Carte / Clipa de Douglas Kennedy

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 23.02.2014 12:04 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

"O carte pur si simplu senzationala." - The Times

Traducere din engleza de Lidia Gradinaru
Colectia: Fiction Connection
Nr. de pagini: 568
Pret: 49.00 lei
Editura Trei

Thomas Nesbitt este scriitor, un barbat de varsta mijlocie, proaspat divortat, care traieste o viata foarte retrasa in statul Maine. Solitudinea ii este intrerupta, intr-o dimineata de iarna, de sosirea unui pachet din Germania. Numele expeditorului il bulverseaza complet: este cel al femeii cu care a avut o pasionala poveste de dragoste cu 36 de ani in urma, in Berlinul divizat si bantuit de umbrele Razboiului Rece.
 Refuzand initial sa afle continutul pachetului, Thomas este fortat in cele din urma sa se confrunte cu un trecut despre care nu a discutat cu nimeni vreodata. Retraieste acele cateva luni petrecute la Berlin, in timpul carora a descoperit, pentru prima si singura data in viata, puterea deplina, extraordinara a iubirii adevarate.

O poveste de dragoste de o intensa forta emotionala, desfasurata pe un fundal istoric tulburator, Clipa exploreaza motivele pentru care ne indragostim si modul in care o facem, dar si cum proiectam, asupra persoanei iubite, ceea ce sufletul nostru cauta cu disperare.

"Kennedy este maestrul povestilor de dragoste cu rasturnari de situatie dintre cele mai neasteptate." - The Times

"Kennedy surprinde Clipa dragostei la prima vedere." - Vanity Fair

"Tristetea care invaluie acest roman il face sa fie mai mult decat o recreare autentica a unor vremuri tulburi. Ridicand o serie de probleme etice, Kennedy se intreaba in ce masura suntem captivii istoriei." - The Independent

"Romanele de larga respiratie, care sa acopere mai multe decenii si care sa cuprinda drame profunde sau conflicte politice majore — pe scurt, care sa debordeze de viata si de adevaruri dureroase — sunt un lucru rar in ziua de azi. Asadar, sa ne bucuram ca-l avem pe Douglas Kennedy." - Daily Mirror

Douglas Kennedy s-a nascut in Manhattan in 1955, dar a calatorit enorm, locuind mai multi ani in Australia, apoi in Irlanda.
Romanele sale au fost traduse in peste 22 de limbi, inregistrand un succes urias de piata si bucurandu-se deopotriva de aprecierea masiva a criticii. In 2006, lui Douglas Kennedy i s-a decernat distinctia de Cavaler al Ordinului Artelor si Literelor, iar in 2009 a primit Grand Prix du Figaro, acordat de cotidianul Le Figaro.
La Editura Trei, de acelasi autor, au aparut: Farmecul discret al vietii conjugale, Jocurile destinului, Nu pleca…, O relatie speciala, Tentatia.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.