Calendar: 22 noiembrie

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 21.11.2011 18:44 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

22 noiembrie este a 326-a zi a calendarului gregorian şi a 327-a zi în anii bisecţi. 39 de zile până la sfârşitul anului.

1220: Frederic al II-lea este încoronat în Roma de către papa Papa Honoriu al III-lea ca împărat al Sfântului Imperiu Roman.
1806: Începe un nou război ruso–turc desfăşurat pe teritoriul Moldovei şi Ţării Româneşti. Conflictul se va încheia prin Pacea de la Bucureşti din 28 mai 1812, în urma căreia Basarabia intra în componenţa Rusiei
1861: În urma consensului stabilit la Conferinţa reprezentanţilor Porţii Otomane şi ai Puterilor garante, Poarta Otomană emană "Firmanul de organizare administrativă a Moldovei şi Valahiei" prin care admite unirea administrativă şi politică a Principatelor
1869: S-au deschis cursurile Facultăţii de Medicină din Bucureşti. Primul decan a fost medicul chirurg Nicolae Turnescu
1880: Principele Carol I primeşte acordul scris din partea familiei sale privind succesiunea la tronul României, reglementată prin Constituţie: "În lipsă de descendenţi de sex masculin în linie dreaptă ai A.S.R. Carol Hohenzollern–Sigmaringen, succesiunea la tron va reveni celui mai în vârstă dintre fraţii săi sau descendenţilor lor..."
1906: La Convenţia Internaţională de Radio şi telegrafie de la Berlin, s-a aprobat utilizarea mesajelor SOS în caz de pericol
1913: A fost inaugurată clădirea Teatrului "Mr. Gh. Pastia" din Focşani
1931: Se deschide pentru public Muzeul de Istorie al Bucureştiului, în Casa Moruzi din Calea Victoriei nr.117. După anul 1959, colecţiile muzeului vor fi adăpostite în incinta Palatului Şuţu (din 1999, poartă denumirea de Muzeul Municipiului Bucureşti)
1942: Al Doilea Război Mondial: Bătălia de la Stalingrad, generalul Friedrich Paulus îi trimite lui Adolf Hitler o telegramă spunându-i că armata a 6-a germană este înconjurată de Armata Roşie
1943: Al Doilea Război Mondial: Preşedintele american Franklin Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill şi liderul chinez Chiang Kai-Shek se întâlnesc la Cairo pentru a pune la punct un plan de înfrangere a Japoniei
1943: Libanul îşi câştigă independenţa faţă de Franţa
1956: Jocurile Olimpice de Vară se deschid la Melbourne, Australia; România a obţinut 13 medalii (5 aur, 3 argint, 5 bronz)
1963: Asasinarea lui John F. Kennedy în Dallas, Texas. Vicepreşedintele Lyndon B. Johnson depune jurământul ca nou preşedinte.
1968: The Beatles lansează dublul album The Beatles mai cunoscut drept The White Album
1975: Juan Carlos a fost încoronat rege al Spaniei după moartea lui Francisco Franco
1990: Marea Britanie: Margaret Thatcher demisionează din postul de premier
2000: Preşedintele Alberto Fujimori a fost destituit de către legislativul peruan
2003: Revoluţia Trandafirilor din Georgia: Opoziţia, purtând trandafiri în mâini, ocupă Parlamentul din Tbilisi şi cere demisia preşedintelui Eduard Şevardnadze
2004: Revoluţia Portocalie din Ucraina: Zeci de mii de manifestanţi s-au adunat, în Piaţa Independenţei din Kiev, la apelul candidatului opoziţiei, Victor Iuşcenko, pentru a denunţa fraudele comise în alegerile prezidenţiale din 21 noiembrie
2005: Angela Merkel devine prima femeie cancelar al Germaniei.
2005: Trupa Rolling Stones lansează noul album intitulat Rarities; albumul conţine 16 piese şi este realizat de Hear Music în colaborare cu Virgin Records
2009: Primul tur al alegerilor prezidenţiale din România şi referendumul pentru Parlamentul unicameral.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.