Comisia Europeana: promovarea interesului comun

Scris de Viorel Dogaru | Publicat in 02.07.2012 07:49 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

*Funcţie: Organul executiv al UE şi iniţiatorul propunerilor legislative
*Membri: 27: unul din fiecare stat membru
*Durata mandatului: Cinci ani (2009-2014)
*Adresă: Rue de la Loi 200, B-1049 Bruxelles
*Tel. (32-2) 299 11 11
*Internet: ec.europa.eu
Comisia este independentă de guvernele naţionale. Misiunea ei este să reprezinte şi să susţină interesele UE ca tot unitar. Comisia elaborează propuneri de legi europene noi, pe care le prezintă Parlamentului European (PE) şi Consiliului.
De asemenea, Comisia este organul executiv al UE – cu alte cuvinte, este responsabilă pentru aplicarea deciziilor Parlamentului şi Consiliului. Prin aceasta se înţelege administrarea cotidiană a afacerilor Uniunii Europene: aplicarea politicilor, derularea programelor şi alocarea fondurilor.
La fel ca PE şi Consiliul, Comisia Europeană a fost înfiinţată în anii '50 în temeiul Tratatelor fundamentale ale UE.
Ce este Comisia?
Termenul „Comisie” are două sensuri. În primul rând, termenul denotă echipa de bărbaţi şi femei – câte unul sau una din fiecare stat membru UE – care a fost constituită pentru a conduce instituţia şi a adopta deciziile acesteia. În al doilea rând, termenul „Comisie” se referă la instituţia în sine şi la personalul ei.
La nivel informal, membrii numiţi ai Comisiei sunt cunoscuţi sub denumirea de „comisari”. În general, aceştia au ocupat poziţii politice în ţările lor de origine şi mulţi dintre ei au fost miniştri în guvern, dar în calitate de membri ai Comisiei ei şi-au luat angajamentul de a acţiona în interesul Uniunii ca tot unitar şi de a nu se supune eventualelor recomandări venite din partea guvernelor naţionale.
La un interval de cinci ani este numită o nouă Comisie, în termen de şase luni de la alegerile pentru Parlamentul European. Procedura este următoarea:
• guvernele statelor membre convin asupra persoanei pe care o vor desemna ca nou preşedinte al Comisiei;
• persoana desemnată ca preşedinte al Comisiei este aprobată de Parlament;
• persoana desemnată ca preşedinte al Comisiei alege ceilalţi membri ai Comisiei prin discuţii cu guvernele statelor membre;
• noul Parlament intervievează fiecare persoană propusă în calitate de comisar şi îşi dă avizul cu privire la întreaga echipă. După aprobare, noua Comisie îşi poate începe activitatea în mod oficial.
Comisia răspunde politic în faţa Parlamentului, care deţine puterea de a demite întreaga Comisie prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. Membrii individuali ai Comisiei au obligaţia de a demisiona la solicitarea Preşedintelui, susţinută de ceilalţi comisari.
Comisia este reprezentată în toate sesiunile Parlamentului, unde are obligaţia de a clarifica şi justifica politicile pe care le derulează. De asemenea, Comisia răspunde periodic la întrebările scrise şi verbale adresate de MPE.
Activitatea cotidiană a Comisiei este desfăşurată de funcţionari administrativi, experţi, traducători, interpreţi şi personal cu atribuţii de secretariat. Numărul acestor funcţionari publici europeni este de circa 23 000. Numărul poate părea impresionant, dar este mai mic decât numărul personalului angajat într-un consiliu municipal de talie medie din Europa.
Unde se află sediul Comisiei?
„Sediul” Comisiei se află la Bruxelles (Belgia), dar Comisia mai are birouri la Luxemburg, birouri de reprezentare în toate statele membre UE şi delegaţii în multe capitale ale lumii.
Ce face Comisia?
