BNR / Stabilitate si supraveghere a institutiilor de credit

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 29.07.2012 17:11 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

RAPORT ANUAL 2011 - Banca Naţională a României / Sinteza principalelor evoluţii economice şi financiare în anul 2011
3. Stabilitatea financiară şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit
Pe fondul deteriorării climatului economic şi financiar internaţional, o preocupare permanentă a băncii centrale pe parcursul anului 2011 a constat în monitorizarea riscurilor manifestate pe plan extern şi a căilor de contagiune către sectorul bancar şi cel real din România.
În acest context, BNR a desfăşurat o activitate intensă în domeniul reglementării prudenţiale, al supravegherii bancare şi al gestionării adecvate a riscurilor din sistem, în condiţiile în care sectorul bancar a manifestat şi în anul 2011 vulnerabilităţi din perspectiva creşterii volumului creditelor neperformante şi a gradului înalt de îndatorare în valută a sectorului privat. Această activitate, însoţită de eforturile proprii ale instituţiilor de credit, a avut drept rezultat menţinerea stabilităţii sectorului bancar, care s-a caracterizat printr-un grad adecvat de capitalizare şi prin consolidarea indicatorilor de solvabilitate, provizionare şi lichiditate. Merită remarcat faptul că aceste performanţe s-au înregistrat inclusiv pe segmentul instituţiilor de credit cu capital străin provenind din ţările afectate de criza datoriilor suverane.
Din perspectiva reglementării prudenţiale, principalele direcţii de acţiune ale băncii centrale pe parcursul anului 2011 au vizat:
(i) elaborarea Ordonanţei Guvernului nr. 13/2011, prin care funcţionarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar (FGDB) se modifică, permiţând utilizarea resurselor administrate de acesta în procedura administrării speciale a instituţiilor de credit;
(ii) transpunerea unor prevederi din Directiva 2010/78/UE în ceea ce priveşte competenţele Autorităţilor Europene de Supraveghere – Directiva Omnibus, prin elaborarea la nivelul băncii centrale a unei propuneri legislative de modificare şi completare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 98/2006 privind supravegherea suplimentară a instituţiilor de credit, a societăţilor de asigurare şi/sau de reasigurare, a societăţilor de servicii de investiţii financiare şi a societăţilor de administrare a investiţiilor dintr-un conglomerat financiar;
(iii) modificarea cadrului de reglementare Basel II pentru determinarea cerinţelor minime de capital – Banca Naţională a României şi Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare au emis în comun şase regulamente care asigură finalizarea transpunerii prevederilor Directivei 2010/76/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a Directivei 2006/48/CE şi a Directivei 2006/49/CE în ceea ce priveşte cerinţele de capital pentru portofoliul de tranzacţionare şi resecuritizare, precum şi procesul de supraveghere a politicilor de remunerare;
(iv) îmbunătăţirea cadrului de reglementare a riscului de lichiditate (Regulamentul BNR nr. 25/2011); (v) modificarea cadrului de reglementare privind supravegherea poziţiilor valutare (Regulamentul BNR – CNVM nr. 14/9/2011).
De asemenea, ţinând seama de necesitatea îmbunătăţirii structurii pe monede a creditului destinat persoanelor fizice, Banca Naţională a României a emis Regulamentul nr. 24/2011, care vizează evitarea supraîndatorării şi a asumării de riscuri pe care debitorul nu le înţelege sau nu le poate gestiona. Regulamentul impune criterii mai exigente la acordarea creditului de consum, îndeosebi a celui în valută (impunerea obligaţiei de prezentare de garanţii la un nivel de minimum 133 la sută din valoarea finanţării; limitarea duratei creditului la maximum cinci ani; introducerea unor restricţii suplimentare pentru debitorii neprotejaţi la riscul valutar etc.), fără a afecta accesul la creditul ipotecar cu destinaţie imobiliară.
Regulamentul prevede explicit obligaţia creditorului de a informa şi de a avertiza clienţii cu privire la riscurile aferente creditării în valută.
