Ce sunt gazele de sist?

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 16.03.2013 14:29 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Gazul de şist este un gaz al cărui zăcământ este captiv între plăcile de şisturi ori în straturile de cărbune şi aflate la o adâncime mai mare decât zăcămintele de gaz convenţional.
Deoarece arderea acestui combustibil este mai ecologică decât a cărbunelui sau petrolului, oferind şi avantaje în privinţa limitei de emisii de CO2, gazele naturale pot înlocui cu usurinţă petrolul.
Totuşi, impactul său asupra mediului nu este deloc unul neglijabil.
Un singur foraj poate necesita 10 milioane de litri de apă.
Iar substanţele chimice în procesul de fisurare a rocilor riscă să ajungă în multe cazuri chiar în pânzele freatice şi să le polueze.
Exploatarea acestui tip de gaz are o răspândire mai largă în Statele Unite, unde deja există peste 50 de mii de puţuri de mică adâncime.
Succesul american a determinat şi alte ţări să se întrebe dacă nu cumva pot scăpa de dependenţa de gazele ruseşti şi arabe şi dacă nu deţin pe teritoriul lor preţioasa resursă.
Deja, Canada a descoperit gaze neconvenţionale în Apalaşi şi în Columbia Britanică.
În Polonia se află cele mai mari zăcăminte de gaze de şist din Europa, fiind estimate la 5.300 de miliarde de metri cub.
Iar în Ucraina rezervele de gaz de şist se ridică la cel puţin 30 de trilioane de metri cubi.

Cantităţii de CO2 rezultată din combustia gazului trebuie să i se adauge CO2 rezultat din petrolul folosit pentru construcţia şi funcţionarea puţurilor, ca şi pierderile de metan în atmosferă în timpul extracţiei şi transportului.
În conformitate cu un articol de Robert Howarth de la Universitatea Cornell, publicat în Climatic Change Letters, pe baza datelor disponibile din partea EPA (Agenţia pentru Protecţia Mediului, S.U.A.) şi a industriei americane a gazului însăşi, amprenta carbon din gazul de şist este mai rea decât cea a puţurilor convenţionale. Într-adevăr, fiecare puţ pierde de la 3,6% la 7,9% din gazul său în atmosferă (de la 30 până la 200% mai mult decât pentru un puţ convenţional).
Acelaşi studiu propune să nu se mai aplice acestui metan pierdut în atmosferă indicele de potenţial de în încălzire globală (GWP) reţinut de către al patrulea raport al IPCC (Grupul interguvernamental de experţi în evoluţia climei), adică de 72 de ori potenţialul de încălzire al CO2 pe o perioadă de 20 de ani, ci indicele propus în 2009 de către Drew Shindell de la NASA, mai ridicat cu 23% în medie, deoarece integrează interacţiunile climatice ale gazelor cu efect de seră (GES) cu aerosolii particulari ai aerului.
În acest caz, amprenta în echivalent CO2 a unui puţ de gaz de şist, în 20 de ani, ar fi cu de la 20 până la 50% mai ridicată decât dacă s-ar utiliza cărbune pentru a produce aceeaşi cantitate de energie.

Preocupările oficiale pentru impactul asupra mediului şi asupra sănătăţii indus de fracţionarea hidraulică apar în 2010, mai precis prin EPA, care – la cererea guvernului american – a decis studieze acest impact «asupra apelor potabile şi a sănătăţii publice» şi prin publicarea unei prime sinteze în revista American Scientist, dar se pare că deja, după trei ani de utilizare, s-au constatat în S.U.A. mai multe «scăpări» importante de gaz în mediul înconjurător şi contaminarea pânzelor freatice superficiale cu gaz şi fluide de fracţionare (după Institutul Francez al Petrolului, din cauza unui defect de cimentare a părţii superioare a forajului).
Manifestaţii ale cetăţenilor şi ale asociaţiilor au avut loc în diverse ţări, opunându-se acestui mod de extracţie, ca şi folosirii continue a energiilor fosile. Un film, Gasland, a contribuit la alertarea populaţiei asupra acestui subiect.(Wikipedia)

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.