Teatrul German de Stat la Colocviul Teatrelor Minoritatilor Nationale

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 26.09.2013 18:23 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Teatrul German de Stat Timişoara (TGST) este invitat la începutul lunii octombrie 2013 la un alt festival de teatru.
Spectacolul „Titus Andronicus” de William Shakespeare în regia lui Brian Michaels şi scenografia Ioanei Popescu va fi prezentat în cadrul Colocviului Teatrelor Minorităţilor Naţionale de la Gheorgheni:
Joi, 3 octombrie 2013, ora 19, în Sala Mare a Teatrului „Figura Studio”.
Ajuns la cea de a 10- a ediţie, festivalul de teatru de la Gheorgheni are loc în perioada 27 septembrie – 6 octombrie 2013. Ediţia din acest an găzduieşte 11 spectacole invitate din România.
Generalul Titus Andronicus se întoarce din războiul împotriva goţilor. Împlinind tradiţia, îl sacrifică pe cel mai mare fiu al Tamorei, regina goţilor, fapt care atrage asupra sa ura acesteia. În urma complicaţiilor apărute în timpul ceremoniei de bun venit - fiica lui Titus, Lavinia, refuză căsătoria cu noul împărat Saturninus - Tamora devine noua împărăteasă a Romei şi începe împreună cu iubitul ei Aaron să pună la cale planul de răzbunare împotriva familiei Andronicus. Când aceştia realizează că nu sunt victime ale destinului, ci ale unei nebunii organizate, plănuiesc un contraatac de o brutalitate monstruoasă.
În spectacol evoluează actorii:  Rareş Hontzu, Boris Gaza, Radu Vulpe, Franz Kattesch, Konstantin Keidel, Paul Cebzan, Richard Hladik, Harald Weisz, Aljoscha Cobeţ, Raul Bastean, Bernhard Schmidt-Hackenberg, Horia Săvescu, Georg Peetz, Enikő Blénessy, Anne-Marie Waldeck şi Dana Borteanu.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.