Se pune piatra de temelie pentru extinderea Pietei de Gros

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 29.03.2012 17:40 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Proiectul „Sistem Agro-Logistic Regional Integrat” este implementat prin Programul de Cooperare Transfrontalieră Ungaria-România 2007-2013 ( www.huro-cbc.eu )în cadrul Axei prioritare 2. “Întărirea coeziunii sociale şi economice în regiunea de graniţă”, Domeniul major de intervenţie 2.1. “Sprijinirea cooperării transfrontaliere în domeniul afacerilor”, Acţiunea 2.1.1. “Dezvoltarea infrastructurii de afaceri”. Având drept obiectiv principal apropierea actorilor economici, persoanelor şi comunităţilor în vederea unei exploatări mai eficiente a oportunităţilor oferite de dezvoltarea comună a zonei de frontieră, proiectul este finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, completat de co-finanţarea naţională a celor două state membre participante în program, Ungaria şi România.

Proiectul se derulează în perioada 1 mai 2011 – 31 octombrie 2012, Municipiul Timişoara fiind Lider de Proiect, iar oraşul Szeged – Partener de Proiect. Bugetul total al proiectului „Sistem Agro - Logistic Regional Integrat”, cod nr. HURO/0802/153_AF, acronim RAL – SYSTEM este de 1.092.717,68 EURO, din care valoarea maximă a contribuţiei UE este de maximum 928.810,03 EURO.

Proiectul vizează, printre altele, extinderea facilităţilor logistice ale Pieţei de Gros din Timişoara prin construirea unei hale de depozitare şi procesare produse agro-alimentare destinată producătorilor din cele două oraşe partenere de o parte şi de alta a graniţei.

În data de 2 Aprilie, orele 12.00 la amplasamentul din strada Ovidiu Balea nr.2 va avea loc evenimentul prilejuit de punerea pietrei de temelie pentru obiectivul de investiţie „Amenajare hală şi spaţii logistice în incinta Pieţei de Gros Timişoara” din cadrul proiectului mai sus menţionate. La eveniment vor participa factori de decizie la nivel local şi regional, reprezentanţi ai principalelor universităţi din Timişoara precum şi numeroşi producători agricoli.

Informaţii suplimentare: persoana de contact – Adriana Deaconu, consilier în cadrul Serviciului Proiecte cu Finanţare Internaţională – Asistent de Proiect, tel: 0256/408.462, email: adriana.deaconu@primariatm.ro.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.