

Supărarea domnului Nicolae Robu pe Primărie a pornit de la faptul că în Comisia de Ordine Publică nu s-a acceptat ca, până la începerea campaniei electorale, membri ai PNL să împânzească oraşul cu mese şi flipcharturi pe care să noteze, chipurile, nevoile cetăţenilor. Fac precizarea că în solicitarea PNL nu se spunea nici un cuvânt despre o consultare a cetăţenilor pe tema masterplanului Timişoarei, fapt pentru care Comisia, în care sunt reprezentate mai multe instituţii din oraş, a găsit de cuviinţă să răspundă cerând PNL să revină cu această cerere în campania electorală. Oricum, şi consultarea cetăţenilor pe marginea masterplanului ar fi fost o ipocrizie, atât timp cât reprezentanţii partidului condus de Nicolae Robu nu au participat la repetatele dezbateri organizate pe marginea acestui subiect, iar în şedinţa de Consiliu Local în care masterplanul a fost votat au fost singurul partid care nu a venit cu nici un amendament concret la conceptul de dezvoltare propus. Timişoara are acum deja acest concept, iar documentul este deschis şi suportă adăugarea de proiecte concrete. Din păcate, însă, domnul Nicolae Robu şi subordonaţii săi nu sunt capabili să genereze astfel de proiecte. Spun acest lucru cu toată responsabilitatea, deoarece îmi aduc aminte de un fluturaş pe care Nicolae Robu îl împărţea pe vremea când şi-a anunţat intenţia de a candida la Primăria Municipiului Timişoara şi în care le propunea timişorenilor numai proiecte care deja sunt demarate de municipalitate, fără nici un aport din partea reprezentanţilor PNL.

Însă afirmaţiile mult mai grave făcute de Nicolae Robu şi preluate în oficiosul domniei sale sunt cele legate de funcţionarii publici din Primăria Municipiului Timişoara şi de PNŢCD. Să ameninţi funcţionarii cu faptul că vor “zbura rapid” din primărie după ce vei câştiga alegerile, să împarţi oamenii în tabere, să creezi tensiuni, să arăţi că ai parti-pris-uri şi să faci toate acestea într-un moment în care sunt mai bine de şase săptămâni până la demararea campaniei electorale denotă o disperare pe care eu, personal, nu o înţeleg din partea unui om care încearcă să îşi aroge – cât de pe merit, sunt alţii în jurul lui care pot să spună – imaginea unui conducător de succes. Mai mult decât atât, domnul Nicolae Robu dovedeşte prin declaraţiile sale că nu are habar de Legea Administraţiei Publice Locale, de Legea privind Statutul Funcţionarului Public şi de Codul de Conduită al Funcţionarului Public – câteva acte normative pe care ar fi trebuit să aibă măcar decenţa să le citească înainte de a se gândi să candideze la funcţia de primar şi de a face declaraţii de genul celor pe care le-a făcut vineri.

Cel mai grav lucru, însă, este limbajul folosit de Nicolae Robu la adresa PNŢCD - unul parcă decupat din limbajul comuniştilor din perioada postbelică, singurii care şi-au mai permis să trateze astfel PNŢCD. A vorbi despre o “clică PNŢCD” care “va zbura rapid” denotă reflexe bolşevice împotriva singurului partid istoric care şi-a asumat mereu atât realizările, cât şi eşecurile, în timp ce alţii se dădeau la fund pentru a nu fi arătaţi cu degetul pe stradă. Sunt declaraţii a căror singură explicaţie este mentalitatea indusă în cadrul fostei UASCR, în care a fost probabil educat Nicolae Robu. Declaraţii de acest gen nu îl fac pe Nicolae Robu să pară un candidat periculos la Primăria Municipiului Timişoara ci, mai degrabă, un om periculos pentru acest oraş.

În afară de acest limbaj bolşevic, din câte am văzut până acum, în Consiliul Local Timişoara consilierii liberali s-au remarcat doar prin absenţe de la şedinţe şi de la comisii, prin blocarea unor proiecte precum Parcul Copiilor, achiziţia de tramvaie noi sau construirea cu fonduri europene a unui adăpost pentru persoanele aflate în nevoie, eufemistic numite tot de către liberali “loseri”. Mai mult decât atât, domnul Nicolae Robu este singurul lider politic care nu a înţeles faptul că subiectul Poli Timişoara nu este unul electoral, propunând cu bună ştiinţă variante nu doar iluzorii, ci şi ilegale, menite doar să amăgească suporterii polişti într-un context electoral. Iar atunci când consilierii tuturor partidelor s-au opus unui demers iresponsabil, acelaşi domn Robu a găsit de cuvinţă să se lege tot de PNŢCD, spunând că aleşii acestui partid parcă ar fi de pe altă planetă. Am convingerea că aceste ieşiri publice ale domnului Robu vor oferi timişorenilor ocazia să îl cunoască cu adevărat şi, prin votul pe care îl vor da în 10 iunie, să-i ofere prilejul să evolueze pe o altă orbită din suficientele pe care susţine că le are, inclusiv pe aceea a trăirii mai dedicate pentru sine.

Gheorghe Ciuhandu,
Primarul Municipiului Timişoara

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.