Cand ROMANIA a pus capat PRIMULUI GUVERN SOVIETIC din afara RUSIEI. A ocupat BUDAPESTA si a inlaturat TEROAREA ROSIE!... FOTO

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 06.08.2017 08:29 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

La 6 august 1919, s-a incheiat, oficial, epopeea Republicii Sovietice Ungaria, Magyarországi Tanácsköztársaság sau Republica Ungara a Sfaturilor.

A fost primul regim comunist din Europa constituit dupa Revoluţia din Octombrie din Rusia, la 21 martie 1919.
Sub conducerea lui Béla Kun, care a planuit unirea Ungariei cu Rusia bolşevica, regimul comunist din Ungaria a durat doar patru luni, pana la intervenţia armatei romane care a ocupat Budapesta.
Pentru consolidarea puterii şi-a subordonat armata şi forţele de represiune reorganizandu-le pe principiile Armatei Roşii.
Dandu-se drept urmaş vrednic al unor revoluţionari maghiari a instaurat dictatura proletariatului, colectivizand pana şi gainile.

Ca urmare a infrangerii in razboi şi a presiunii minoritaţilor naţionale, Imperiul Austro-Ungar se destrama, spune Wikipedia.
Partea austriaca s-a separat intr-un mod organizat, fara violenţa, in schimb in partea ungara a imperiului au avut loc confruntari armate, intinse şi pe parcursul anului 1919.
La 29 octombrie 1918, regatul Croaţiei, Slavoniei şi Dalmaţiei şi-a proclamat independenţa, devenind ulterior componenta ale Iugoslaviei.
La semnarea armistiţiului, pe 3 noiembrie 1918, in Ungaria era la putere un guvern condus de Mihály Károlyi, aristocrat cu vederi pro-Antanta.
La 16 noiembrie 1918, a fost abolita monarhia şi proclamata Republica Ungara.
Károlyi a devenit preşedintele Ungariei, iar Dénes Berinkey prim-ministru.
Guvernul ungar a incercat sa ofere minoritaţilor naţionale autonomie culturala şi administrativa, dar minoritaţile au refuzat, cerand separarea de statul ungar.
La intalnirea dintre generalul francez Louis Franchet d’Esperey, comandantul armatei aliate din Balcani, şi contele Károlyi, la Belgrad, la 13 noiembrie 1918, s-a incheiat o convenţie, in principal de natura militara, stabilindu-se o linie de demarcaţie intre Romania şi Ungaria, in Transilvania, iar la sud de Mureş, Banatul şi Baranya au fost puse sub ocupaţie franco-sarba.
Viitoarele graniţe ale Ungariei cu Romania, Slovacia şi Iugoslavia nu erau stabilite.

Tratatul de la 16 august 1916, dintre Romania şi Antanta - prevazand ca Romania sa primeasca toata Transilvania, Banatul, Maramureşul, Crişana, graniţa trecand la numai caţiva kilometri de Debreţin şi Seghedin - nu mai era in vigoare, deoarece fusese incalcat de Romania, care incheiase la 7 mai 1918, cu Puterile Centrale, Pacea de la Bucureşti.
La inceputul lunii noiembrie, unitaţi ale armatei cehe şi unitaţi paramilitare slovace au incercat sa cucereasca Slovacia (inca parte a Ungariei), dar au fost respinse de armata ungara.
In urma unui apel lansat de ministerul de externe al Franţei, s-a creat o linie de demarcaţie cu Slovacia, iar armata ungara a parasit, incomplet insa, teritoriul slovac.

La 13 noiembrie 1918, armata romana – remobilizata la 10 noiembrie – traverseaza Carpaţii in Transilvania şi intra in Targu Mureş (25 noiembrie), Bistriţa (4 decembrie), Braşov (7 decembrie), atingand, pe la mijlocul lui decembrie, linia de demarcaţie fixata la Belgrad de francezi.
La Sibiu s-a instalat un consiliu guvernamental.
Avand sprijinul generalului Henri Mathias Berthelot, comandantul forţelor aliate din Romania şi sudul Rusiei, romanii depaşesc linia de demarcaţie, deşi acest lucru nu a fost agreat de Franchet d’Esperey şi Georges Clemenceau, invocandu-se şi decizia Adunarii Naţionale de la Alba-Iulia.
La 24 decembrie, este ocupat Clujul, inaintarea continuand pana la 22 ianuarie, la aliniamentul Sighetu Marmaţiei-Zalau-Zam.
La 28 decembrie, cehoslovacii, conduşi de generalul italian Luigi Piccione, ocupa oraşul Košice, iar - la 1 ianuarie 1919 - Bratislava, instaland acolo la 4 februarie guvernul provizoriu al lui Vavro Srobar.
Pentru a-şi asigura participarea armatei romane la razboiul antisovietic din est, aliaţii fixeaza noi linii de demarcaţie, mai defavorabile Ungariei decat precedentele, intre Romania, Slovacia şi Ungaria.
Acestea au fost prezentate la 20 martie, sub forma de ultimatum, guvernului Károlyi, care insa a refuzat sa semneze şi şi-a dat demisia.
A doua zi, puterea a fost preluata de Partidul Comunist şi Partidul Socialist, care au fuzionat şi au proclamat Republica Sovietica Ungara.

