Noii membri ai Retelei Enterprise Europe se instruiesc in Timisoara

Scris de Stiri de Timisoara | Publicat in 21.04.2015 12:44 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Consorţiul RO-BOOST SMEs, al carui coordonator este Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Vest, organizeaza in perioada 21 - 22 aprilie 2015, in calitatea sa de membru al Reţelei Enterprise Europe (Enterprise Europe Network – EEN), o sesiune de formare dedicata celor care au devenit membri ai reţelei incepand cu 1 ianuarie 2015.

45 de noi membri ai reţelei europene, provenind din Anglia, Bosnia şi Hertegovina, Germania, Polonia, Romania şi Turcia, vor participa in cadrul acestei sesiuni ce va avea loc la sediul City Business Centre din Timişoara.

In cadrul evenimentului vor lua cuvantul: domnul Sorin MAXIM – directorul general al ADR Vest – organizaţie cu rol de coordonator al consorţiului RO-BOOST SMEs, domnul Sven SCHADE -  reprezentant al Directoratului General din cadrul Comisiei Europene dedicat Pieţei Interne, Industriei, Antreprenoriatului şi IMM-urilor, doamna Darina BOTSOVA - reprezentant al Agenţiei Europene pentru Intreprinderile Mici şi Mijlocii din cadrul Comisiei Europene, domnul Gabriel HANISCH - membru EEN–Regiunea Baden-Württemberg din Germania, doamna Valerie PONDAVEN - Consultant EEN pentru parteneriate de afaceri - Universitatea Greenwich (Anglia).
 
Pe durata celor doua zile ale sesiunii de formare vor fi abordate aspecte legate de politicile europene de sprijinire a IMM-urilor şi aspecte privind instrumentele specifice reţelei, in vederea familiarizarii noilor membrii EEN (membri incepand cu data de 1 ianuarie 2015) cu structurile şi metodologiile acesteia. De asemenea, vor avea loc sesiuni interactive in cadrul carora vor fi discutate teme precum facilitarea de parteneriate, metodele de maximizare a impactului parteneriatelor pentru IMM-uri, bune practici de organizare a evenimentelor de brokeraj şi a misiunilor de companii şi furnizarea de servicii de consultanţa individuala.
***

Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Vest (ADR Vest) alaturi de Agenţia pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest, Centrul Regional de Transfer Tehnologic Tehimpuls, Centrul de Dezvoltare Arad şi Universitatea Craiova constituie consorţiul regional RO-BOOST SMEs. Consorţiul este parte a Reţelei Enterprise Europe (Enterprise Europe Network - EEN), o reţea europeana prezenta in peste 40 de ţari care are ca scop sprijinirea intreprinderilor mici şi mijlocii (IMM-uri) in dezvoltarea potenţialului inovativ şi de afaceri pentru creşterea competitivitaţii şi dezvoltarea inteligenta şi durabila.

Consorţiul regional RO-BOOST SMEs ofera servicii cu valoare adaugata prin organizarea de evenimente, grupuri de mentoring, training-uri, intalniri, activitaţi de brokeraj, misiuni de companii (misiuni economice), prin intermediul unei platforme europene dedicate intreprinderilor mici şi mijlocii, in cadrul birourilor de informare ale partenerilor consorţiului şi prin intermediul paginii web ce urmeaza a fi creata cu acest scop.

Activitatea consorţiului RO-BOOST SMEs se desfaşoara cu finanţare din fonduri europene nerambursabile, incepand din 1 ianuarie 2015, prin programul COSME - program al Comisiei Europene dedicat competitivitaţii intreprinderilor şi IMM-urilor - şi programul ORIZONT 2020 - program al Comisiei Europene dedicat cercetarii şi inovarii.

Pentru informatii suplimentare, va rugam sa nu ezitaţi sa ne contactati: persoana de contact – doamna Miruna VITCU, Director al Direcţiei Resurse Umane şi Comunicare in cadrul Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala Vest, tel./fax 0256 – 491981/491923, e-mail miruna.vitcu@adrvest.ro.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.