Doar in Europa, 30.000.000 persoane sufera din cauza astmului

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 14.05.2016 11:42 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Cum poate fi controlat ASTMUL?...

Astmul este o boala cronica de plamani, caracterizata prin probleme recurente de respiratie si prin simptome ca lipsa de aer, respiratie suieratoare, senzatie de apasare in piept si tuse.
Afectiunea nu poate fi vindecata, dar cei diagnosticati cu astm pot duce o viata normala, activa, daca respecta cateva reguli simple: iau medicamente prescrise de medic, merg la controale periodice, nu fumeaza, se feresc de polen, praf si par de animale, invata sa isi dea seama cand astmul lor se agraveaza si cum trebuie sa reactioneze.

"Astmul este o boala care poate fi tinuta sub control. Este important ca pacientii sa stie ca pot duce o viata normala daca isi iau tratamentul si se feresc de factorii de risc", spune prof. dr. Florin Mihaltan, presedintele Societatii Romane de Pneumologie si reprezentantul GINA (Global Initiative for Asthma) in Romania.

Pe  www.invingeastmul.ro, pacientii au la dispozitie un  test de autoevaluare a controlului astmului.
Astmul afecteaza mai mult de 300.000.000 oameni in toata lumea (Global Burden of Asthma Report, 2004, www.ginasthma.org.) şi este cea mai raspandita boala cronica printre copii.

Doar in Europa, 30.000.000 persoane sufera din cauza astmului.
In Europa, 1 din 4 pacienti a avut cel putin o criza de astm atat de severa, incat nu a putut nici macar sa ceara ajutor.
In Europa de Vest, o persoana moare din cauza astmului in fiecare ora.
In Romania, se estimeaza ca sunt intre 800.000 si 1.000.000 cazuri de astm.

Sfaturi utile pentru pacientii cu astm:
# evitati factorii de risc
# renuntati la animalele de companie
# lasati-va de fumat; daca membrii familiei fumeaza, rugati-i sa nu o faca in casa;
# nu folositi deodorante puternice - sapun, sampon, parfum, deodorant de camera etc.
# faceti pregatiri speciale pentru camera voastra (scoateti toate covoarele, pernele suplimentare si fotoliile, spalati cearsafurile si paturile des in apa fierbinte; lasati-le sa le usuce soarele; aerisiti camera des)

Ce este astmul?

Astmul este o boala a cailor respiratorii din plamani.

La pacientii cu astm, acestea se irita, ingroasa, se umfla, se imflameaza si devin mult mai sensibile la schimbarile de mediu.
In timpul crizelor, caile respiratorii se ingusteaza, muschii din jurului lor se contracta, iar mucoasa blocheaza caile respiratorii din plamani, ceea ce face respiratia tot mai dificila.

Mostenirea genetica poate sa joace un rol important. Copiii cu alergie alimentara sunt mai predispusi decat alti copii sa faca astm.
Alergiile la polen, praf de casa , blana de animale, fum, poluare cresc riscul de a produce astm.
La copii, baietii au un risc aproape dublu sa faca astm, comparativ cu fetele.

Astmul poate aparea la orice varsta, dar jumatate dintre toti cei care au astm au avut primele simptome in jurul varstei de 10 ani.

Netratat, astmul devine mai grav de-a lungul anilor, iar plamanii functioneaza mai prost.
De aceea, medicii recomanda pacientilor sa respecte tratamentele si sa evite factorii de risc.
Doar asa, astmul poate fi tinut sub control, iar plamanii pot functiona mai multi ani fara probleme.

Spirometria este testul care masoara capacitatea pulmonara.
Tot ce au de facut pacientii este sa sufle intr-un tub de cauciuc atasat unui computer.
Rezultatul este imprimat imediat si medicul da rezultatul pe loc.

 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.