Filatelie cu Luceafarul poeziei romanesti

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 13.01.2014 13:53 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Romfilatelia va lansa prima emisiune de marci poştale a anului 2014, care marcheaza Ziua Culturii Naţionale, sarbatorita in data de 15 ianuarie, şi este dedicata marelui poet naţional, intitulandu-se Mihai Eminescu - „Luceafarul poeziei romaneşti”.
Considerat simbol naţional, Mihai Eminescu a fost, este şi va ramane cu siguranţa un geniu al literaturii poetice „cu totul deosebit in felul sau, om al timpului modern, deocamdata blazat in cuget, iubitor de antiteze cam exagerate... dar in fine poet, poet in toata puterea cuvantului...” - cum spunea Titu Maiorescu, la 15 mai 1871.
Fire permanent in mişcare, marele poet se face remarcat şi in domenii precum publicistica şi teatru, insa se identifica cu romantismul literar, opera sa putand fi definita, in toata bogaţia ei, ca fiind cea dintai treapta de inalţare a literaturii romane.

Timbrul emisiunii, avand valoarea nominala de 9,10 lei, reproduce imaginea unui portret al poetului Mihai Eminescu aflat in galeria de tablouri a Academiei Romane.
Alaturi de acesta emisiunea mai conţine şi un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre, minicoala de 6 timbre + 3 viniete, blocul de 4 timbre + 4 viniete şi coliţa dantelata.
Produsul special al emisiunii il reprezinta albumul filatelic, realizat intr-un tiraj de 360 exemplare şi echipat cu blocul de 4 timbre şi 4 viniete, avand aplicata pe manşeta ştampila prima zi a emisiunii şi semnatura olografa a lui Mihai Eminescu in folio aur şi cu plicul prima zi al emisiunii cu ştampila prima zi aplicata in clar in folio aur. Ambele produse sunt numerotate cu negru de la 001 la 360.
Incepand cu ziua de miercuri, 15 ianuarie 2014, emisiunea de marci poştale Ziua Culturii Naţionale: Mihai Eminescu – „Luceafarul poeziei romaneşti” va putea fi achizitionata de la toate magazinele Romfilatelia din Bucuresti si din tara.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.