Tinerii din Buzias au infiintat Clubul Rotaract pentru a ajuta comunitatea locala

Scris de Stiri de Timisoara | Publicat in 30.03.2014 18:40 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Clubul Rotary Buziaş anunţa chartarea (infiinţarea) clubului Rotaract Buziaş, in acest weekend, intr-un cadru festiv, in sala de conferinţe a Hotelului Phoenix din Buziaş.
Odata cu aceasta chartare, un numar de 16 tineri au aderat la acest ONG animaţi de dorinţa de a face proiecte caritabile, de a pune Buziaşul in valoare, trecand astfel la fapte in beneficiul comunitaţii din care provin.
Conducerea clubului Rotaract este formata din Alexandru Nica - preşedinte, Diana Hudrea – vicepreşedinte, Enyedy Timeea - secretar, Claudiu Neag – trezorier.
“Rotary este cea mai mare organizaţie neguvernamentala din lume, cu peste 1.200.000 membri. Rotaract este organizaţia de tineret a Rotary, cu membri cu varste cuprinse intre 18 şi 35 ani. Colaborarea cu rotarienii este unul dintre principalele atuuri pentru serviciul Rotaract in folosul comunitaţii, dar şi in dezvoltarea personala şi profesionala a acestora. Infiinţarea acestui club Rotaract, alaturi de infiinţarea Interact Buziaş in 2013 şi infiinţarea Rotary Buziaş in 2005, inchide cercul Rotary in Buziaş. Faptul ca exista un nucleu de tineri de excepţie, dornici de asociere in folosul comunitaţii, nu poate decat sa ne ofere un licar de speranţa ca, intr-o societate unde predomina egoismul, nepasarea, neimplicarea, mai exista semeni dispuşi a investi munca, timp, efort, bani şi daruire pentru binele comunitaţii”, a declarat Ilie-Lucian Stoinel, preşedinte Rotary Buziaş 2013-2014.
Alaturi de tinerii proaspat deveniţi parte a Rotaract s-au aflat Cristian Jurj, responsabil in districtul Romania-Republica Moldova de infiintarea cluburilor Rotaract, şi asistentului de guvernator Costinel Ristache. Ceremonia a fost incheiata cu Balul Caritabil al Primaverii, organizat de Rotaract şi Interact Buziaş la Hotelul Parc din oraş.
Cei care doresc sa fie alaturi de Rotary şi Rotaract o pot face printr-un demers simplu, dar important: direcţionarea a 2% din impozit catre Rotary Buziaş prin depunerea formularelor 230 sau 200.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.