BNR / Evolutii macroeconomice

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 16.07.2012 21:07 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Raport anual 2011 al Băncii Naţionale a României / Sinteza principalelor evoluţii economice şi financiare în anul 2011

1. Evoluţii macroeconomice
Într-un context internaţional dificil, România a continuat în 2011 politicile destinate stabilizării macroeconomice, având ca rezultat readucerea inflaţiei în intervalul-ţintă, restrângerea deficitului bugetar, menţinerea deficitului contului curent la un nivel moderat şi asigurarea unui cadru adecvat pentru o creştere economică sustenabilă.
Performanţa economiei a fost însă influenţată de deteriorarea climatului financiar şi economic extern, manifestată mai ales la nivelul zonei euro. Dinamica activităţii economice la nivel mondial a fost grevată de sporirea gradului de incertitudine şi de tensionarea pieţelor financiare, în principal ca urmare a deteriorării percepţiei mediului de afaceri privind sustenabilitatea finanţelor publice în cazul unor state din zona euro, precum şi a discuţiilor prelungite referitoare la plafonul datoriei publice în SUA. În aceste condiţii, ritmul de creştere a PIB mondial a coborât de la 5,3 la sută în 2010 la 3,9 la sută, în principal pe seama evoluţiilor din economiile dezvoltate; la nivelul zonei euro, activitatea economică a început să treneze încă din trimestrul II (variaţii trimestriale de doar 0,1 la sută), coborând în teritoriul negativ în ultima parte a anului (-0,3 la sută faţă de trimestrul anterior).
Această evoluţie a fost determinată iniţial de factori conjuncturali (creşterea preţurilor materiilor prime şi distorsiunile apărute în lanţul de aprovizionare în urma cutremurului din Japonia), iar ulterior, de escaladarea crizei datoriilor suverane, îndeosebi în statele din flancul sudic al Uniunii Europene. Aceasta a condus la accentuarea dificultăţilor de finanţare la nivelul sistemului bancar european, ceea ce a determinat intensificarea procesului de dezintermediere bancară şi a generat temeri cu privire la riscul unor implicaţii negative asupra disponibilităţii creditelor, cu potenţiale efecte şi asupra ţărilor din Europa Centrală şi de Est.
Totodată, criza datoriilor suverane a impus regândirea cadrului de coordonare a politicilor economice ale statelor membre UE prin intermediul căruia să se promoveze o creştere economică sănătoasă şi să aibă loc o repoziţionare a finanţelor publice pe fundamente solide. Prin urmare, la nivelul UE a fost adoptat un pachet de guvernanţă economică care cuprinde prevederi referitoare la întărirea regulilor de disciplină fiscală stipulate în Pactul de stabilitate şi creştere, precum şi la implementarea unui mecanism de prevenire şi corectare a dezechilibrelor macroeconomice excesive ale statelor membre.
Rata inflaţiei.
Rata anuală a inflaţiei din România a atins la sfârşitul anului 2011 un nivel minim istoric (3,14 la sută), situându-se în imediata apropiere a punctului central al ţintei de inflaţie (3 la sută ±1 punct procentual). Reluarea şi consolidarea procesului dezinflaţionist s-au datorat atât mix-ului prudent de politici macroeconomice, cât şi disipării treptate a influenţei unor şocuri adverse din partea ofertei, determinate în special de majorarea cotei standard a TVA, care au marcat intervalul iulie 2010 – aprilie 2011. Coerenţa politicilor macroeconomice, în contextul derulării acordurilor cu UE, FMI şi alte instituţii financiare internaţionale, a contribuit la ancorarea anticipaţiilor inflaţioniste şi la plasarea ratei inflaţiei pe o traiectorie compatibilă cu atingerea ţintelor de inflaţie pe termen mediu. Din această perspectivă, politica monetară a asigurat adecvarea condiţiilor monetare reale în sens larg, prin calibrarea prudentă a instrumentelor sale, în funcţie de perspectivele inflaţiei şi de riscurile asociate acestora.
