Tiberiu Lelescu: Ce-i lipseste agriculturii noastre sa fie performanta?

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 23.01.2012 14:38 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Anul 2011 a fost un an agricol foarte bun, în parte pentru că am avut soare şi ploaie atunci când a fost nevoie de ele, dar şi pentru că începem să vedem roadele unor subvenţii acordate la timp,ale investiţiilor făcute în modernizarea agriculturii în ultimii ani, ale evoluţiei modului în care agricultorii români încep să-şi abordeze meseria. 

Nu peste tot pământul e la fel de bun, nu în fiecare an plouă cât trebuie. Atunci ai nevoie de ştiinţă, ai nevoie de sisteme de irigaţii, ai nevoie de agricultori calificaţi, de o piaţă pe care să-şi poată vinde rodul muncii lor la un preţ corect, de un sistem de susţinere financiară care să le ofere un minim de certitudine. Iar asta înseamnă cunoaştere, acces la servicii de consultanţă conectate la realităţile de pe teren, înseamnă organizarea producătorilor şi a pieţelor, înseamnă politici agricole coerente. O agricultură puternică se va vedea în anii buni, dar mai ales în anii când o mai bună organizare va compensa condiţii naturale mai puţin ideale.
Agricultorii au nevoie de stabilitate, au nevoie de mai multă susţinere, au nevoie să ştie pe ce se bazează atunci când îşi fac planurile pentru următorul ciclu de producţie.
Incertitudinea constantă nu face decât să ducă la o reducere a investiţiilor în agricultură, în ciuda potenţialului pieţei de a absorbi producţia.
Dacă recunoaştem potenţialul agricol al României, ar trebui atunci să-i recunoaştem agriculturii şi rolul de sector economic strategic şi să-l tratăm ca atare atunci când se stabileşte bugetul, când se fac planuri de investiţii, când se stabilesc politici fiscale.
Pentru a avea agricultură performantă e nevoie de şcoli care să pregătească specialişti, de institute de cercetare care să ofere soluţii pentru practica agricolă, de servicii de consiliere şi consultanţă pentru agricultori.
E crucial ca agricultura să iasă la lumină, astfel încât valoarea ei să se vadă în economia reală. Asta se va putea obţine numai printr-o fiscalizare inteligentă, progresivă, însoţită de un sprijin ţintit, pe categorii de agricultori.

Fiscalizarea agriculturii este importantă acum nu atât pentru contribuţia la bugetul statului, cât pentru însănătoşirea şi transparentizarea mediului de afaceri în acest sector, pentru încurajarea investiţiilor şi organizării pieţei.
O agricultură puternică se construieşte în timp şi este rodul unei politici agricole clare, cu ţinte precise. De exemplu, fermele mari ar trebui încurajate să investească în inovare şi modernizare pentru creşterea randamentului, sprijinite să-şi dezvolte capacitatea de stocare astfel încât să-şi întărească poziţia de negociere pe pieţele externe, astfel încât o parte cât mai mare din valoarea adăugată să ramână la fermier.
Pe de altă parte, fermele mici ar avea nevoie de altceva: de sprijin pentru organizarea grupurilor de producători pentru colectarea, procesarea şi vânzarea produselor, astfel încât cea mai mare parte a valorii adăugate să rămână la ei.
Sunt sectoare precum agricultura ecologică, produsele tradiţionale, de calitate, care ar merita o atenţie mai mare, pentru că piaţa europeană le este foarte favorabilă.
Există în politica agricolă comună europeană multe elemente de care România va putea beneficia din plin. Dar e important ca România să-şi stabilească o strategie pornind de la realităţile româneşti şi de la oportunităţile europene.
Micii fermieri există în România, Bulgaria şi Polonia, dar şi în Italia, Portugalia şi Grecia. Măsurile propuse în pachetul de reforma răspund nevoilor lor specifice. Pe de o parte, se propune o schemă de subvenţii care va permite statelor membre să facă o plată fixă către micii fermieri, între 500 şi 1.000 de euro pe an, indiferent de mărimea fermei. Sistemul de plată va fi simplificat.
Pe de altă parte, în ţară este încă mult pământ nelucrat pentru că proprietarii sunt bătrâni sau pentru că nu mai fac agricultură. Nu sunt nici interesaţi să renunţe la acel pământ, pentru că primesc pe el o subvenţie.
S-a propus şi o schemă de restructurare agricolă. Cei care îşi dau pământul în arendă sau îl vând altor fermieri, vor primi, din bugetul european, un fel de renta viageră, până în 2020, cu 20 la sută mai mare decât subvenţia.
În cadrul programului de dezvoltare rurală, micii fermieri vor putea beneficia de consultanţă dar şi de finanţări de până la 15.000 de euro pe fermă, acordate într-un mod mai simplu, pentru pornirea unei afaceri.
Astăzi, România primeşte din bugetul Uniunii Europene în jurul a 100 de euro la hectar, peste care mai are posibilitatea să acorde o subvenţie naţională de până la 73 de euro.

Negocierile pentru noua politică agricolă comună se desfăşoară în paralel cu negocierile pentru bugetul european pentru 2014-2020 şi că, în definirea bugetului Uniunii Europene, se păstrează un echilibru foarte fin între statele membre preponderent contributoare şi cele preponderent beneficiare.
Pentru România, vestea bună este că subvenţia la hectar din partea Uniunii Europene va creşte, de la 135 de euro cât va fi în 2013, la aproximativ 200 de euro la hectar până în 2020, când media europeană se va situa undeva la 260 de euro la hectar. Subvenţiile germanilor, spre exemplu, vor scădea la 300 de euro, iar, ale francezilor, la 280 de euro la hectar.
În 2014-2020 România va primi cu aproximativ 3 miliarde de euro mai mult - şi asta numai pe plătile directe - în condiţiile în care cele mai multe state membre vor avea bugetele îngheţate sau reduse.

Cu stimă,

Director Executiv
Dr.Tiberiu LELESCU

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.