Povesti vanatoresti

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 02.12.2011 16:07 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Eftimie Murgu - În cursul zilei de 30.11.2012, lucrătorii Secţiei 6 de Poliţie Rurală Bozovici, au efectuat verificări la domiciliul membrilor vânători din localitatea Eftimie Murgu, având indicii despre faptul că aceştia ar putea fi la braconaj.

Concomitent cu verificările la domiciliu au fost desfăşurate activităţi şi în fondul de vânătoare.
O parte dintre membrii vânători nu au fost găsiţi la domiciliu, iar poliţiştii le-au sigilat lăzile destinate păstrării şi asigurării armamentului şi muniţiei de vânătoare.
Cercetările au continuat şi în data de 01.12.2011, când oamenii legii i-au identificat pe P.I., de 40 de ani, T.I., de 37 de ani, R.P., de 58 de ani şi S.L., de 26 de ani, care nu aveau armele de vânătoare asigurate în mod corespunzător, motiv pentru care le-au fost ridicate armele de vânătoare, în număr de şase, pentru efectuarea unei constatări tehnico-ştiinţifice balistice de către specialiştii din cadrul Serviciului Criminalistic.
Din primele cercetări efectuate s-a stabilit faptul că cei patru s-au aflat în cursul zilei de 30.11.2011, în fondul de vânătoare având armele asupra lor.
Investigaţiile continuă, în cauză fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de uz de armă fără drept şi braconaj.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.