Deşi ritmul de creştere economică a redevenit pozitiv în anul 2011, PIB s-a menţinut sub nivelul potenţial, deficitul de cerere agregată exercitând în continuare presiuni dezinflaţioniste. Vizibilitatea acestei influenţe la nivelul ritmului de creştere a preţurilor de consum a fost, totuşi, estompată în prima jumătate a anului de succesiunea unor şocuri adverse pe pieţele internaţionale ale materiilor prime (în special piaţa petrolului şi cea a produselor agroalimentare), care s-au suprapus peste un decalaj în creştere între cererea şi oferta internă pe anumite segmente ale pieţei agricole; acest dezechilibru pe plan local s-a datorat condiţiilor meteorologice nefavorabile din anul anterior, reorientării consumatorilor către bunuri inferioare, majorării exporturilor de cereale în detrimentul livrărilor pe piaţa internă (ca urmare a extinderii practicilor de arbitraj), dar şi persistenţei unor rigidităţi structurale pe piaţa agricolă autohtonă1. În plus, în semestrul I 2011, nivelul ratei anuale a inflaţiei (7,93 la sută la finele acestuia) a continuat să încorporeze efectul de runda întâi al majorării cotei standard a TVA, care s-a disipat însă începând cu luna iulie. La scăderea ratei inflaţiei IPC în a doua parte a anului au contribuit, de asemenea, detensionarea pieţelor internaţionale ale materiilor prime alimentare şi energetice, abundenţa producţiei vegetale interne (în special în cazul legumelor şi fructelor), precum şi atenuarea efectelor statistice nefavorabile asociate creşterii preţurilor pe aceste pieţe în perioada august 2010 – aprilie 2011. În sens contrar au acţionat ajustările de preţuri administrate intervenite în această perioadă, îndeosebi cele asociate eliminării subvenţiilor acordate de la bugetul de stat pentru preţul energiei termice şi al apei calde.
La sfârşitul anului 2011, rata anuală a inflaţiei de bază CORE2 ajustat s-a situat cu 1,76 puncte procentuale sub nivelul consemnat în decembrie 2010 (2,37 la sută faţă de 4,13 la sută). Alături de influenţa inhibitoare a deficitului de cerere agregată, la reducerea inflaţiei de bază au contribuit epuizarea efectului de runda întâi al majorării cotei standard a TVA, propagarea efectelor ofertei agricole abundente asupra preţurilor alimentelor procesate, precum şi atenuarea anticipaţiilor inflaţioniste.
Spre deosebire de anul anterior, evoluţia preţurilor externe nu a oferit suport dezinflaţiei la nivelul CORE2 ajustat, influenţa nefavorabilă fiind însă compensată de amplitudinea mai redusă a deprecierii monedei naţionale.
Evoluţiile din primele luni ale anului 2012 confirmă consolidarea procesului dezinflaţionist, în linie cu aşteptările băncii centrale. Astfel, rata anuală a inflaţiei IPC a coborât la 1,8 la sută în lunile aprilie şi mai 2012, pe fondul menţinerii unui ansamblu adecvat al condiţiilor monetare reale în sens larg, al consumării şocului reprezentat de majorarea taxei pe valoarea adăugată şi al unei evoluţii relativ favorabile a preţurilor produselor alimentare.
Creşterea economică.

Revenirea dinamicii PIB real în teritoriul pozitiv (2,5 la sută), după doi ani de declin, a fost susţinută, în principal, de industrie, a cărei valoare adăugată brută s-a majorat cu 5 la sută, pe fondul revigorării ofertei interne (mai ales pe segmentul bunurilor de capital şi al bunurilor intermediare) şi al extinderii în continuare a ofertei pentru export, deşi într-un ritm mai lent comparativ cu anul 2010. Evoluţii favorabile, dar de amplitudine inferioară, au fost observate, de asemenea, în agricultură şi construcţii, ambele sectoare înregistrând inversări ale dinamicii valorii adăugate brute (+11,2 la sută în primul caz, în principal ca urmare a producţiei vegetale de excepţie; +2,7 la sută în cel de-al doilea caz, redresare susţinută de lucrările de construcţii nerezidenţiale şi de infrastructură). În ceea ce priveşte sectorul serviciilor, contribuţia acestuia la creşterea economică din perioada analizată a fost neutră.
