Consiliul Fiscal / Cadrul macroeconomic si riscuri

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 24.06.2012 12:20 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Raportul anual pe 2011 / VI. Anul 2012 – Perspective şi riscuri
VI.1 Cadrul macroeconomic
În prognoza interimară de primăvară 2012, Comisia Europeană a menţinut prognoza de creştere economică pentru economia globală la 4,25%, dar se aşteaptă însă ca riscurile la adresa creşterii economice globale să rămână ridicate, pe fondul efectului de contagiune antrenat de criza datoriilor din zona euro.
Pentru economia Uniunii Europene, Comisia Europeană prognozează o stagnare economică, faţă de o creştere de 0,6% estimată anterior. Revizuirea în sens descendent a fost cauzată de mai mulţi factori. Astfel, mai multe ţări au decis implementarea unor măsuri suplimentare de consolidare fiscală necesare pentru asigurarea sustenabilităţii finanţelor publice în contextul unei deteriorări a perspectivelor economice începând cu trimestrul patru al anului 2011, în timp ce efectul pozitiv asupra creşterii antrenat de detensionarea pieţelor financiare ca urmare a măsurilor de combatere a crizei datoriilor suverane s-a manifestat mai lent decât aştepările. La nivelul statelor membre însă, se anticipează o evoluţie neuniformă a activităţii economice. Pe de o parte, în Germania şi Franţa (0,6% şi respectiv 0,4% creştere economică prognozată în 2012) este aşteptată doar o încetinire a avansului economic, în timp ce în Italia, Spania, Olanda, Belgia, Ungaria produsul intern brut se va contracta uşor. În zona euro pe ansamblu, economia va scădea cu 0,3%. Portugalia şi Grecia se vor confrunta cu o contracţie economică severă, de peste 3%, estimările fiind de asemenea revizuite în sens negativ faţă de prognoza din toamnă.
Presiunile inflaţioniste au început să crească moderat atât în ţările dezvoltate, cât şi în cele emergente, cauzele principale fiind legate de avansul preţurilor la energie şi de modificarea taxelor indirecte. Pentru 2012, inflaţia totală a fost revizuită în sus, atât pentru Uniunea Europeană, cât şi pentru zona euro, urmând să atingă 2,3%, respectiv 2,1%, ca urmare a efectului cumulat al creşterii preţurilor administrate şi a taxelor indirecte în multe dintre statele membre, majorării preţului petrolului, precum şi a noilor măsuri fiscale ce vor fi impuse în 2012.
În Europa Centrală şi de Est (ECE), activitatea economică va avansa probabil într-un ritm semnificativ mai lent decât în 2011. Conform prognozelor Comisiei europene, recuperarea economică în această regiune a fost generată în principal de cererea externă, care este aşteptată a avea o contribuţie mult redusă ca urmare a evoluţiilor economice din zona euro.
Cererea internă rămăne încă slabă în cea mai mare parte a ţărilor din ECE ca urmare a unor condiţii încă dificile în piaţa forţei de muncă, a unor preţuri în creştere la materiile prime, a efectelor consolidării fiscale şi a procesului de reducere a îndatorării la nivelul companiilor, populaţiei şi sectorului bancar. Prognozele de creştere au fost revizuite semnificativ în sens descendent pentru Cehia (stagnare economică faţă de +1,7%), Polonia (2,5% de la +4,3%), Ungaria (-0,1% faţă de +1,7%), Bulgaria (de la +1,8% la +1,4%) şi România (+1,6% de la +2,5%).
În România, avansul economic este proiectat a fi mai slab decât cel estimat iniţial, în principal ca urmare a efectelor înrăutăţirii mediului economic extern, care afectează direct exporturile, prin canalul comercial şi, indirect, cererea internă, prin canalul fluxurilor de capital. Acesta din urmă va fi probabil afectat negativ de creşterea cerinţelor de capital pentru instituţiile financiare la nivelul UE ( a se vedea cerinţele de capital impuse de Autoritatea bancară europeană- EBA), care implică, cel puţin parţial, o accelerare a procesului de reducere a gradului de îndatorare (engl. deleveraging) la nivelul băncilor şi a sucursalelor lor din Europa Centrală şi de Est.
Graficul 50: Prognoze pentru creşterea economică
Conform Comisiei Europene, cererea internă va reprezenta probabil principalul motor al creşterii economice. Investiţiile publice pot avea o contribuţie importantă, în contextul unei ameliorări semnificative a absorţiei fondurilor europene, în timp ce investiţiile private ar putea fi afectate de incertitudinile interne şi internaţionale şi, prin urmare, amânate cel puţin până în al doilea semestru al anului 2012. Consumul privat este prognozat a-şi reveni treptat, cu precădere în a doua jumătate a anului 2012, pe fondul avansului veniturilor susţinută de creşterea ocupării şi reducerea inflaţiei.
Potrivit prognozei Comisiei Europene, inflaţia în România este aşteptată să scadă în prima jumătate a anului 2012, urmând să accelereze în semestrul al doilea, în contextul unui efect de bază negativ, rămând însă în intervalul de variaţie al ţintei BNR.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.