Comisiei Europene îi revin patru funcţii principale:
1. să propună proiecte legislative Parlamentului şi Consiliului;
2. să administreze şi să aplice politicile UE şi bugetul;
3. să asigure respectarea legislaţiei UE (împreună cu Curtea de Justiţie);
4. să reprezinte Uniunea Europeană la nivel internaţional, spre exemplu prin negocierea acordurilor între UE şi alte ţări.
1. Propunerea unor proiecte legislative noi
Comisia are „drept de iniţiativă”. Cu alte cuvinte, Comisiei îi revine responsabilitatea totală de a elabora propuneri de legislaţie europeană, pe care le prezintă Parlamentului şi Consiliului. Aceste propuneri trebuie să aibă ca obiectiv apărarea intereselor Uniunii şi ale cetăţenilor săi şi nu pe cele ale unor anumite ţări sau industrii.
Înainte de a face o propunere, Comisia trebuie să aibă cunoştinţă de situaţiile şi problemele de actualitate existente în Europa şi trebuie să stabilească dacă legislaţia UE reprezintă cea mai bună modalitate de tratare a acestora. Din acest motiv, Comisia păstrează legătura cu o gamă largă de grupuri de interese şi cu două organisme consultative – Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor. De asemenea, Comisia ia în considerare avizele parlamentelor şi guvernelor naţionale.
Comisia va propune acţiuni la nivelul UE numai în cazul în care consideră că o problemă nu poate fi rezolvată mai eficient printr-o acţiune naţională, regională sau locală. Acest mod de abordare a problemelor la un nivel cât mai descentralizat se numeşte „principiul subsidiarităţii”.
În cazul în care concluzionează că este necesară o lege europeană, Comisia elaborează o propunere legislativă care, din punctul său de vedere, va soluţiona problema în mod eficient şi va satisface un număr de interese cât mai mare. Pentru a obţine detalii tehnice corecte, Comisia consultă experţi din diverse comitete şi grupuri consultative. În mod frecvent, Comisia publică cărţi „verzi” şi „albe”, organizează audieri, solicită opiniile societăţii civile şi consultă rapoarte ale experţilor din cadrul comisiilor specializate şi, înainte de a face o propunere, consultă publicul în mod direct pentru a se asigura că are o vedere de ansamblu cât mai completă.
2. Aplicarea politicilor UE şi a bugetului
În calitate de organ executiv al Uniunii Europene, Comisia este responsabilă de administrarea şi aplicarea bugetului UE. Majoritatea cheltuielilor curente sunt efectuate de către autorităţile naţionale şi locale, dar Comisia este responsabilă pentru supravegherea acestor cheltuieli – sub privirea atentă a Curţii de Conturi. Ambele instituţii au ca obiectiv asigurarea unui management financiar optim. Numai în cazul în care este mulţumit de raportul anual al Curţii de Conturi, Parlamentul European acordă Comisiei descărcarea pentru a aplica bugetul.
Comisia are, de asemenea, obligaţia de a pune în aplicare deciziile adoptate de Parlament şi Consiliu în domenii precum politica agricolă comună, pescuitul, energia, dezvoltarea regională, mediul sau tineretul şi programele de studii şi de schimb, precum programul Erasmus. De asemenea, Comisia joacă un rol esenţial în politica din domeniul concurenţei pentru a se asigura că toţi operatorii economici îşi desfăşoară activitatea într-un mediu concurenţial sănătos. Comisia poate interzice fuziunile între companii în cazul în care consideră că acestea vor avea ca rezultat o concurenţă neloială. Comisiei îi revine şi obligaţia de a se asigura că statele membre UE nu denaturează concurenţa prin subvenţii excesive acordate activităţilor lor industriale.
3. Asigurarea respectării legislaţiei comunitare
Comisia acţionează ca „gardian al tratatelor”. Comisia, alături de Curtea de Justiţie, are responsanbilitatea de a se asigura că legislaţia UE se aplică în mod adecvat în toate statele membre.