Preşedintele noii republici era socialistul Sándor Garbai, de profesie zidar, puterea reala avand-o insa ministrul de externe Béla Kun.
Din cei 26 de comisari ai poporului, 18 erau evrei, spune Wikipedia.
Primele acte ale guvernarii au fost naţionalizarea industriei, abolirea titlurilor şi privilegiilor aristocraţiei şi separarea statului de Biserica.
In pofida sfatului dat de Lenin, Béla Kun a refuzat sa imparta pamant ţaranilor, indepartandu- şi din aceasta cauza o mare parte din suportul popular.
Armata, condusa de ofiţeri ai vechiului regim, a fost dezamagita de masurile comuniste luate de noul guvern.
La 7 aprilie, cehoslovacii avanseaza din nou spre sud, cu intenţia de a ajunge la noua linie de demarcaţie.
Spre est, ei ocupa Rutenia.
In noaptea de 15/16 aprilie, armata ungara ataca trupele romane pe valea Crişului.
Acţiunea a avut drept urmare reluarea inaintarii armatei romane in Ungaria.
Cu excepţia diviziei de secui, armata romana nu intalneşte o rezistenţa prea serioasa.
La 20 aprilie, este atins aliniamentul Hust (in Ucraina subcarpatica)-Satu Mare–Carei–Valea lui Mihai–Oradea, pe flancul sudic ajungand la Orosháza.
La 5 mai, tot teritoriul pana la Tisa, inclusiv podurile peste rau, era ocupat de armata romana, continuarea inaintarii fiind interzisa de Consiliul Suprem Aliat.
In nord, s-a stabilit legatura cu armata cehoslovaca, in oraşele Mukachevo (Munkács) şi Tokaj, fiind taiata astfel ruta prin care Béla Kun ar fi putut primi intariri de la Armata Roşie.
La 6 mai se constituie la Arad un guvern maghiar contrarevoluţionar, sub conducerea lui Gyula Károlyi (var al fostului prim-ministru) şi in care Miklós Horthy, conducatorul „Armatei naţionale” anticomuniste, are funcţia de ministru de razboi.
La 30 mai, guvernul se muta la Szeged, iar la 12 iulie conducerea lui este preluata de Dezső Pattantyús-Ábrahám.
Prin oprirea inaintarii romane, guvernul lui Béla Kun caştiga timp.

Intre comunişti şi conducerea armatei persista neincrederea, iar soldaţii jefuiesc populaţia civila.
Mobilizarea generala a muncitorimii nu aduce rezultatele scontate, inrolarea incepand sa se faca cu forţa.
Masurile disciplinare din armata se inaspresc.
Lenin promite sprijin Republicii Sovietice Ungare, dar acesta nu se materializeaza.
Béla Kun intenţiona sa recaştige teritoriile ungare pierdute, ceea ce i-a asigurat sprijin din partea naţionaliştilor.
Kun incepe sa manifeste moderaţie faţa de burghezie, sa faca unele concesii opoziţiei şi sa incetineasca programul de comunizare a Ungariei.
Ameninţarea ofensivei romane nu a reuşit insa sa determine realizarea unei coeziuni intre noua guvernare comunista şi societatea ungara.
O parte semnificativa a populaţiei dorea intervenţia armatelor straine pentru a inlatura guvernarea comunista.
La 17 mai 1919, armata romana intra in Arad, in pofida obiecţiilor franceze.

