Urmarit general cu mandat european de arestare depistat la frontiera

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 06.06.2012 14:23 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Poliţiştii de frontieră timişeni au depistat şi predat autorităţilor competente, un cetăţean român care se sustrăgea de la executarea pedepsei cu închisoarea pentru sâvârşirea infracţiunilor de lovire şi vătămare corporală.Pe numele acestuia fiind emis şi mandat european de arestare.

Azi noapte, la Punctul de Trecere a Frontierei Cenad, pe sensul de intrare în ţară, s-a prezentat cetăţeanul român Dumitru D., în vârstă de 29 de ani, domiciliat în judeţul Mehedinţi. Acesta se întorcea în ţară din Italia.
Cu ocazia efectuării formalităţilor specifice, lucrătorii noştri au constatat că pe numele bărbatului era emis un mandat european de arestare, având de executat o pedeapsă cu închisoarea, ca urmare a săvârşirii infracţiunilor de lovire şi vătămare corporală. Cel în cauză trebuia să execute o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani cu închisoare.
Faţă de Dumitru D., poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei, fiind predat unei echipe operative din cadrul I.P.J. Timiş, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.