Un alt obiectiv urmărit de Banca Naţională a României în anul 2011 a constat în elaborarea cadrului de reglementare prudenţială în contextul adoptării Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară (IFRS). Actele normative emise în acest scop au vizat, în principal:
(i) clasificarea creditelor şi plasamentelor, determinarea şi utilizarea ajustărilor prudenţiale de valoare;
(ii) tratamentul riscului de credit pentru instituţiile de credit şi firmele de investiţii potrivit abordării standard;
(iii) raportarea expunerilor mari de către instituţiile de credit şi raportarea expunerilor faţă de persoanele aflate în relaţii speciale cu instituţia de credit;
(iv) cadrul de administrare a activităţii instituţiilor de credit, procesul intern de evaluare a adecvării capitalului la riscuri şi condiţiile de externalizare a activităţilor acestora. Modificările aduse cadrului de reglementare nu sunt de natură să genereze schimbări semnificative în nivelurile de capitalizare, provizionare şi lichiditate ale instituţiilor de credit din România, datorită faptului că cerinţele prudenţiale implementate deja de BNR acoperă într-un mod adecvat riscurile.
În pofida expirării, în primăvara anului 2011, a Acordului de la Viena, capitalizarea sistemului bancar românesc s-a situat la un nivel confortabil pe tot parcursul anului. Noile aporturi de capital, efectuate exclusiv de către acţionarii băncilor, au permis menţinerea unei rate înalte a solvabilităţii, respectiv 14,9 la sută la 31 decembrie 2011 şi 14,6 la sută la 31 martie 2012, niveluri superioare pragului prudenţial de 10 la sută recomandat de banca centrală odată cu apariţia efectelor crizei financiare internaţionale.
Se poate afirma că, pe parcursul anului 2011, sistemul bancar românesc în ansamblul său nu a fost afectat în mod substanţial de fenomenul de dezintermediere, raportul dintre activul instituţiilor de credit şi capitalul propriu înregistrând o modificare nesemnificativă (11,1 la 31 decembrie 2011 faţă de 11,2 la 31 decembrie 2010). La 31 martie 2012, raportul a coborât la 9,0, însă rezultatul s-a datorat exclusiv creşterii capitalurilor proprii, în contextul trecerii la IFRS.
O confirmare a concluziei privind absenţa fenomenului de dezintermediere la nivel agregat este dată de creşterea uşoară, în termeni reali, a stocului de credite acordate sectorului privat (cu 3,3 la sută la finele anului 2011, comparativ cu perioada similară a anului anterior, respectiv cu 7,4 la sută la 31 martie 2012). Expunerile faţă de filialele româneşti au fost menţinute la un nivel relativ constant, în ciuda dificultăţilor întâmpinate de băncile-mamă din zona euro. Important de subliniat este faptul că, în pofida reducerii finanţării externe, fenomenul de dezintermediere nu a fost generalizat nici chiar în cadrul grupei băncilor cu capital grecesc, iar acolo unde s-a produs, acesta s-a realizat prin vânzarea de credite. De altfel, din punct de vedere al ponderii deţinute în activul agregat, cota aferentă băncilor cu capital grecesc s-a restrâns faţă de sfârşitul anului 2010, până la 13,3 la sută la 31 decembrie 2011 şi 13,0 la sută la 31 martie 2012.
Indicatorul de lichiditate s-a plasat peste pragul minim reglementat (1), atât la finele anului 2011, cât şi la 31 martie 2012 (1,36 şi respectiv 1,44). Accesul dificil al instituţiilor de credit la finanţarea externă a impus orientarea mai accentuată a acestora către atragerea de economii de la clienţi autohtoni. Cu toate acestea, ca urmare a reluării activităţii de creditare în a doua jumătate a anului 2011, raportul dintre credite şi depozite pe total sistem bancar s-a situat la un nivel uşor superior celui din anul precedent (116,7 la sută în decembrie 2011 şi 119,5 în martie 2012).
Deşi cu o intensitate inferioară comparativ cu anul 2010, procesul de deteriorare a portofoliului de credite din bilanţurile băncilor a continuat în anul 2011, ponderea creditelor neperformante ajungând la 14,3 la sută la 31 decembrie 2011, faţă de 11,9 la sută la 31 decembrie 2010. Indicatorul a continuat să crească şi în prima parte a anului 2012, atingând 15,9 la sută la 31 martie 2012, în principal ca urmare a aplicării noilor tratamente contabile impuse de IFRS9, dar şi a existenţei în continuare a unor constrângeri asupra situaţiei financiare a clienţilor. Stocul de provizioane constituit în baza normelor de prudenţă bancară a crescut sensibil în anul 2011 (cu circa 30 la sută), majorând astfel rezervele de care dispun băncile pentru acoperirea pierderilor aşteptate. Comparativ cu finele anului 2010, gradul de acoperire cu provizioane a expunerii brute aferente creditelor clasificate în categoria „pierdere”, cu un serviciu al datoriei mai mare de 90 de zile şi/sau pentru care au fost iniţiate proceduri judiciare s-a îmbunătăţit, ajungând la 97,8 la sută la 31 decembrie 2011 şi la 99,2 la sută la sfârşitul trimestrului I 2012.
