18 martie 1906: ZIUA cand BANATEANUL Traian VUIA a trezit EUROPA

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 18.03.2017 08:20 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Pe data de 18 martie 1906, Traian Vuia devine primul om din lume care a zburat cu un aparat mai greu decat aerul (avionul Vuia 1).

La 16 februarie 1903, in Copmtes rendus hebdomadaire des seances de l’Academie des sciences din Franta apare o nota despre un memoriu primit, relativ la un „aeroplan – automobil”.
Autorul memoriului, bazat pe observatii personale si pe calcule indelungate, precum si pe lucrarile precursorilor sai in aceasta materie sustinea, in pofida unei pareri de larga circulatie de atunci, ca zborul cu un aparat mai greu decat aerul poate fi realizat.
Semnatarul memoriului era Traian Vuia, doctor in Drept.
Academia insa il claseaza cu o rezolutie negativa.
O trasatura a marilor inventatori est capacitatea de a nu se descuraja in fata dificultatilor.

Traian Vuia, romanul care vroia sa incerce imposibilul la Paris, se nascuse la 17 august 1872, in comuna Surducul-Mic, in apropiere de Lugoj.
Inca de pe bancile scolii din Faget, in mintea lui Traian Vuia a inceput sa se infiripe visul de a zbura, „dar de-adevaratelea”.
Inalta zmee impreuna cu prietenii sai.
Adesea se lua „la-ncurca” cu zmeele celorlalti baieti si aproape intotdeauna le dobora.
Secretul: observa atent curentii de aer si stia sa profite de ei, astfel incat sa atace si sa captureze cat ai bate din palme celelalte zmee.
Examenul de maturitate il trecu in 1892.
Pleca la Budapesta si se inscrise la Politehnica spre a deveni inginer.
Resursele materiale ale parintilor nu-i putura insa oferi decat timp de un an luxul studiilor.
Se resemna si reveni la Lugoj ca secretar de avocat, urmand in acelasi timp Facultatea de Drept din capitala Ungariei, unde se ducea numai la sesiunile de examene.
A urmat un lung sir de ani, in care luandu-si doctoratul in Drept, incepu sa castige ceva bani din practica avocaturii.
La un moment dat, reusise sa-si creeze si un oarecare renume, cand deodata „tanara speranta” a baroului
local disparu fara urma.
Vuia plecase la Paris pentru a-si infaptui o veche dorinta, un „automobil zburator”.
In acest scop luase in geamantan modelul la scara redusa al inventiei sale, la care lucrase cu pasiune, dar in tacere, de multi ani.

Vuia avea 30 de ani. „Aeroplanul automobil” nu mai era jucarioara unui copil, era macheta unui aparat de zburat, construit dupa un studiu indelungat.
Venise cu el in capitala Frantei, fiindca acasa nu avea nici documentatia, nici posibilitatile tehnice si nici sprijinul necesar infaptuirii lui.

In acea vreme, la Paris, anumiti oameni de afaceri, interesati in obtinerea unor comenzi de baloane pentru armata, acreditasera ideea ca numai aparatele mai usoare decat aerul sunt sortite succesului.
Este drept, unii pionieri ai aviatiei reusisera in alte tari sa zboare cu aparate mai grele decat aerul, insa masinile lor nu ridicau decat un singur om si nu zburau decat cateva zeci de metri.
Pe urma, era o intreaga problema pana se lansau aceste aeroplane in vazduh.
Nici un aeroplan nu izbutise sa se desprinda de sol prin propriile mijloace de bord.

Toata iarna anului 1903 Vuia a lucrat la biblioteca Conservatorului de Arte si Meserii din Paris si pe masura ce studia, convingerea ca are dreptate si ca nu gresise si in calcule i se intarea si mai mult.
Motorul trebuia sa realizeze viteza de rulare a masinii, indispensabila decolarii.
Automobilele atingeau si depaseau aceasta viteza. Proiectul sau cuprindea deci „un chariot-automobile” montat pe 3 sau patru roti, acre sa ruleze pe sol cu viteza, pentru ca la un moment dat, tocmai datorita ei, suprafetele purtatoare ale masinii sa dobandeasca portanta necesara ridicarii in aer, inzestrat cu o elice facuta de amicul lui Vuia, Tatin si cu un motor
conceput de Vuia (a modificat un motor „Serpollet” destinat a functiona cu vapori de anhidrida carbonica, facandu-l sa nu cantareasca mai mult de 5 kg/CP).
Ulterior, acest motor a fost inlocuit cu un altul, mai adecvat scopului urmarit. Fondurile necesare i-au fost puse la dispozitie de lugojeni.

Dupa trei ani, in martie 1906, aparatul in forma sa definitiva era gata.
Lumea specialistilor ii zicea „liliacul”, datorita formei sale asemanatoare aceste pasari si, mai ales aripilor acestor cheiroptere (aripile sale se puteau plia si strange, ceea ce a usurat mult
transportul si depozitarea).
Era un original monoplan, cu tren propriu de aterizare si decolare sub forma caruciorului pe roti pneumatice, cu motor cu elice, cu plan de sustinere si dirijare,
aparat foarte stabil in aer, prezentand multiple avantaje tehnice.
Ar fi putut sa zboare in anul anterior, insa atunci cand Vuia si-a scos pentru prima data aparatul din hangar ca sa-l experimenteze, fiind iarna si frig, inventatorul s-a imbolnavit de
pneumonie si a intrerupt experientele.
In anul urmator, in primavara, la 18 martie, aparatul lui Vuia decola, cu inventatorul in carlinga.
El rula vreo 50 de metri dupa ce se desprinsese de sol, si dupa un salt de 12 metri, la o inaltime de vreun metru, relua contactul cu pamantul.

Era, asadar, pentru prima data in lume, ca un aparat mai greu decat aerul reusise sa se ridice de la sol datorita exclusiv mijloacelor sale de bord.
Dar oficialitatea nu fusese prezenta.
Rene Chambe scria in 1948: „Vuia a facut ca batrana Europa sa se trezeasca in 1906. El este primul in timp”.
In martie 1956 „Journal of the Aeronautical Society” avea sa consemneze: „la 18 martie este a 50 aniversare a primului zbor mecanic de aproximativ 12 metri efectuat in Montesson, comuna din apropierea Parisului de romanul Traian Vuia”, mai scrie Bogdan Benea, in Pionierii aviaţiei romaneşti.(sursa: WIKIPEDIA)

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.