Calendar: 21 septembrie

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 20.09.2012 15:37 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

21 septembrie este a 264-a zi a calendarului gregorian şi a 265-a zi în anii bisecţi. 101 zile rămase până la sfârşitul anului.
1792: Convenţia Naţională Franceză votează pentru abolirea monarhiei.
1847: Are loc inaugurarea primei lucrări moderne de alimentare cu apă a Bucureştilor - "Stabilimentul fântânilor de la Mihai Vodă".
1939: Primul ministru român Armand Călinescu este asasinat de membrii pro-nazişti ai Gărzii de Fier.
Armand Călinescu (n. 4 iunie 1893, Piteşti - d. 21 septembrie 1939, Bucureşti) a fost un om politic, prim ministru, ministru şi economist român.
După efectuarea studiilor de Drept şi Filosofie la Universitatea Bucureşti, obţine un doctorat în ştiinţe politice şi economice la Paris.
Membru în Partidul Naţional Ţărănesc, a fost ales deputat în parlament între 1926 şi 1937. Atitudinea sa fermă faţă de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcţia de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdăşie cu şeful unei puteri străine” (Hitler). Poartă responsabilitatea alaturi de Carol al II-lea a comenzii asasinării în închisoare a liderilor legionari, inclusiv a lui Corneliu Zelea Codreanu, după 30 noiembrie. Cumnatul lui Armand Calinescu, maior Dinulescu a participat activ la asasinarea Capitanului, Decemvirilor si Nicadorilor. În decembrie 1938 este membru fondator al partidului regal, Frontul Renaşterii Naţionale.
După scurte mandate ca Ministru al Sănătăţii, Ministru al Educaţiei Naţionale şi Ministru al Apărării Naţionale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numeşte Prim Ministru al României.
A fost asasinat în Bucureşti pe 21 septembrie 1939, de un comando legionar condus de avocatul Miti Dumitrescu, acestia la fel ca Nicadorii si Decemvirii s-au predat fiind impuscati fara judecata, cadavrele lor au ramas 3 zile la locul faptei.
1990: Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti l-a condamnat pe Nicu Ceauşescu la 20 de ani de închisoare, 10 ani de interdicţie a unor drepturi şi degradare militară. În noiembrie 1992 a rămas în picioare doar acuzaţia de port ilegal de armă, pentru care a primit 5 ani de detenţie şi a fost pus în libertate condiţionată pe motive medicale.(wikipedia)

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.