Din perspectiva cererii, componenta cu aportul cel mai consistent la dinamizarea PIB real a fost formarea brută de capital fix (1,5 puncte procentuale, ca urmare a avansului cu 6,3 la sută faţă de anul 2010), determinante fiind evoluţia achiziţiilor în vederea retehnologizării şi cea a lucrărilor de reparaţii capitale (ritmuri anuale de peste 10 la sută). O ameliorare s-a produs şi la nivelul cererii de consum, însă rata de creştere a fost modestă (0,3 la sută), influenţa favorabilă a majorării autoconsumului şi a achiziţiilor de bunuri de pe piaţa ţărănească, pe fondul unei producţii vegetale record, fiind erodată de restrângerea în continuare a volumului cumpărărilor de bunuri şi servicii din reţeaua comercială. Menţinerea pe trend descendent a venitului disponibil real, gradul încă ridicat de îndatorare a populaţiei, starea de incertitudine a consumatorilor cu privire la situaţia financiară viitoare, dar şi reticenţa manifestată de bănci în activitatea de creditare au constituit principalii factori cu impact limitativ asupra cererii de consum. În contextul încetinirii ritmului de creştere economică a principalilor parteneri comerciali (nu numai din cadrul UE, dar şi din afara acesteia), contribuţia cererii externe nete la dinamica PIB real a redevenit negativă (-0,8 puncte procentuale), dinamica volumului exporturilor de bunuri şi servicii coborând uşor sub cea consemnată de importuri (9,9 la sută, respectiv 10,5 la sută).
Poziţia fiscală.

Deficitul bugetului general consolidat s-a redus de la 6,8 la sută din PIB în 2010 la 5,2 la sută din PIB în 2011. Rezultatul la finele anului 2011 este însă distorsionat de impactul clarificării tratamentului statistic al obligaţiilor statului către mai multe categorii de salariaţi din sectorul bugetar, decise prin sentinţe judecătoreşti; acesta s-a materializat în includerea în execuţia SEC95 a unor cheltuieli suplimentare în sumă de 6,4 miliarde lei (1,1 la sută din PIB).
În absenţa acestei măsuri temporare, deficitul bugetar conform SEC95 ar fi fost semnificativ inferior ţintei prevăzute în Programul de convergenţă elaborat de autorităţi în aprilie 2011 (4,9 la sută din PIB) şi celei incluse în Memorandumul de înţelegere cu UE (sub 5 la sută din PIB), situându-se la un nivel similar celui în bază cash (4,1 la sută din PIB). Eliminarea diferenţialului obişnuit cash-accrual este explicată în bună măsură prin faptul că o parte semnificativă a plăţilor realizate spre finele anului 2011 au fost destinate stingerii arieratelor aparţinând unor companii de stat şi sectorului de sănătate publică.
În condiţiile unei componente ciclice (negative) relativ constante, ajustarea consemnată în 2011 este aproape în întregime de natură structurală, reflectând, în principal, efectul propagat al măsurilor de consolidare fiscală introduse la mijlocul anului 2010, precum şi reducerea în continuare a numărului de salariaţi din sectorul public.
Ponderea datoriei publice în PIB a crescut în anul 2011 cu circa 3 puncte procentuale, reflectând nu doar necesarul curent de finanţare a deficitului bugetar, ci şi constituirea de către Trezoreria Statului a unei rezerve de lichidităţi.
Progresul pe linia consolidării fiscale a fost receptat în mod pozitiv de către pieţele internaţionale de capital. Cotaţiile externe, atât pentru marjele obligaţiunilor româneşti faţă de eurobonduri, cât şi pentru spread-urile CDS, s-au menţinut pe tot parcursul anului la niveluri rezonabile.
Conturile externe.

În anul 2011, tranzacţiile comerciale ale României au înregistrat o evoluţie similară celei din anul anterior – atât valoarea exporturilor, cât şi cea a importurilor de bunuri s-au plasat în continuare pe traiectorii ascendente (cu un ecart pozitiv de ritm), ceea ce a condus la îmbunătăţirea gradului de deschidere a economiei, până la 71,5 la sută din PIB. În ceea ce priveşte exporturile, pe parcursul celor patru trimestre dinamica anuală a înregistrat o decelerare, tendinţa fiind imprimată în principal de încetinirea ratei de creştere economică la nivelul Uniunii Europene. Având în vedere dependenţa pronunţată a exporturilor de inputuri externe, această evoluţie a antrenat reduceri semnificative de ritm şi pe partea importurilor de bunuri, o contribuţie suplimentară în acest sens revenind şi redresării ofertei interne, îndeosebi pe segmentele „bunuri intermediare” şi „bunuri de capital”.
