Calendar: 18 iulie

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 17.07.2012 15:47 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

18 iulie este a 199-a zi a calendarului gregorian şi a 200-a zi în anii bisecţi.
586 î.Hr. : Ierusalimul a fost cucerit de Nabucodonosor al II-lea.
387 î.Hr. : Celţii i-au înfrânt pe romani în bătălia de la Allia.
64 : Roma a fost cuprinsă de un incendiu de proporţii; împăratul Nero s-a folosit de acest eveniment pentru a începe persecuţia asupra creştinilor.
1711 : Marea confruntare de la Stănileşti dintre forţele ruso–române, conduse de ţarul Petru I al Rusiei şi de Dimitrie Cantemir, domnul Moldovei, şi cele otomane. Victoria turcilor a obligat pe Cantemir să–şi părăsească tronul şi să se refugieze în Rusia, unde a devenit consilierul ţarului.
1898 : Marie şi Pierre Curie au anunţat descoperirea unui nou element şi au propus să se numească poloniu.
1925 : Adolf Hitler a publicat manifestul său personal, intitulat "Mein Kampf".
1955 : A luat fiinţă Adunarea Parlamentară a NATO.
1965 : A fost lansată staţia automată rusească "Sonda 3" care a fotografiat partea nevăzută a lunii.
1969 : Au început lucrările pentru construcţia barajului Brazi-Valea Neagră, în cadrul sistemului hidrotehnic Runcu-Baia Mare.
1976 : Gimnasta Nadia Comăneci (14 ani) a atins primul punctaj de 10 din istoria Jocurilor Olimpice.
1998 : Conflictul din Kosovo. Cel puţin 110 albanezi din Kosovo au fost ucişi în luptele de lângă graniţa cu Albania.(wikipedia)

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.