Cum functioneaza Uniunea Europeana? / Procesul decizional

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 18.06.2012 11:11 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Procesul decizional la nivelul Uniunii Europene implică diferite instituţii UE, în special:

• Parlamentul European (PE/Parlamentul),
• Consiliul Uniunii Europene şi
• Comisia Europeană.
În general, Comisia Europeană propune proiecte legislative noi, dar Consiliul şi Parlamentul sunt cele care le adoptă. În anumite situaţii, Consiliul poate hotărî singur. Există şi alte instituţii care au un rol specific în acest proces.
Principalele tipuri de legislaţie a UE sunt directivele şi regulamentele. Directivele stabilesc un obiectiv comun pentru toate statele membre, dar lasă la latitudinea autorităţilor naţionale să hotărască forma şi modalitatea de realizare a acestui obiectiv. În mod normal, statele membre primesc un termen de unu până la doi ani pentru punerea în aplicare a unei directive. Regulamentele se aplică direct pe întregul teritoriu al UE de îndată ce intră în vigoare, fără acţiuni suplimentare din partea statului membru.
Normele şi procedurile din cadrul procesului decizional al UE sunt prevăzute în tratate. Fiecare nouă propunere de proiect legislativ european trebuie să aibă la bază un articol specific din tratat, menţionat ca „temei legal” pentru propunerea respectivă. Astfel se determină procedura legislativă care trebuie urmată. Cele trei proceduri principale sunt „codecizia”, „consultarea” şi „avizul conform”.
1. Codecizia
Codecizia este procedura utilizată în prezent pentru majoritatea proceselor legislative comunitare. Prin procedura de codecizie, puterea legislativă se împarte în mod egal între Parlament şi Consiliu.
În cazul în care Consiliul şi Parlamentul nu pot conveni asupra unei propuneri de legislaţie, nu va exista o lege nouă. Conform procedurii, se pot efectua două „lecturi” succesive ale proiectului de lege în fiecare instituţie. Dacă se ajunge la un acord cu ocazia acestor lecturi, legea poate fi adoptată. În caz contrar, proiectul de lege va fi prezentat unui comitet de conciliere, alcătuit dintr-un număr egal de reprezentanţi ai Consiliului şi ai Parlamentului. Odată ce comitetul a ajuns la un acord, textul aprobat se trimite din nou la Parlament şi la Consiliu pentru a fi adoptat sub formă de lege. Concilierea devine un procedeu tot mai rar întâlnit. Majoritatea legilor adoptate prin codecizie sunt adoptate, de fapt, la prima sau a doua lectură, datorită bunei cooperări între cele trei instituţii.
Pentru mai multe informaţii, consultaţi ec.europa.eu/codecision
Procedura de codecizie
1. Propunerea Comisiei
1.a Avizul CESE, avizul CoR
2. Prima lectură de către PE – aviz
3. Propunerea modificată de la Comisie
4. Prima lectură de către Consiliu
5. Consiliul aprobă toate modificările PE
6. Consiliul poate adopta actul astfel cum a fost modificat
7. PE a aprobat propunerea fără modificări
8. Consiliul poate adopta actul
9. Poziţia comună a Consiliului
10. Comunicarea Comisiei privind poziţia comună
11. A doua lectură de către PE
12. PE aprobă poziţia comună sau nu face observaţii
13. Se consideră că actul este adoptat
14. PE respinge poziţia comună
15. Se consideră că actul nu este adoptat
16. PE propune modificări la poziţia comună
17. Avizul Comisiei privind modificările PE
18. A doua lectură de către Consiliu
19. Consiliul aprobă poziţia comună modificată
(i) cu majoritate calificată, în cazul în care Comisia a emis un aviz favorabil
(ii) în unanimitate, în cazul în care Comisia a emis un aviz nefavorabil
20. Se adoptă actul modificat
21. Consiliul nu aprobă modificările aduse poziţiei comune
22. Convocarea Comitetului de conciliere
23. Procedura de conciliere
24. Comitetul de conciliere convine asupra unui text comun
25. Parlamentul şi Consiliul adoptă actul în conformitate cu textul comun
26. Actul se adoptă
27. Parlamentul şi Consiliul nu aprobă textul comun
28. Actul nu se adoptă
29. Comitetul de conciliere nu convine asupra unui text comun
30. Actul nu se adoptă