Cea mai slaba veriga din „incercuirea capitalista” a Ungariei o reprezenta Slovacia.
La 20 mai, armata ungara ataca in acea direcţie şi obţine succese.
In iunie, ocupa oraşul Košice şi ameninţa Bratislava (Pozsony, Pressburg).
In est, trupele ungare ajungeau la Bardejov, scopul fiind joncţiunea cu unitaţile Armatei Roşii din vestul Ucrainei.
Generalul Piccione este inlocuit de la conducerea armatei cehoslovace cu generalul francez Maurice Pelle, care porneşte contraofensiva.
La 7 iunie, guvernul Ungariei primeşte o telegrama-ultimatum din partea prim-ministrului francez Clemenceau, in care era somat sa inceteze imediat ostilitaţile, sub ameninţarea unei ofensive generale impotriva Ungariei.
Mulţumita raspunsului conciliant dat de Béla Kun, generalul Pelle opreşte contraofensiva, dar o reia cateva zile mai tarziu.
La 13 iunie, aliaţii decid asupra frontierei definitive dintre Ungaria şi Slovacia.
Avand aproximativ doua treimi din Slovacia sub controlul lor, comuniştii instaureaza la 16 iunie 1919 in acest teritoriu Republica Sovietica Slovaca.
Aceasta formaţiune statala insa se desfiinţeaza la 7 iulie, dupa retragerea armatei ungare (30 iunie-3 iulie) şi revenirea forţelor cehoslovace.

La 24 iunie 1919, a avut loc o lovitura de stat eşuata, organizata de social-democraţi.
A fost format un nou guvern comunist, condus de Antal Dovcsák, care declanşeaza „teroarea roşie”.
Au fost constituite aşa-zisele „tribunale revoluţionare”, care au ordonat executarea persoanelor suspecte de implicare in lovitura de stat.
Detaşamentul „Lenin-fiúk” (Baieţii lui Lenin), condus de József Cserny şi compus din 200 de inşi inarmaţi, jefuieşte şi terorizeaza populaţia.

Reorganizata şi intarita, armata ungara declanşeaza la 20 iulie atacul impotriva unitaţilor romane staţionate de-a lungul Tisei.
Unicul scop declarat al atacului era obligarea romanilor de a se conforma deciziei Antantei privind linia de demarcaţie.
Atacul a fost pornit in zona de sud (Mindszent–Csongrád) şi in centru (Szolnok), unde s-a şi concentrat atacul.
In primele patru zile ale ofensivei, ungurii au obţinut cateva succese.

Armata romana se retrage organizat, apoi, la 25 iulie, contraataca, avansul fiind foarte rapid.
La 1 august, Béla Kun fuge la Viena, unde este arestat.
Tot la 1 august – este ocupat oraşul Mezőkövesd, la 2 august – oraşul Cegléd.
Armata ungara se dizolva, la 4 august fiind ocupata capitala Budapesta, in care armata romana organizeaza o defilare.
Se formeaza un guvern nou, condus de socialistul Gyula Peidl.
La numai 6 zile, este inlaturat de un alt guvern, condus de István Friedrich.

Armata romana inainteaza spre vest, pana la 28 august, cand atinge linia dintre oraşele Györ şi Veszprém.
Potrivit memoriilor generalului american Harry Hill Bandholtz, reprezentantul misiunii militare interaliate din Ungaria, armata romana a rechiziţionat material rulant, cai de rasa, etc. sub motivaţia de a recupera daunele provocate de perioada de ocupaţie germana din Romania.

Retragerea armatei romane din Ungaria a inceput la 4 octombrie 1919.
La 18 noiembrie, s-a incheiat evacuarea pana la Tisa, iar la 30 martie 1920 toate trupele romane erau retrase.
La 16 noiembrie 1919, amiralul Miklós Horthy, fost comandant al marinei imperiului Austro- Ungar, preia puterea la Budapesta.
La 1 martie 1920, Adunarea Naţionala a Ungariei restabileşte Regatul Ungariei, dar hotaraşte sa nu-l recheme din exil pe Carol al IV-lea al Ungariei, ci il alege pe Horthy ca regent pe o perioada nedeterminata.
Horthy instituie „teroarea alba” impotriva comuniştilor şi evreilor.

In august 1919, Banatul, ocupat de trupe franceze şi sarbe, a fost imparţit intre Romania, Serbia şi Ungaria, ca urmare a hotararii Conferinţei de Pace, mai spune Wikipedia.

Galerie FOTO - Centrul de Studii pentru Resurse Romaneşti

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.