Cum i-au EXECUTAT COMUNISTII pe TARANI in 1949 si i-au lasat la vedere pe ULITA SATULUI

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 31.07.2017 14:21 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Rascoalele din judetele Bihor si Arad din iulie 1949 au fost primele si au ramas cele mai importante din lungul sir al rascoalelor taranesti.

Ele au avut loc la mai putin de cinci luni de la plenara CC al PCR din 3-5 martie 1949, care hotara „transformarea socialista a agriculturii”, dupa ce patru ani la rand partidul negase cu indarjire intentia de a colectiviza pamantul.
Inca inaintea plenarei crescuse teroarea „cotelor”.
Taranii erau disperati ca statul ii obliga sa ia painea de la gura copiilor pentru a-si achita datoriile in cereale, din ce in ce mai impovaratoare.
Ca sa le interzica orice posibilitate de evaziune, partidul a hotarat ca treieratul cerealelor sa se faca numai la aria comunala, de unde recolta putea fi controlata si rechizitionata pana la ultimul bob.
Procedeul era, in acelasi timp, o constrangere economica si una politica, pentru ca taranul muritor de foame putea fi, in viziunea comunistilor, convins sa se inscrie in colectiva din disperare.
Acestea au fost cauzele rascoalelor care s-au declansat, aproape concomitent, in mai multe judete ale Romaniei, in plina vara si in timpul primei recolte de dupa „plenara colectivizarii”.

In iulie 1949, au izbucnit simultan rascoale in foarte multe comune.
Intensitatea maxima a fost atinsa in judetele Bihor, Arad, Botosani si Suceava.
Securitatea a actionat cu o violenta iesita din comun, pentru a impiedica generalizarea rezistentei taranilor la colectivizarea fortata.
Adunarile de protest ale taranilor au fost reprimate nemilos, au fost facute arestari si apoi, dintre arestati, cei considerati periculosi prin influenta pe care o aveau in sat au fost executati demonstrativ si lasati la vedere, pentru inspaimantarea consatenilor.
In timp ce peste 1600 tarani au fost deportati, cateva sute au fost condamnati, iar taranii nepedepsiti au fost obligati sa predea cotele insotiti de lautari.

Ca un exemplu pentru amploarea fenomenului, documentele oficiale menţioneaza pentru vara anului 1949 diferite manifestari de revolta ale ţaranilor in 54 de comune bihorene din plasele Beiuş, Beliu, Plasa Centrala, Marghita, Sacuieni, Salard, Salonta, Tileagd şi Tinca. Practic, din cele 12 plase ale judeţului Bihor, numai trei nu au fost afectate de nemulţumirea populara.

Apogeul rascoalelor a fost atins in ultimele zile ale lunii iulie 1949 in cateva localitaţi bihorene, intre care Girişul Negru, Batar, Talpoş, Taut (29 iulie), Cociuba Mare, Belfir (30 iulie), Ucuriş şi Susag (31 iulie). In ultima zi a lui iulie revolta s-a extins şi dincolo de graniţa judeţului Bihor cu Aradul, in special in localitaţile Berechiu, Şomoşcheş, Şepreuş şi Apateu.

Rapoartele trimise catre CC al PMR menţioneaza un numar de cca 20-23.000 de ţarani participanţi la revoltele din judeţele Arad şi Bihor.

Represaliile intreprinse in primele zile ale lui august de Comandamentul Unic constituit special pentru reprimarea urgenta şi in forţa a revoltelor au fost extrem de dure şi s-au soldat cu execuţia a zeci de ţarani, reţinerea şi anchetarea a sute de ţarani şi deportarea altor sute (in special familiile celor executaţi şi arestaţi).

Foto: Taran impuscat in timpul unei revolte impotriva colectivizarii. Fototeca online a comunismului romanesc (23.06.2015), (ANIC, Rascoale taranesti, Fotografia #NA026).
Sursa: Memorialul Victimelor Comunismului si al Rezistentei

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.