Ce BIJUTERII purtau FEMEILE DACE si urmasii DACILOR?... SERPI STILIZATI, BRADUTI, CLOPOTEI, CAPETE de ANIMALE si PERLE de AUR! FOTO

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 26.05.2017 11:22 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Romfilatelia va invita sa exploraţi domeniul fascinant al bijuteriilor antice, prin introducerea in  circulaţie a emisiunii de marci postale Colectii de marca, alcatuita din patru valori nominale şi o  coliţa.
Emisiunea este disponibila incepand vineri, 27 mai 2017, in magazinele Romfilatelia din Bucuresti,  Bacau, Brasov, Cluj-Napoca, Iasi si Timisoara, precum si in magazinul online de pe romfilatelia.ro.

Podoabele au facut mereu parte din cultura umana, ca o forma universala de expresie a esteticului,  puterii, simbolisticii magice sau a diferenţierilor sociale.
Bijuterii create din scoica, piatra si os au supravietuit din vremuri preistorice.

Este cel mai  probabil ca de la inceput sa fi fost purtate ca protectie sau ca simbol al statutului social.
Descoperirea tehnicii de prelucrare a metalului a fost o etapa importanta pentru meşteşugarii bijuteri,  produsele lor devenind de-a lungul timpului tot mai sofisticate şi elegante.
Scopul pentru care purtam bijuterii ramane, in general acelasi: de a crea o stare de bine, dar şi de  a comunica acest lucru celor din jur.

Acest proiect filatelic poarta iubitorii de timbre intr-o calatorie in timp prin intermediul unor  imagini simbol ale unor obiecte aparţinand patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a Romaniei.
Timbrul cu valoarea nominala de 4 lei este ilustrat cu doi cercei (sec. VII p.Chr.) descoperiti la  Cosoveni, judeţul Dolj.
Desi nu fac parte din aceeasi pereche, ambii cercei sunt realizati din argint aurit, prin aceleasi tehnici de turnare, batere, granulatie, lipire, aurire.

Descoperite in situri arhelologice de la Apahida, judeţul Cluj, pandantivele cu clopotei (sec. V  p.Chr.) innobileaza timbrul cu valoarea nominala de 4,50 lei.
Acestea sunt realizate din aur si granate, si prezinta fiecare un cap de animal, incununate cu cate o prisma cu fete din granat.  Clopoteii sunt atasati prin lantisoare subtiri de aur.

Perechea de cercei reprezentata pe timbrul cu valoarea nominala de 8 lei a fost descoperita intr-un  mormant in satul Velt, judeţul Sibiu.
Lucrate in sec. V p.Chr., acestia dezvaluie un mestesug mai elaborat al realizarii, pandantivele cerceilor avand fiecare paisprezece fete, ornate cu granate in forma triunghiulara sau patrata. Modelul este ornat in plus cu fir de aur perlat, ce inconjoara fiecare din granatele patrate si orificiul unde toarta cercelului intalneste pandantivul.

Timbrul cu valoarea nominala de 12 lei ilustreaza o bratara polispiralica de la Sarmizegetusa Regia,  judeţul Hunedoara.
Estimata a fi din secolul I a.Chr., aceasta bratara de aur, cantareste aproape un kilogram.
Capetele sunt reprezentate de serpi stilizati, iar partile aplatizate sunt decorate cu motivul „bradutului” si o linie mediana de perle de aur.

Colita emisiunii prezinta o bratara tubulara, descoperita in tezaurul de la Cucuteni-Baiceni din   judeţul Iasi, pe timbrul cu valoarea nominala de 15 lei.

Bratara din sec. IV a.Chr. este din aur,  lucrat in forma de spirala cu capetele alcatuite din protome (figurina in forma de cap de animal  formand un ornament al unui obiect metalic sau ceramic), sub forma de cap de berbec.

Emisiunea este completata de un plic prima zi şi ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de  timbre şi minicoala de 5 timbre + 1 vignieta.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.