Noi proiecte de hotarare la Consiliul Local

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 11.04.2012 13:25 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Consiliul Local Timişoara va lua în discuţie în comisiile de specialitate în perioada următoare materialele mai jos prezentate, care vor fi supuse votului în plen:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului „ Professional network, a famework development process for competencies base don interactive learning methods” (Reţea profesională, cadru pentru dezvoltarea competenţelor bazate pe metode de învăţare interactive) câştigat de Liceul Teoretic Bartok Bela şi împreună cu partenerul transfrontalier Şcoala Generală Reformată „Kis Balint” din Vesyto Ungaria şi finanţat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria.
2. Proiect de hotărâre privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 235/28.06.2011 privind aprobarea proiectului “Centru regional de competente si dezvoltare a furnizorilor în sectorul automotive”, a Documentaţiei tehnico-economice si a Analizei cost-beneficiu, precum si a cheltuielilor legate de proiect ce revin Municipiului Timisoara, în vederea accesării fondurilor nerambursabile prin Programul Operaţional Regional 2007-2013 aferent Axei prioritare 1. - „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor-poli urbani de creştere”, Domeniul major de intervenţie 1.1. – „Planuri integrate de dezvoltare urbana”, Sub-domeniul: „Poli de creştere”.
3. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 369/25.10.2011 privind modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 189/31.05.2011 – privind prelungirea dreptului de folosinţă gratuită a clădirii Palatul Culturii din Timişoara în favoarea Teatrului Naţional „Mihai Eminescu”, Operei Naţionale Române Timişoara, Teatrului German de Stat Timişoara şi Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timişoara.
4. Proiect de hotărâre privind completarea anexei la Hotărârea Consiliului Local nr. 43/24.02.2009 privind aprobarea „Regulamentului privind factorii de mediu din zona metropolitană Timişoara”.
5. Proiect de hotărâre privind alocarea de la bugetul local al Municipiului Timişoara a sumelor necesare pentru organizarea „ZILELOR ENERGIEI 2012”
6. Proiect de hotărâre privind subapartamentarea imobilului situat în Timişoara str. Macilor nr.2.
7. Proiect de hotărâre privind aprobarea avalizării de către Municipiul Timişoara a biletelor la ordin emise de către S.C. Compania Locală de Termoficare COLTERM S.A. în valoare de 35 milioane lei în vederea finanţării şi refinanţării unor lucrări de investiţii la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică.

Proiectele pot fi vizualizate de către cei interesaţi la adresa de internet www.primariatm.ro, la secţiunea Consiliu Local, categoria Proiecte de hotărâri ale Consiliului Local, sau la avizierele de la sediul Primăriei. Propuneri în legătură cu aceste materiale pot fi trimise până luni 23 aprilie 2012, către Primăria Timişoara - Biroul Relaţii Publice, cam. 120, prin fax - 0256/204.886, sau e-mail – ciprian.nyari@primariatm.ro.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.