Ioan Coriolan Garboni: Timisoara inainte de toate!

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 10.05.2012 12:15 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Manifest

Timişoara a fost dintotdeauna altfel. Nu excentrică, nu marginală.Într-o ţară aşezată cu susul în jos, Timişoara s-a diferenţiat prin normalitate. De 22 de ani, de când am aprins aici scânteia Revoluţiei, noi ne-am ferit din calea eşecului, am fost mai prevăzători decât alţii. O comunitate capabilă să lupte împotriva unui regim criminal care a ştiut să-şi aleagă un drum. Chiar şi într-o democraţie coruptă. Timişoara a fost un model de normalitate şi promisiunea extinderii lui la scara unei ţări întregi. A fost, dar riscă să nu mai fie. Acest risc este acum din ce în ce mai mare.
Nu mi-am făcut niciodată speranţe că politicienii de la Bucureşti doresc altceva decât realizarea, prin orice mijloace, a propriei lor bunăstări, a propriilor lor interese. Miticii din Obor nu vor să fie ca noi. Ei nu ne iubesc. Am sperat, însă, de la conducătorii noştri, de la conducătorii Timişoarei, că vor sta departe de ei. Ba chiar vor arăta un spirit de autentică autonomie. Recunosc că m-am înşelat. Din pricina lor, Timişoara mea şi a noastră este astăzi pusă la remorca Bucureştiului. Dependenţa lor de mitici a ajuns atât de mare, încât se confundă cu ei.
Nu este deloc întâmplător că Timişoara nu mai face parte din planurile naţionale de dezvoltare. În schimb, a devenit o sursă de finanţare pentru Bucureşti. Cu toţii am asistat la conspiraţia prin care, în cadrul negocierilor dintre PDL şi USL privind polii urbani de dezvoltare, s-a stabilit transformarea Timişoarei într-un soi de periferie a Aradului. În sfârşit, nu trebuie să ne mirăm de toate acestea, câtă vreme politicienii locali au alungat investitorii, au pus cetăţenii Timişoarei să plătească un preţ foarte mare pe gigacalorie şi au adus manelismul în centrul oraşului. Aceşti mitici de Banat sunt acum gata să facă blat cu Bucureştiul, pe spezele timişorenilor. Să predea cheia oraşului celor care au sărăcit şi au umilit România. Cu o politică ”integrată” în marea mocirlă naţională, Timişoara riscă să devină un oraş ca oricare altul, riscă să se scufunde în anormalitate.
Faţă de acest risc trebuie să reacţionăm. Acum. Vom respinge propunerile grandomane ale actualilor conducători locali de transformare a primăriei într-un dominion medieval, care se lasă moştenire. Vom respinge politica lor de transformare a Timişoarei într-un oraş periferic şi izolat. Vom respinge deopotrivă cedarea oraşului partidelor corupte de la Bucureşti, care vor să-şi dezvolte francize în oraşul nostru. Pentru ca Timişoara să revină pe drumul ei, pentru ca ea să rămână ceea ce a fost - un model de comunitate urbană - trebuie să păstrăm identitatea şi diferenţa noastră. Să ne definim în continuare doar prin valorile noastre.
Dezvoltarea oraşului, afirmarea lui la nivel regional şi naţional depinde doar de noi. De nimeni altcineva. Noi ştim cum trebuie să fim şi ce trebuie să facem.
Sunt optimist. Cred că Timişoara are spiritul ei independent. Cred în acest spirit şi în oamenii care îl întrupează. Timişoara înainte de toate!
Dumnezeu să ne lumineze calea!

Ioan Coriolan Gârboni,
candidat independent la Primăria Timişoara

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.