Trei „consilii”: ce face fiecare?
Este uşor să intri în încurcătură când trebuie să faci diferenţa între instituţiile europene – în special în cazul în care există instituţii foarte diferite cu nume foarte asemănătoare, aşa cum este cazul acestor trei „consilii”.

Consiliul European
Acest consiliu este alcătuit din şefii de stat sau de guvern ai tuturor statelor membre ale UE şi din preşedintele Comisiei Europene. În funcţie de sistemul politic al fiecărei ţări, participantul la Consiliul European este preşedintele şi/sau primul ministru. În principiu, Consiliul European se reuneşte de patru ori pe an pentru a defini, de comun acord, politica UE şi pentru a analiza progresele Uniunii. Este organismul decizional la cel mai înalt nivel al Uniunii Europene, de aceea reuniunile sunt numite în mod frecvent „reuniuni la nivel înalt”.

Consiliul Uniunii Europene
Cunoscută anterior sub denumirea „Consiliul de Miniştri”, această instituţie este alcătuită din miniştrii guvernelor tuturor statelor membre. Consiliul se reuneşte regulat pentru a lua decizii detaliate şi a adopta legi europene. În paginile următoare, broşura oferă o descriere mai cuprinzătoare a activităţii acestuia.

Consiliul Europei
Acesta nu este o instituţie a UE. Este o organizaţie interguvernamentală, iar câteva dintre obiectivele acesteia sunt: protejarea drepturilor omului, promovarea diversităţii culturale a Europei şi combaterea problemelor sociale precum intoleranţa şi prejudecăţile rasiale. Consiliul Europei a fost înfiinţat în 1949 şi una dintre realizările sale timpurii a fost elaborarea Convenţiei Europene pentru Drepturile Omului. Pentru a permite cetăţenilor să îşi exercite drepturile în baza convenţiei respective, Consiliul Europei a înfiinţat Curtea Europeană a Drepturilor Omului. În prezent, Consiliul Europei are 47 de ţări membre, inclusiv toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, şi are sediul în Palais de l’Europe („Palatul Europei”) la Strasbourg (Franţa).

2. Consultarea

Procedura de consultare este utilizată în domenii precum agricultura, impozitele şi concurenţa. Pe baza unei propuneri din partea Comisiei, Consiliul consultă Parlamentul, Comitetul Economic şi Social European şi Comitetul Regiunilor.
Prin procedura de consultare, Parlamentul are posibilitatea:
• să aprobe propunerea Comisiei,
• să o respingă sau
• să solicite modificări.
În cazul în care Parlamentul solicită modificări, Comisia va lua în considerare toate modificările pe care le sugerează Parlamentul. Dacă acceptă oricare dintre aceste sugestii, Comisia va trimite Consiliului o propunere modificată.
Decizia finală revine Consiliului, care adoptă propunerea modificată sau îi aduce modificări suplimentare. Similar celorlalte proceduri, această procedură prevede că, în cazul în care Consiliul doreşte să modifice o propunere a Comisiei, este obligatorie unanimitatea.
3. Avizul conform
Prin procedura de aviz conform, Consiliul trebuie să obţină avizul conform al Parlamentului European înainte de adoptarea anumitor decizii foarte importante. Procedura este similară procedurii de consultare, cu deosebirea că Parlamentul nu poate modifica o propunere: fie o acceptă, fie o respinge. Acceptarea („avizul conform”) necesită o majoritate absolută a voturilor exprimate.
Procedura de aviz conform este utilizată preponderent pentru acordurile cu alte ţări, inclusiv acordurile privind aderarea unor noi state la UE.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.