În perioada analizată s-a înregistrat o majorare a riscului de credit pentru toate tipurile de debitori. Categoria cea mai afectată a fost cea a întreprinderilor mici şi mijlocii, rata creditelor neperformante înregistrând atât dinamica cea mai alertă, cât şi nivelul cel mai înalt (20,9 la sută la 31 martie 2012). Riscul de credit a crescut şi pe segmentul populaţiei, însă într-un ritm mai lent (de la 7,9 la sută la 31 decembrie 2010 până la 8,98 la sută la 31 martie 2012); principalele vulnerabilităţi au rămas gradul înalt de îndatorare şi poziţia valutară scurtă importantă. Sectorul corporaţiilor a înregistrat o rată a creditelor neperformante de 3,7 la sută la 31 martie 2012, riscurile cele mai pronunţate pe acest segment constând în capacitatea relativ scăzută de onorare a serviciului datoriei şi în disciplina de plată laxă între parteneri.
Mediul intern şi extern nefavorabil şi-a pus amprenta asupra rezultatelor financiare, sistemul bancar românesc consemnând, pentru al doilea an consecutiv, un rezultat agregat negativ. Astfel, pierderea înregistrată la sfârşitul anului 2011 (777,3 milioane lei) a fost mai mare decât cea din anul precedent (516,4 milioane lei), în pofida adoptării unor măsuri de redimensionare a reţelelor teritoriale şi de ajustare a necesarului de personal – închiderea unui număr de 124 unităţi şi reducerea cu 981 angajaţi a dimensiunii personalului. În consecinţă, principalii indicatori de profitabilitate la nivelul sistemului bancar (rata rentabilităţii economice – ROA şi rata rentabilităţii financiare – ROE) au înregistrat valori negative (-0,23 la sută şi respectiv -2,56 la sută). O ameliorare a indicatorilor de profitabilitate s-a observat în trimestrul I 2012, când rezultatele financiare la nivel agregat au devenit pozitive, în principal datorită diferenţelor de tratament contabil generate de cerinţele de implementare ale IFRS.
În condiţiile în care, la nivelul anului 2011, principala vulnerabilitate a sectorului bancar românesc a fost indusă de factori exogeni acestuia, obiectivele asumate de banca centrală pe linia planificării pentru situaţii neprevăzute şi a gestiunii crizelor financiare au vizat consolidarea mecanismelor de stabilizare aflate la dispoziţia BNR. Rolul acestor mecanisme constă în facilitarea prevenirii efectelor de contagiune şi în soluţionarea ameninţărilor generate de deteriorarea situaţiei entităţilor supravegheate sau a grupurilor de apartenenţă ale acestora.
În acest sens, instrumentarul de intervenţie al BNR a fost suplimentat cu două componente:
(i) vânzarea administrativă de active ale unei instituţii de credit-problemă cu asumarea unei părţi a pasivelor acesteia de către una sau mai multe instituţii eligibile. Tranzacţiile de tip achiziţie de active cu asumare de pasive (P&A) reprezintă o soluţie cu o importantă componentă privată pentru rezolvarea ordonată a situaţiei unei bănci de importanţă sistemică neviabile, care permite continuitatea serviciilor bancare de care beneficiază deponenţii, evitându-se astfel riscul declanşării unui fenomen de retragere masivă a depozitelor bancare;
(ii) transferul activelor şi pasivelor critice pentru stabilitatea financiară ale unei instituţii de credit-problemă către o bancă-punte – entitate cu existenţă temporară, a cărei funcţie constă în asigurarea continuităţii furnizării de produse şi servicii bancare necesare clienţilor instituţiei-problemă până la momentul în care aceste operaţiuni pot fi preluate în condiţii optime de către o altă instituţie de credit, de regulă cu capital privat. Acest instrument de stabilizare reprezintă soluţia de ultimă instanţă pentru evitarea unei restructurări dezordonate a activităţii de intermediere desfăşurate de o bancă de importanţă sistemică aflată în dificultate, în condiţiile în care tranzacţia de tip P&A nu este fezabilă la acel moment. Administrarea acestei instituţii se realizează în sistem dualist – membrii directoratului sunt desemnaţi de BNR, iar atribuţiile Consiliului de supraveghere sunt exercitate de FGDB, care îndeplineşte şi calitatea de acţionar unic al băncii-punte.
