Saptamana Natională a Voluntariatului marcata la Timisoara de Fundatia Pentru Voi

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 13.05.2013 12:56 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Fundaţia 'Pentru Voi' va marca pentru al IV-lea an consecutiv Săptămâna Naţională a Voluntariatului, printr-o serie de acţiuni organizate cu şi pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale şi voluntarii organizaţiei: meci de fotbal, club de karate, zumba, vizită la muzeu şi amenajare a spaţiului verde cu voluntari corporatişti.
 Luni, 13 mai, h15.00-17.30, 20 tineri cu dizabilităţi intelectuale şi voluntarii lor din programul de mentorat 'Un Prieten pentru Tine' vor participa, pentru al IV-lea an consecutiv, la un meci de fotbal la Clubul Helios Sport (B-dul Iosif Bulbuca nr. 21) pus la dispoziţie în mod gratuit de dl Valentin Bota. Echipele vor fi alcătuite din persoane cu şi fără dizabilităţi, fete şi băieţi, cu vârste curpinse între 20 şi 40 ani - toţi vor juca pe terenul prieteniei şi vor da goluri pentru diversitate.
 Marţi, 14 mai, h14.00-15.00, beneficiarii centrelor de zi 'Împreună' şi 'Orizonturi Noi' vor participa la clubul de karate susţinut de Federaţia Română de Karate, prin intermediul domnului Florin Boca - sensei cu centura neagră, 6 dani, şi membru în consiliul director al Federaţia Română de Karate, afiliată la Federaţia Mondială de Karate. Programul se desfăşoară în mai multe ţări ale lumii, dar este pentru prima oară când se derulează în România, la Timişoara, printr-un proiect pilot care se doreşte a se replica la nivel naţional.
 Joi, 16 mai, h10.30-11.30, 15 tineri cu dizabilităţi intelectuale vor face mişcare în ritmuri de zumba cu instructorul de sport Melania Omescu. La sesiunile zumba, care se desfăşoară în regim de voluntariat de mai bine de un an, participă beneficiari ai centrelor de zi 'Împreună' şi 'Orizonturi Noi'.
 Vineri, 17 mai, h10.00-12.00, un grup de persoane cu dizabilităţi intelectuale vor vizita Muzeul de Arte din Timişoara sub îndrumarea voluntarilor instituţiei - elevi în clasa a VII-a la Liceul 'Grigore Moisil', şi al celor doi muzeografi, Marius Cornea şi Ionel Coman, şi vor participa la atelierele de creaţie pregătite de aceştia.
 Mulţumim tuturor voluntarilor noştri din trecut şi din prezent pentru implicare şi entuziasm, precum şi partenerilor Fundaţiei în desfăşurarea acţiunilor din cadrul Săptămânii Naţionale a Voluntariatului.
 Pe parcursul celor peste 17 ani de activitate în domeniul serviciilor sociale comunitare, 'Pentru Voi' a colaborat cu peste 1000 voluntari români şi străini în diverse proiecte: Un Prieten pentru Tine, Jocurile Regionale Special Olympics România, şcoli de vară internaţionale, construcţia locuinţei protejate Cristian, campanii de informare şi fundraising, PR, acţiuni de ecologizare, acţiuni de renovare a locuinţelor protejate, activităţi desfăşurate în atelierele centrelor de zi, cursuri adaptate pentru persoanele cu dizabilităţi intelectuale - şi multe altele.
 Cei care doresc sa facă voluntariat în cadrul Fundaţiei 'Pentru Voi' sunt invitaţi să acceseze pentruvoi.ro, secţiunea 'Implică-te' sau ne pot contacta la, voluntar@pentruvoi.ro, facebook.com/FoundationPentruVoi. Persoana de contact este Alina Sima.
 Săptămâna Naţională a Voluntariatului este un eveniment anual - aflat la a XII-a ediţie, organizat de Pro Vobis, menit să mobilizeze cât mai multe organizaţii şi voluntarii pe care aceştia îi implică, pentru a sărbători împreună voluntariatul, pentru a atrage sprijinul comunităţii pentru voluntariat şi pentru a recunoaşte public activitatea voluntarilor.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.