Schimburile de experienta ale angajatilor camerelor de comert, la final

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 01.03.2013 12:29 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

În calitate de partener coordonator al Proiectului “Schemă inovativă de adaptabilitate şi specializare S.I.A.S.”, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 şi derulat împreună cu camerele de comerţ ale judeţelor Bacău, Braşov, Prahova, Satu-Mare şi Vâlcea, Universitatea de Vest Timişoara, Escola Profissional Cristóvăo Colombo (Portugalia) şi MONDIMPRESA (Agenţie a Uniunii Camerelor de Comerţ din Italia), Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş organizează ultimul schimb de experienţă şi bune practici  naţional la Timişoara.
Din cauza numărului mare de participanţi, acesta se desfăşoară în două etape: în perioada 19 – 22 martie 2013 şi la sfârşitul lunii mai 2013. Tematicile schimbului de experienţă sunt următoarele:
A. Curs “Consultant Cameral” – etapa a II-a “Învăţarea prin tehnologie”, care prevede aprofundarea şi specializarea participanţilor prin: Realizarea unui program de adaptabilitate a angajaţilor la locul de muncă: prezentare generală, managementul schimbării, planificare, raportare etc.; Program de gestionare / arhivare documente: prezentare generală, arhivă, management documente, funcţii de căutare, afişarea şi scanarea documentelor etc.  
B. Utilizarea Tehnologiei Informaţiei şi Comunicării (TIC) în activitatea camerelor de comerţ,  prezentarea platformei utilizată de CCIA Timiş în activitatea curentă:
Managementul evenimentelor şi resurselor CCI; Evidenţă angajaţi; Pontaj proiecte; Foi de parcurs; Evidenţa firmelor;  Arhiva electronică;  Evidenţa dispoziţiilor, contractelor şi hotărârilor; Gestiunea membrilor; Topul firmelor; Cash Flow; Numere documente.
Tematicile se adresează tuturor angajaţilor camerelor de comerţ, indiferent de departamentul / direcţia din care fac parte.
Urmarea schimburilor de experienţă naţionale realizate, a crescut volumul serviciilor oferite de camerele de comerţ şi au apărut servicii noi.  Astfel, a crescut considerabil volumul de servicii oferite de CCIA Timiş prin Centrul de Mediere a Litigiilor, al serviciilor de emitere a certificatului de forţă majoră şi de înregistrare a gajurilor în Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Reamintim că proiectul este o premieră pentru sistemul cameral din România şi va conduce la adaptabilitatea angajaţilor camerelor de comerţ la cerinţele mediului economic cât şi la alinierea sistemului cameral românesc şi implicit a serviciilor oferite firmelor la standardele de calitate europene, internaţionale.
Informaţii suplimentare la tel. 0256-493386, 0374/160942, e-mail: sciuferescu@cciat.ro, Simona Ciuferescu – manager de proiect.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.