Pe ansamblul anului 2011, ponderea în PIB a deficitului contului curent a continuat să se plaseze la un nivel moderat, similar anului precedent (4,4 la sută). Valoarea acestuia s-a deteriorat însă cu 8,6 la sută (până la 6 miliarde euro), în condiţiile în care influenţa favorabilă exercitată de uşoara îngustare a deficitului comercial (fob-fob) a fost contracarată de înrăutăţirea soldurilor aferente celorlalte balanţe (servicii, venituri şi transferuri curente).
Din perspectiva finanţării deficitului de cont curent, menţinerea pe trend descrescător a investiţiilor străine directe (-15,1 la sută) s-a reflectat într-o nouă restrângere a contribuţiei acestei poziţii – cu circa 8 puncte procentuale faţă de anul anterior, până la 32 la sută. Un aport pozitiv de dimensiuni comparabile a revenit investiţiilor de portofoliu, care şi-au dublat fluxul net, în principal datorită emisiunii de euroobligaţiuni efectuate de Ministerul Finanţelor Publice pe pieţele externe. Finanţarea externă din împrumuturi şi credite a fost modestă pe segmentul „termen mediu şi lung”, în timp ce fluxurile nete pe termen scurt şi-au majorat semnificativ contribuţia la acoperirea deficitului contului curent (până la 22 la sută), îndeosebi ca urmare a rambursării unor credite comerciale acordate de operatori economici interni către parteneri din străinătate.
Şomaj, productivitate, salarii.

Anul 2011 a consemnat o redresare lentă a condiţiilor pe piaţa muncii, pe fondul reluării creşterii economice şi al intrării în vigoare a noului Cod al muncii în luna mai. Astfel, numărul de salariaţi din economie şi-a inversat tendinţa descendentă observată în perioada 2009-2010, însă ritmul de creştere în cursul anului a fost modest. Extinderea relativă a oportunităţilor de angajare, atenuarea măsurilor de restrângere a schemelor de personal în sectorul privat, dar şi creşterea şomajului pe termen lung2 (în condiţiile în care o parte semnificativă a şomerilor pe termen lung renunţă la a-şi înnoi cererile de înregistrare în evidenţele ANOFM) au contribuit la diminuarea ratei şomajului înregistrat de la 6,9 la sută în decembrie 2010 la 5,1 la sută la finele anului 2011, concomitent cu menţinerea ratei şomajului BIM la un nivel de peste 7 la sută3. Evoluţia şomajului BIM reflectă persistenţa dificultăţilor întâmpinate de anumite categorii de persoane (de exemplu, tineri fără experienţă, lucrători fără calificare) în găsirea unui loc de muncă, pe fondul unui ritm moderat al creşterii economice şi al unor rigidităţi şi disfuncţionalităţi structurale ale pieţei muncii (ponderea în continuare semnificativă a ocupării în agricultura de subzistenţă, accentul scăzut pus în sistemul de învăţământ pe dezvoltarea de aptitudini practice, persistenţa dezechilibrelor între cererea şi oferta de forţă de muncă la nivel regional etc.).
În sectorul privat, câştigurile salariale nominale au continuat să se majoreze într-un ritm care le-a conservat puterea de cumpărare, dinamica anuală a acestora consemnând o accelerare în servicii şi construcţii şi o încetinire în industrie.
În schimb, în sectorul bugetar, câştigurile salariale nominale s-au plasat la un nivel mediu inferior celui din anul precedent, persistenţa efectului măsurilor de consolidare fiscală implementate în luna iulie 20104 asupra variaţiei anuale a acestora fiind compensată doar parţial de majorarea cu 15 la sută aplicată de la începutul anului 2011; totuşi, dinamica acestora în termeni anuali şi-a atenuat scăderea cu circa 8 puncte procentuale, reprezentând principalul factor determinant al accelerării creşterii anuale la nivelul întregii economii (până la 4,9 la sută, atât pentru câştigurile salariale medii brute, cât şi pentru cele nete).
