Viorel Sasca: La Saravale e o situatie anormala, unde primarul actioneaza in dispretul legii

Scris de Alex Neagoe | Publicat in 30.11.2011 15:28 | Publicat in AGENTIA DE PRESA | Tipareste pagina

Viorel Sasca, Conferinţa de presă PNŢCD Timiş: “Pentru că mâine e una dintre zilele cele mai importante din istoria României, domnul preşedinte Gheorghe Ciuhandu transmite un comunicat.Fără îndoială, unirea nu ar fi fost posibilă fără contribuţia Partidului Naţional Român, al cărui preşedinte era Iuliu Maniu. De asemenea, contribuţia lui Vasile Goldiş e importantă. Nu voi insista, însă, asupra conţinutului comunicatului, îl aveţi. Sunt lucruri care aparţin de istoria acestei ţări şi ar trebui să fie cunoscute. Din păcate, importanţa acordată acestor evenimente care au marcat istoria noastră cred că e prea puţin cunoscută şi există şi o lipsă de interes. Parcă ne-am pierdut identitatea. Generaţia de atunci a fost însufleţită de idei mari, de idealuri nobile, pe care le-au realizat. S-au sacrificat în numele lor. Generaţia noastră nu mai are acum asemenea idealuri. Au fost la momentul revoluţiei, a existat atunci o speranţă imensă, dar nu am văzut oameni politici însufleţiţi de acest ideal naţional, pentru care să se sacrifice. Şi dacă nu există astfel de aomeni, rezultatele sunt pe măsură. După 1989 a predominat dorinţa de parvenire, cu toate efectele ei distructive. Vedem că sunt în posturi politice o mulţime de impostori, oameni fără valoare, mânaţi doar de interese meschine. Aceasta este, din păcate, situaţia majorităţii oamenilor politici din România.

