Filatelie cu Ziua Pamantului

Scris de Gabriela Stegarescu | Publicat in 19.04.2013 11:38 | Publicat in DOCUMENTAR | Tipareste pagina

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Mamei Pământ, sărbătorită pe 22 aprilie, Romfilatelia se alătură acţiunilor desfăşurate de organizaţiile şi instituţiile mondiale pentru a conştientiza importanţa protejării mediului înconjurător şi introduce în circulaţie o emisiune de timbre poştale intitulată Ziua Pământului 2013.
Instituită în 2009 de către Organizaţia Naţiunilor Unite, ziua de 22 aprilie a devenit sărbătoarea oficială a planetei şi expresia comună a dorinţei tuturor de a construi o societate stabilă, pentru un viitor mai curat şi mai verde.

În acest sens, au loc anual, la nivel mondial, numeroase campanii de sensibilizare a oamenilor, acţiuni de curăţenie, concursuri şi dezbateri pe teme ecologice, precum şi numeroase expoziţii dedicate frumuseţilor naturale ale Pământului.
Emisiunea filatelică este alcătuită dintr-un timbru poştal cu valoarea nominală de 5,00 lei şi un plic prima zi, iar ca forme de machetare au fost realizate coli de 28 de timbre şi minicoli de 8 timbre + 1 vinietă.
Începând cu ziua de luni, 22 aprilie 2013, emisiunea de mărci poştale Ziua Pământului 2013 va putea fi achiziţionată de la toate magazinele Romfilatelia din Bucureşti şi din ţară.

 
 
 
 

Tu ce parere ai ?


 

Ti-a placut articolul?

Daca informatia ti s-a parut interesanta, distribuie link-ul si prietenilor.