Tabara de pregatire Salvo si Salvo Junior

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 06.12.2011 17:02 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Formaţiunea de Intervenţie Rapidă pe bază de Voluntariat "SALVO" şi "SALVO JUNIOR" ce aparţin Compartimentului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Primăriei Municipiului Timişoara au participat în perioada 02-04 decembrie 2011 la CRIVAIAla o tabără de pregătire, unde membrii acestor formaţiuni au fost instruiţi pentru intervenţii operative în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Pe parcursul activităţilor întreprinse atât teoretice cât şi practice au fost efectuate exerciţii specifice de salvări de la înălţime, simulări de acordare a primului ajutor precum şi cunoaşterea manevrelor de resuscitare, cercetarea şi identificarea posibilelor victime cu ajutorul câinilor special antrenaţi pentru astfel de operaţiuni, cătarea persoanelor dispărute în teren avariat, de asemenea fiind verificate utilajele şi echipamentele tehnice de intervenţii şi folosirea eficientă a acestora.
Acţiunile au fost monitorizate şi supravegheate de către personalul din cadrul Compartimentului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă.
Mulţumim sponsorilor S.C. CONTINENTAL AUTOMOTIVE PRODUCTS S.R.L. pentru susţinerea financiară acordată pentru buna desfăşurare a acestei tabere de pregătire.
Formaţiunea de Intervenţie Rapidă pe bază de Voluntariat „SALVO” deţine un rol important în gestionarea operaţiunilor de salvare, iar scopulformaţiunii este acela de a veni în sprijinul comunităţii prin acţiuni de ajutor şi salvare a populaţiei şi bunurilor materiale, prin activităţi de prevenire, monitorizare, asistenţă şi suport, pregătire logistică pentru intervenţii în situaţii de urgenţă civilă.

COMPARTIMENTUL VOLUNTAR PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.