Am să continui cu câteva fraze despre un alt eveniment care ne-a marcat istoria, decembrie 1989. E momentul să ne recăpătăm identitatea naţională. Revoluţia a fost făcută în fel şi chip, ca să nu spun că şi cei care se autoproclamau luptători pentru victoria revoluţiei nu au fost reprezentativi şi nu au adus un serviciu acestei idei de revoluţie. Toare revoluţiile au început printr-o revoltă populară, în toate revoluţiile au fost amestecate serviciile secrete, vezi Marea Revoluţie Socialistă din octombrie. Acolo se ştie că serviciile germane au fost foarte interesate să ajute această revoluţie, ele au asigurat transportul lui Lenin din Elveţia în Uniunea Sovietică. În Revoluţia Franceză serviciile engleze au ajutat cu mult avânt să se producă revoluţia. Există un astfel de amestec al unor servicii secrete ale unor ţări străine. Dar nimeni nu poate nega că a fost o participare populară, entuziastă, cu multe speranţe care încet s-au topit. Despre o revoluţie se ştie când începe, dar nu şi când se termină. Despre Revoluţia Franceză se spune că şi acum continuă şi că ideile acestei revoluţii influenţează în continuare viaţa politică. Şi la noi revoluţia a început, am putea spune, pe 16 decembrie, iar apoi a continuat. Ca gest politic, nu pot să nu amintesc Frontul Democratic Român, care a avut deja un prim program, apoi Proclamaţia de la Timişoara. Dar sunt şi aspecte ale unei contrarevoluţii, care au fost mineriadele. Această denigrare a revoluţiei ne aduce prejudicii ca imagine, ţării şi poporului. E evident că a fost o revoluţie. Dar după atâţia ani, la noi democraţia e departe de a fi consolidată. Pe linia recunoaşterii evenimentelor de atunci, le-am propus ieri, într-o discuţie particulară, domnului preşedinte al CJT şi consilierilor judeţeni ca pe 19 decembrie să îi invităm pe dl Ioan Savu şi pe cei care au fost în balconul de la Consiliul Judeţean. Aceştia au avut o importanţă mare în acele zile şi vrem să le dăm cinstirea cuvenită. Ideea a fost acceptată şi colegii mei au propus să îmbunătăţim accesul la balcon, să facem modificări acolo, pentru că este un punct reprezentativ pentru Timişoara. Mai ales că acum vine şi acest moment nefericit cu tăierea indemnizaţiilor pentru luptătorii cu merite deosebite. Eu consider că mulţi meritau cu prisosinţă acea indemnizaţie. S-au strecurat şi impostori, dar nu cred că atât din Timişoara, ci din oraşe ale ţării în care nu s-a întâmplat nimic, dar au apărut revoluţionari pe bandă rulantă. Dar a blama pe revoluţionari pentru asta nu cred că e corect. Asociaţiile trebuia să îşi verifice membrii şi poate nu toate şi-au făcut datoria. Dar nu trebuie să sufere toţi.
Din păcate, lumea mult mai uşor preia ideile unor falşi istorici, cum este Stoicescu, persoane care spun tot felul de bazaconii despre revoluţie şi intervenţia unor trupe străine. Cred că v-am mai spus şi despre acei turişti sovietici, despre care se spunea că sunt din trupele speciale sovietice şi au organizat revoluţia. Într-o vizită în Serbia, am fost la o familie de sârbi. Ei aveau mai multe camere şi aveau cazaţi acolo turişti din Uniunea Sovietică. Discutând, am aflat că revoluţia îi prinsese în Yugoslavia, căci ei vindeau de mai mulţi ani diverse produse. Când au auzit ce se întâmplă în România, au vrut să se întoarcă acasă. Şi au venit în coloană, că le era frică. Dar erau nişte bişniţari, care nu aveau nimic în comun cu serviciile secrete. Pe astfel de fapte reale se bazează teoriile unora?
Voi trece acum la lucruri mai concrete, la funcţionarea unor primării unde avem primari. La unele sunt probleme. De exemplu, la Ghiroda nu s-a putut ţine şedinţa de consiliu local luna aceasta, e posibil să nu se poată ţine nici luna viitoare, deoarece juristul este în concediu de boală şi, se pare, cu intenţia de a prelungi lucrurile. Ei nu au nici un jurist în aparat. Nu pot desemna pe nimeni să gireze pentru legalitatea proiectelor de hotărâre. Am vorbit ieri cu dl prefect în acest sens şi dânsul mi-a spus că va încerca să găsească o soluţie. Voi merge cu dl primar Cădariu să vorbim la Oficiul Juridic al Prefecturii, să vedem ce soluţie se găseşte. De asemenea, am vorbit şi cu domnul Nădăştean, care este şi preşedintele Comisiei de Disciplină pentru autorităţile executive şi, întâmplător, şi secretarul de la Ghiroda e membru al acestei comisii. Vrem să ştim dacă dl secretar e bolnav sau dacă vrea să blocheze situaţia de acolo. O altă situaţie avem la Remetea Mare, unde nu au contabil şi au cerut guvernului să angajeze. Dar nu se poate face decât cu aprobarea guvernului. Dl prefect a spus că s-au aprobat toate solicitările de acest fel şi urmează să fie comunicat primăriilor. Sper să se facă în timp util, să nu se blocheze situaţia, mai ales că e final de an. Azi trebuia să fie prezent şi dl Sachelariu, viceprimarul de la Teremia Mare, dar nu a putut veni pentru că are o serie de probleme acolo. Acolo primarul a fost condamnat penal, dar încă nu există hotărârea oficială. Dl prefect a spus că rezolvă situaţia săptămâna aceasta şi că acolo de drept conducerea primăriei va fi preluată de viceprimar până la alegeri. Eu sper că situaţia în aceste trei comune se va rezolva. Şi la Saravale e o situaţie anormală, unde primarul acţionează în dispreţul legii. Avem acolo viceprimar, pe care el nu îl recunoaşte, e o debandadă.
Un ultim aspect, legat de societatea comercială Politehnica. Ieri am mai discutat pe tema asta, dl preşedinte a spus că va face societatea comercială un audit, eu i-am replicat că un audit făcut de societatea comercială nu ştiu câtă valabilitate are. Ideea e să căutăm noi o firmă serioasă de audit, pe a cărei competenţă să ne putem baza. În capitalul societăţii trebuie incluşi şi jucătorii, căci altfel nu ai nici un control asupra echipei. Iar fără echipă, nu are rost. Noi vrem să salvăm echipa, dar în limitele legii şi cu respect faţă de banii contribuabililor.”

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.