Evoluţiile salariale din sectorul bugetar, alături de contribuţia semnificativă a agriculturii la dinamica PIB în anul 2011, explică, de altfel, ritmul modest de creştere a costurilor unitare cu forţa de muncă pe ansamblul economiei (1,7 la sută, comparativ cu 7,9 la sută în anul precedent). În toate celelalte sectoare însă, costurile unitare cu forţa de muncă au înregistrat rate anuale de creştere peste medie, chiar dacă în majoritatea cazurilor s-au observat relative ameliorări faţă de anul anterior (îndeosebi în construcţii, comerţ, sectorul tranzacţiilor imobiliare, servicii profesionale, ştiinţifice şi tehnice, activităţi culturale şi recreative). În plus, în industrie, creşterea anuală a costurilor unitare cu forţa de muncă s-a plasat la un nivel similar celui din anul 2010 (5,9 la sută); în condiţiile confirmării unei astfel de tendinţe, există riscul acumulării de presiuni inflaţioniste şi al deteriorării competitivităţii exporturilor autohtone. În acest context, conservarea perspectivelor favorabile ale inflaţiei şi îmbunătăţirea competitivităţii exporturilor României, ca suport al redresării economice durabile, impun eforturi suplimentare în direcţia menţinerii unei corelări adecvate a dinamicii productivităţii muncii cu cea a câştigurilor salariale.
Convergenţa nominală.
Conform prevederilor Programului de convergenţă 2012-2015, angajamentul de adoptare a monedei euro în 2015 a fost menţinut şi reprezintă o ancoră internă importantă pentru asigurarea consecvenţei în timp a mix-ului de politici macroeconomice şi a reformelor structurale, precum şi pentru promovarea ajustărilor necesare creşterii rezilienţei şi flexibilităţii economiei româneşti.
Evaluarea curentă a stadiului procesului de convergenţă nominală şi reală a României la zona euro indică necesitatea continuării eforturilor de redresare economică în paralel cu cele de consolidare fiscală, nivelurile înregistrate la sfârşitul lunii mai 2012 rămânând superioare valorilor de referinţă pentru majoritatea criteriilor, în pofida unor progrese vizibile.
Evoluţii favorabile au avut loc mai ales în cazul criteriului referitor la inflaţie, ecartul pozitiv dintre rata medie anuală a IAPC şi benchmark diminuându-se cu 3,3 puncte procentuale comparativ cu decembrie 2010 (până la 0,4 puncte procentuale în mai 2012), pe fondul dezinflaţiei susţinute observate pe plan intern începând cu mijlocul anului 2011, dar şi al majorării valorii de referinţă, ca urmare a presiunilor inflaţioniste în creştere pe plan european, asociate creşterii cotaţiilor internaţionale ale materiilor prime energetice şi non-energetice. Se anticipează că tendinţa descendentă a inflaţiei medii anuale interne va continua, proiecţia BNR indicând stabilizarea acesteia la circa 3 la sută în partea a doua a anului 2012 (de la un nivel de 3,5 la sută în mai).
O reducere a decalajului faţă de criteriul nominal corespunzător s-a înregistrat şi în cazul ponderii deficitului bugetului general consolidat în PIB: -1,6 puncte procentuale comparativ cu sfârşitul anului 2010, până la 2,2 puncte procentuale
peste plafonul de 3 la sută, însă depăşirea în continuare a acestuia reclamă intensificarea procesului de consolidare fiscală, inclusiv în contextul angajamentului adoptat de România în vederea ieşirii la sfârşitul anului 2012 din procedura de deficit excesiv. În ceea ce priveşte ponderea în PIB a datoriei publice, nivelul înregistrat la finele anului 2011 (33,3 la sută) a continuat să se înscrie cu o marjă substanţială în limita precizată de criteriul nominal (60 la sută), în pofida menţinerii tendinţei ascendente observate începând cu anul 2007.
Creşterea relativ consistentă a raportului datorie publică/PIB în anul 2011, deşi mult sub nivelurile înregistrate în cei doi ani anteriori, reflectă persistenţa unui deficit primar încă ridicat, dar şi o ajustare stoc-flux pozitivă, explicată în mare parte de constituirea unor rezerve de lichiditate la nivelul Trezoreriei Statului.
Pe parcursul celor doi ani care constituie, conform definiţiei criteriului nominal, perioada de evaluare a variaţiei cursului de schimb al monedei naţionale faţă de euro (iunie 2010 – mai 2012), aceasta s-a încadrat în banda standard de fluctuaţie de ±15 la sută. Astfel, faţă de media lunii mai 2010 – considerată în mod convenţional valoare de referinţă, în absenţa unei parităţi centrale – fluctuaţiile cursului de schimb s-au situat între +2,5 la sută şi -6,5 la sută. În bună măsură, evoluţia cotaţiilor EUR/RON în cadrul intervalului analizat a fost determinată de modificările survenite pe plan global la nivelul aversiunii faţă de risc, în contextul tensiunilor existente pe pieţele internaţionale ale datoriilor suverane.