În cazul în care constată că un stat membru UE nu aplică o lege comunitară, Comisia demarează un proces denumit „procedura privind încălcarea dreptului comunitar”. În prima etapă se trimite guvernului o scrisoare oficială, prin care Comisia îl informează cu privire la încălcarea legislaţiei UE, menţionând motivele pentru care consideră că legislaţia UE este încălcată şi stabilind un termen pentru transmiterea unei explicaţii detaliate.
În cazul în care statul membru nu prezintă o explicaţie satisfăcătoare sau nu remediază situaţia, Comisia va trimite o altă scrisoare prin care confirmă încălcarea legislaţiei UE în statul respectiv şi stabileşte un termen pentru remedierea situaţiei. Dacă statul membru nu ia măsuri pentru remedierea situaţiei, Comisia transmite cazul Curţii de Justiţie în vederea adoptării unei decizii. Sentinţele Curţii sunt obligatorii pentru statele membre şi instituţiile UE. Dacă statele membre nu respectă o sentinţă, Curtea poate impune sancţiuni financiare.
4. Reprezentarea UE la nivel internaţional
Comisia Europeană este un purtător de cuvânt important al Uniunii Europene la nivel internaţional. Comisia este vocea UE în forumurile internaţionale precum Organizaţia Mondială a Comerţului, în cadrul negocierilor cu privire la acordul privind schimbările climatice internaţionale, Protocolul de la Kyoto, şi în cadrul parteneriatului important de sprijin pentru comerţ al UE cu ţările în curs de dezvoltare din Africa, Caraibe şi Pacific, cunoscut ca Acordul de la Cotonou.
Comisia se exprimă în numele UE şi negociază pentru aceasta în domenii în care statele membre şi-au reunit suveranitatea. Acest lucru este prevăzut de acorduri încheiate anterior cu statele respective.
Cum este organizată activitatea Comisiei?
Preşedintele Comisiei hotărăşte domeniul de responsabilitate al fiecărui comisar şi poate modifica responsabilităţile comisarilor (după caz) pe durata mandatului Comisiei.
În general, Comisia se întruneşte o dată pe săptămână, de obicei miercurea şi, de obicei, la Bruxelles. Fiecare subiect de pe agendă este prezentat de comisarul responsabil de domeniul în cauză şi întreaga echipă adoptă o decizie colectivă cu privire la acest subiect.
Personalul Comisiei este organizat pe departamente, cunoscute sub denumirea de „direcţii generale” (DG) şi „servicii” (cum este Serviciul Juridic). Fiecare DG este responsabilă de un anumit domeniu de activitate şi este condusă de un director general, care răspunde în faţa unui comisar. Coordonarea generală este asigurată de Secretariatul General, care administrează şi reuniunile săptămânale ale Comisiei. Secretariatul General este condus de secretarul general, care răspunde direct în faţa preşedintelui.
DG sunt cele care planifică şi elaborează propunerile legislative, dar aceste propuneri devin oficiale numai atunci când sunt „adoptate” de Comisie în reuniunea săptămânală. Procedura este descrisă pe scurt în continuare.
Să presupunem că, de exemplu, Comisia constată necesitatea unei legi europene care să împiedice poluarea râurilor Europei. Direcţia Generală Mediu va elabora o propunere, pe baza unor consultări intensive cu organizaţiile europene din domeniul industriei, agriculturii şi mediului şi cu ministerele de mediu din statele membre UE. Proiectul va fi discutat şi cu alte departamente ale Comisiei care sunt interesate de acest subiect şi va fi verificat de Serviciul Juridic şi Secretariatul General.
După ce este finalizată, propunerea va fi înscrisă pe ordinea de zi a unei reuniuni a Comisiei. Dacă cel puţin 14 din cei 27 de comisari aprobă propunerea, Comisia o va adopta, iar propunerea va beneficia de sprijinul necondiţionat al întregii echipe. Documentul va fi trimis Consiliului şi Parlamentului European, care vor lua o decizie pe baza propunerii. Comisia poate face modificări ulterioare în lumina observaţiilor celor două instituţii şi remite propunerea în vederea aprobării finale.

 

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.