12 mai 113. Cand a fost pecetluit ACTUL de NASTERE al POPORULUI ROMAN?… FOTO

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 12.05.2017 08:08 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

12 mai 113: A fost inaugurata la Roma, in forumul nou construit, Columna lui Traian, opera atribuita lui Apollodor din Damasc.

Columna lui Traian este un monument antic din Roma construit din ordinul imparatului Traian, pentru celebrarea victoriei sale in Dacia, care s-a pastrat pana in zilele noastre.
Monumentul se afla in Forul lui Traian, in imediata apropiere – la nord – de Forul Roman.
Terminata in 113, columna are exteriorul prevazut cu un faimos basorelief sculptat, in forma de spirala, care reproduce artistic sub o forma epica razboaiele dintre romani şi daci purtate de Traian pentru cucerirea Daciei.
Dupa deces, cenuşa imparatului a fost depusa in incaperea de la baza columnei.

In anul 1536, soclul Columnei a fost eliberat din ruinele forului lui Traian din ordinul Papei Paul al III-lea.
Marele arhitect Fontana s-a ocupat de restaurarea lui, incepand cu 1558.
In 1589-1590, in locul statuii lui Traian, aflata iniţial in varful columnei, dar disparuta inca din antichitate, a fost aşezata o statuie a Sfantului Petru.

Cele 124 de episoade care ilustreaza razboaiele daco–romane, constituie un original document istoric, considerat actul de nastere a poporului roman.
Columna are o inalţime de aproximativ 30 de metri şi conţine 18 blocuri masive de marmura de Carrara, fiecare cantarind 40 de tone.

Dimensiunile Columnei lui Traian
Inalţimea bazei:1,70 m
Inalţimea arborelui: 26,92 m
Inalţimea blocurilor: 1,521 m
Diametrul arborelui: 3,695 m
Inalţimea statuii: 1,16 m
Inalţimea totala a columnei: 29,78 m
Inalţimea scarilor elicoidale: 29,68 m
Inalţimea columnei, cu excepţia plintei: 28,91 m
Inalţimea piedestalului, inclusiv plinta: 6,16 m
Inalţimea columnei deasupra solului: 35,07 m

Basorelieful prezinta scene de lupta din campaniile lui Traian impotriva dacilor din 101-102, in partea de sus a columnei, şi 105-106, in partea de jos.(sursa: Wikipedia)

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.