21 iulie 1718: Ziua de nastere a Banatului modern

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 20.07.2014 18:34 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Tratatul de la Passarowitz sau de la Pojarevaţ din 21 iulie 1718 a fost cel prin care s-a incheiat razboiul dintre Imperiul Otoman pe de-o parte şi Imperiul Habsburgic şi Republica Veneţiana de cealalta parte.
Tratatul a fost semnat la Pojarevaţ (sarba Požarevac, germana Passarowitz, in Serbia de nord, pe raul Morava).

In perioada 1714-1718, otomanii au avut mai multe succese impotriva Veneţiei şi in luptele purtate in Grecia, dar au fost infranţi la Petrovaradin (germana Peterwardein), in 1716, de catre trupele imperiale habsburgice conduse de prinţul Eugen de Savoia.

Tratatul a reflectat de jure situaţia militara existenta de facto in acel moment: Imperiul Otoman a pierdut Banatul Timişoarei, Serbia de Nord (inclusiv Belgradul), nordul Bosniei şi Oltenia in favoarea Casei de Habsburg.
Veneţia şi-a pierdut posesiunile din peninsula Pelopones şi din Creta, caştigate prin Tratatul de la Karlowitz, pastrand doar insulele Ioniene şi Dalmaţia.
Belgradul şi Oltenia au fost obţinute ulterior inapoi de Imperiul Otoman in 1739, prin Tratatul de la Belgrad.

Din punct de vedere juridic, conform tratatelor semnate anterior, Imperiul Otoman nu avea dreptul sa cedeze teritorii precum Oltenia (1718), Bucovina (1775) sau Moldova dintre Prut şi Nistru (1812, de atunci incoace denumita Basarabia) deoarece nu erau provincii ale lui, ci aparţineau principatelor creştine tributare Ţara Romaneasca şi Moldova.
Voievozii atunci la putere (respectiv Ioan Mavrocordat in Ţara Romaneasca şi Grigore III Ghica in Moldova), precum şi mitropolitul Veniamin Costache, au protestat, insa zadarnic.(Wikipedia)

foto: Teritoriile atribuite Habsburgilor in urma tratatului de la Pojarevaţ

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.