Societatea Timisoara: O dovada ingrijoratoare a pierderii oricaror repere

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 07.09.2012 12:00 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Consecventă apărării statului de drept, instituţiilor democratice şi ordinii consituţionale din chiar momentul constituirii ei, Societatea Timişoara trage un semnal public de alarmă referitor la încălcarea de către liderii actualei puteri din Româniaa separaţiei puterilor în stat, punând în pericol, în acest fel, statul de drept. Cererea fără precedent, formulată de primul ministru Victor Ponta şi de preşedintele Senatului Crin Antonescu, ca procurorii DNA să fie aduşi în faţa unei Comisii de anchetă a Parlamentului, este o dovadă îngrijorătoare a pierderii oricăror repere ale ordinii constituţionale din România. 

Atragem atenţia că solidarizarea prin autodenunţ a premierului României cu domnul Liviu Dragnea este o acţiune vădită de imixtiune şi de presiune inacceptabilă asupra unei anchete în curs.
Avertizăm pe primul ministru Victor Ponta, pe preşedintele Senatului Crin Antonescu că, prin declaraţiile şi acţiunile lor abuzive, de obstrucţionare a justiţiei, se fac responsabili în faţa cetăţenilor ţării şi în faţa partenerilor externi, de conducerea României spre o stare de instabilitate şi haos.
Ne adresăm organismelor interne şi internaţionale, personalităţilor publice din ţară, doamnei comisar al justiţiei şi drepturilor omului Viviane Reding, Partidului Socialist European şi ALDE (Partidul Liberalilor şi Democraţilor Europeni) să ceară domnilor Crin Antonescu, preşedinte al Senatului României, şi domnului Victor Ponta, prim ministru în funcţie, să pună de îndată capăt acestor acţiuni inacceptabile de intimidare a magistraţilor.
Timişoara, 6 septembrie 2012
Consiliul de conducere

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.