Extinderea setului de instrumente la dispoziţia BNR, destinate soluţionării situaţiei băncilor aflate în dificultate, creează condiţiile necesare pentru implementarea principiului ieşirii ordonate din piaţă a oricărei instituţii bancare neviabile, indiferent de tipul sau dimensiunea acesteia. Totodată, au fost întărite condiţiile pentru implementarea principiului utilizării resurselor private în procesul de soluţionare a situaţiei băncilor-problemă, prin intrarea în fază operaţională, sub administrarea FGDB, a Fondului de restructurare bancară – primele contribuţii ale instituţiilor de credit la această nouă componentă a mecanismului de protecţie a sistemului financiar au fost înregistrate la jumătatea anului 2011.
Planificarea pentru situaţii neprevăzute s-a întărit nu numai pe linia dezvoltării instrumentarului de intervenţie, ci şi prin crearea cadrului de comunicare externă pentru situaţii cu risc ridicat la adresa stabilităţii financiare. Rolul acestui cadru este acela de a îmbunătăţi capacitatea de prevenire a apariţiei sau de contracarare a propagării unui fenomen de panică în rândul creditorilor băncilor.
În perioada următoare, BNR va continua să acorde o atenţie deosebită actualizării procedurilor interne pentru instrumentele de intervenţie, în contextul procesului de armonizare la nivel european a standardelor de soluţionare a situaţiei băncilor-problemă.
Un rol important în stabilirea direcţiilor strategice de acţiune pentru gestionarea riscurilor sistemice la nivelul sectorului financiar revine Comitetului Naţional pentru Stabilitate Financiară (CNSF), a cărui preşedinţie este deţinută de banca centrală. În anul 2011, BNR a iniţiat cooptarea FGDB în calitate de instituţie membră a CNSF şi a demarat pregătirea unui exerciţiu de simulare a crizei financiare, care va permite testarea eficienţei colaborării între autorităţile membre ale CNSF privind gestionarea situaţiilor de criză la nivel de instituţie financiară, la nivel de grup şi pe ansamblul pieţei financiare. Cu această ocazie, vor fi testate şi mecanismele de activare a măsurilor de stabilizare. Acest exerciţiu va fi derulat cu sprijinul experţilor Băncii Mondiale şi va fi finalizat în prima jumătate a anului 2012.
Conform noii arhitecturi europene de supraveghere, Banca Naţională a României şi-a intensificat relaţiile de cooperare cu autorităţile europene în domeniu.
Începutul anului 2011 a reprezentat debutul oficial al activităţii Autorităţii BancarenEuropene (EBA), care a preluat de la fostul Comitet European pentru Supraveghere Bancară responsabilităţile în domeniul supravegherii microprudenţiale. BNR trebuie să furnizeze Autorităţii Bancare Europene toate informaţiile necesare acesteia pentru îndeplinirea atribuţiilor sale.
Una dintre primele acţiuni întreprinse de EBA după înfiinţare a fost derularea unui nou exerciţiu de testare la stres, cu ipoteze mai dure, efectuat asupra unui număr de 90 de bănci din 21 de ţări. S-a concluzionat că un număr de 8 bănci înregistrau rate ale fondurilor proprii de nivel 1 sub pragul minim admis, de 5 la sută. Pe baza acestor rezultate, EBA a formulat prima recomandare oficială către autorităţile de supraveghere naţionale, solicitându-le să impună băncilor aflate în această situaţie măsuri urgente de capitalizare.
Banca Naţională a României cooperează în mod strâns cu celelalte autorităţi competente şi cu EBA în cadrul colegiilor de supraveghetori. Astfel, pe parcursul anului 2011, BNR a semnat acorduri de cooperare multilaterală cu încă două grupuri bancare internaţionale – Bank of Cyprus şi Porsche Bank AG. Acestea se adaugă celor 17 acorduri de cooperare multilaterală încheiate în anii anteriori.
Banca Naţională a României acţionează ca autoritate de supraveghere din ţara-gazdă pentru cinci filiale/sucursale ale unor grupuri bancare cu capital grecesc (Alpha Bank, ATE Bank, Banca Românească Membră a Grupului National Bank of Greece, Bancpost, Piraeus Bank) şi pentru alte două aparţinând unor grupuri bancare din Cipru (Marfin Bank şi Bank of Cyprus PCL Nicosia), având totodată calitatea de autoritate de supraveghere din ţara de origine pentru un grup bancar care deţine o sucursală în Cipru (Banca Transilvania).
9 - De exemplu, recunoaşterea în bilanţ a creanţelor restante înregistrate anterior în conturi extrabilanţiere, pentru care s-au calculat fluxuri viitoare de numerar aşteptate.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.