IPJ Timis: Sfaturi pentru prevenirea furturilor din locuinta

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 30.04.2013 12:22 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

În perioada 01-06 mai 2013, poliţiştii vor întreprinde măsuri de prevenire a  furturilor deoarece pentru această perioadă este cunoscut faptul că multe persoane aleg să petreacă zilele libere departe de agitaţia oraşului.
Poliţiştii adresează tuturor persoanelor câteva sfaturi utile pentru a nu deveni victime ale unor furturi din locuinţe.
Este foarte important de reţinut că nu trebuie păstrate, în locuinţe,  bunuri sau sume mari  de bani sau să faceţi cunoscut acest lucru şi altor persoane deoarece atitudinea de sfidare a legilor şi a celor mai elementare norme de conduită  a unor persoane vă pot transforma în potenţiale victime.
Nu trebuie permis accesul în locuinţă a unor persoane necunoscute care vă oferă diverse produse sau promoţii atrăgătoare întrucât hoţii folosesc acest truc, iar pentru diverse servicii sau reparaţii apelaţi la firme specializate.
La plecarea de la domiciliu asiguraţi uşa de acces şi ferestrele, cu precădere a celor situate la demisol sau parter, iar dacă absenţa este îndelungată rugaţi o persoană de încredere să procedeze astfel încât să nu fie simţită lipsa dumneavoastră.
Spuneţi numai persoanelor de încredere dacă plecaţi de acasă pentru mai multe zile.
Închideţi şi asiguraţi la plecare toate uşile şi geamurile casei, uşa de la balcon, geamul de aerisire de la baie şi nu uitaţi că pregătirile de deplasare trebuie fie făcute cât mai discret.
Dacă locuiţi la casă vă poate fi de ajutor o plăcuţă de atenţionare cu privire la existenţa unui câine sau a unui sistem de monitorizare video, dar şi întrerupătoarele care, la un interval de timp, aprins ori sting automat lumina.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.