Filatelie / Rezervatia Biosferei Delta Dunarii

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 08.04.2015 14:46 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Romfilatelia readuce in prim plan bogaţia patrimoniului natural al Romaniei, prin introducerea in circulaţie a unei emisiuni de marci poştale dedicate speciilor de pelicani din ţara noastra, ca parte a unei tematici mai largi privind fauna ocrotita din rezervaţiile romaneşti.
Rezervaţia Biosferei Delta Dunarii implineşte anul acesta 25 de ani de la infiinţare, fiind, la nivel european, una dintre cele mai importante zone de cuibarit pentru aceste pasari.

Delta Dunarii este unica delta din lume declarata in intregime rezervaţie a biosferei, aflata in patrimoniul UNESCO din anul 1991, adapostind un numar impresionant de doua specii de pelicani: Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus) şi Pelicanul creţ (Pelecanus crispus).

Cele 5 marci poştale ale emisiunii Fauna ocrotita din rezervaţiile romaneşti: Pelicani ilustreaza cu maiestrie ambele specii de pelicani, pasari declarate monumente ale naturii şi strict protejate de Convenţia de la Berna privind Conservarea Vieţii Salbatice şi a Habitatelor Naturale.
Pe timbrele cu valorile nominale de 3,60 lei şi 8,10 lei este reprezentat Pelicanul comun (Pelecanus onocrotalus), simbolul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunarii. Acesta este o specie europeana, caracterizata prin pasari de talie mare ce cuibaresc in colonii in Romania, Bulgaria, Grecia, Turcia, Georgia, Ucraina şi Rusia.
Pe timbrele cu valorile nominale de 5,00 lei şi 9,10 lei, precum şi pe timbrul coliţei cu valoarea nominala tot de 9,10 lei este ilustrat Pelicanul creţ (Pelecanus crispus), cea de-a doua specie de pelicani care poate fi observata pe teritoriul ţarii noastre. Pelicanul creţ are in prezent statutul de specie vulnerabila la nivel global, fiind cel mai mare dintre speciile de pelicani, cu o greutate de 10-12 kg, o lungime de 160-180 cm şi o anvergura a aripilor de 310-315 cm.
Din punct de vedere tehnic, emisiunea este completata de un plic prima zi şi un set de 4 carţi maxime, iar
ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 timbre, minicoala de 5 timbre + 1 vinieta, blocul de
4 timbre + 2 viniete (in album filatelic) şi coliţa dantelata.
Produsul special al emisiunii este albumul filatelic, realizat in tiraj limitat de 260 de exemplare şi echipat cu blocul de 4 timbre al emisiunii şi plicul „prima zi” al emisiunii avand ştampila „prima zi” aplicata in clar in folio aur. Ambele produse sunt numerotate de la 001 la 260.

Incepand cu ziua de vineri, 10 aprilie 2015, emisiunea de marci postale Fauna ocrotita din rezervaţiile romaneşti: Pelicani va putea fi achizitionata de la toate magazinele Romfilatelia din Bucuresti si din tara.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.