Calendar: 28 septembrie

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 27.09.2012 16:44 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

28 septembrie este a 271-a zi a calendarului gregorian şi a 272-a zi în anii bisecţi. 94 zile rămase până la sfârşitul anului.
550 î.e.n.: S-a născut Confucius, filosof chinez (d. 470 î.Hr.)
Confucius (sau Kong Fu Zi, n. 550 î.Hr.; d. 470 î.Hr.) a fost un filozof chinez care a influenţat decisiv gândirea asiatică.
Descendent al unei familii princiare din satul Song, Confucius a ocupat înalte funcţii oficiale la curtea suveranilor Lu (actuala provincie Shandong), petrece călătorind cei 13 ani ai unui exil început în 496 î.Hr., revine apoi în Lu, unde îşi încheie viaţa.
Dobândind o mare faimă ca învăţat şi dascăl, Confucius organizează o şcoală la care s-au adunat, potrivit tradiţiei, 3000 de elevi. Discursurile, reflecţiile, aforismele culese de discipolii săi au fost grupate în 20 de secţiuni ale lucrării „Cugetări” (Lunyu). Gândirea sa este mai mult o doctrină etico-politică decât un sistem filozofic propriu-zis, interesul practic depăşeşte în preocupările sale determinarea teoretică. Problema de la care a plecat Confucius a fost modalitatea de guvernare care să asigure ordinea în stat şi societate. Buna înţelegere între oameni şi ordinea în societate se obţin numai prin desăvîrşirea interioară a individului şi prin supunerea lui structurilor statale şi culturale existente. Din învăţătura sa s-au desprins diferite linii de găndire şi şcoli, fie filozofice, fie religioase, dar şi confucianismul, care a devenit ideologia oficială a monarhiei chineze în timpul celor două dinastii Han (206 î.Hr. - 220 d.Hr.) răspăndindu-se în antichitate şi în ev. mediu în Coreea, Peninsula Indochina, Japonia.
Opera cea mai importantă ce a influenţat în mod deosebit filozofia din Asia răsăriteană este Lunyu. Conţine patru elemente de bază a filozofiei lui Confucius: Umanitate (ren), Dreptate (yi), Pietate (xiao), Cavalerism (li). În afară de acestea prioritatea majoră este acordată învăţatului.
1066: William Cuceritorul invadează Anglia
1448: Christian I este încoronat rege al Danemarcei
1823: Leon XII este ales Papă
1864: În Londra ia fiinţă International Workingmen's Association (IWA), numită şi First International
1884: Se inaugurează tronsonul de cale ferată Adjud-Târgu Ocna
1939: În cel de al Doilea Război Mondial, capitala poloneză Warşovia capitulează
2000: În Danemarca, un procent de 53,2% refuză aderarea la euro(wikipedia)

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.