În intervalul ianuarie-aprilie 2011, leul s-a apreciat gradual, ca urmare a îmbunătăţirii sentimentului pieţelor financiare faţă de regiune, a revigorării treptate a activităţii economice interne şi a existenţei unui diferenţial de dobândă pozitiv faţă de zona euro. Tendinţa s-a inversat ulterior – în condiţiile scăderii apetitului pentru risc al investitorilor, ale acutizării crizei datoriilor suverane, dar şi ale deteriorării perspectivelor privind creşterea economică în Uniunea Europeană şi, implicit, în România. Pe ansamblul anului 2011, deprecierea monedei naţionale faţă de euro a fost marginală, situându-se la 0,7 la sută.
Rata dobânzii pe termen lung a continuat să se plaseze peste nivelul de referinţă impus de criteriile de la Maastricht, însă – pe fondul semnalelor de reluare a creşterii economice în paralel cu îmbunătăţirea percepţiei riscului privind investiţiile în România –, ecartul s-a redus de la valoarea maximă de 3,7 puncte procentuale consemnată în anul 2009 la 1,5 puncte procentuale în decembrie 2011.
Ulterior, deşi ratele dobânzilor pe termen lung şi-au continuat tendinţa descrescătoare, ecartul s-a majorat la 3,1 puncte procentuale în mai 2012, ca urmare a diminuării semnificative a nivelului de referinţă.
În luna octombrie 2011, Consiliul European a aprobat un pachet de şase propuneri legislative (aşa-numitul six pack), care viza cea mai cuprinzătoare reformă a guvernanţei economice în Uniunea Europeană şi zona euro de la instituirea Uniunii Economice şi Monetare. Obiectivele majore ale acestui set de reglementări constau în: (i) întărirea regulilor de disciplină fiscală prevăzute în Pactul de stabilitate şi creştere şi (ii) reducerea dezechilibrelor macroeconomice şi promovarea competitivităţii prin acţiuni preventive şi corective. Pentru îndeplinirea celui de-al
doilea obiectiv a fost creat un nou mecanism de detectare şi corectare a dezechilibrelor excesive (Procedura Dezechilibrelor Excesive – PDE), evaluarea cuprinzătoare realizată în cadrul acestuia reprezentând, începând cu anul 2012, un element suplimentar avut în vedere de Banca Centrală Europeană în analizarea stadiului de pregătire a statelor membre cu derogare pentru intrarea în zona euro, în Raportul de convergenţă.
În cazul României, analiza tabloului de bord5 ce constituie punctul de plecare al evaluării realizate în cadrul PDE relevă, la nivelul anului 2010, depăşirea valorilor de referinţă în cazul a trei indicatori, şi anume: deficitul contului curent, poziţia investiţională netă şi costul unitar cu forţa de muncă. Este demn de menţionat, totuşi, faptul că diferenţele au scăzut constant în intervalul 2009-2011.
În comparaţie cu celelalte state membre ale UE, România se situează din acest punct de vedere pe o poziţie intermediară, îndeplinind şapte dintre cele zece criterii. Performanţa este inferioară celei a Italiei, Franţei şi Danemarcei (câte opt criterii îndeplinite), similară celei înregistrate de Germania, Belgia, Austria, Olanda şi Polonia, dar superioară, de exemplu, celei a Spaniei, Portugaliei şi Regatului Unit.
1 Grad ridicat de fragmentare a proprietăţilor cultivabile, reducerea suprafeţelor irigate, uzura fizică şi morală a utilajelor folosite, disfuncţionalităţi în sistemul de intermediere între producţie şi desfacere etc.
2 Conform metodologiei BIM.
3 7,4 la sută în 2011, cu 0,1 puncte procentuale peste valoarea corespunzătoare anului precedent.
4 Reducerea salariilor cu 25 la sută, eliminarea unor prime şi a unor sporuri.
5 Alcătuit din 10 indicatori relevanţi pentru identificarea dezechilibrelor interne şi externe.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.